• Bucuresti 32º C
    Baia Mare 27º C
    Brasov 25º C
    Cluj-Napoca 26º C
    Constanta 28º C
    Craiova 32º C
    Galati 31º C
    Iasi 30º C
    Suceava 27º C
    Timisoara 31º C
  • 1 EUR = 4.6562 LEI
    1 USD = 3.9954 LEI
    1 GBP = 5.2019 LEI
    1 CHF = 4.0019 LEI
    1 HUF = 1.4298 LEI
    1 BGN = 2.3807 LEI
    1 JPY = 3.5534 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Zacusca „națiunii civice moldovenești” pe bani germani: Tkaciuk, Popov, Pistrinciuc, Kulminski

16 Martie, 16:42

Pe parcursul istoriei, mai îndepărtate, dar din păcate și mai recente, Rusia și Germania au jucat un rol nu prea fast pentru România și pentru români.

Tkaciuc

Cel mai mult au avut de suferit de pe urma înțelegerilor Rusiei staliniste cu Germania fascistă românii moldoveni de la Est de Prut, după Pactul Molotov – Ribbentrop din 1939 ei fiind rupți de la România. Istoria se dezvoltă ciclic și la nici un secol de la pactul criminal rușii și nemții revin pentru a pactiza pentru a decide soarta românilor din Basarabia.

Datorită unor scurgeri de informații din interiorul grupurilor care implementează la Chișinău proiecte extrem de avantajoase Kremlinului, pe banii Germaniei, Zeppelin își propune să scoată la lumină ceea ce unii se străduie din răsputeri să ascundă de ochii lumii, aceste pe cât de incredibile, pe atât și de monstruoase colaborări între Rusia lui Putin și Germania europeană.

Ba prin planuri de federalizare de culise a Republicii Moldova, discutat anii trecuți în secret pe axa Moscova - Berlin, ba prin planuri de intervenție mult mai sofisticate, prin propagandă agresivă, în conștiința populației Republicii Moldova, în încercarea de a umbla la codul genetic al acesteia. La fel cum s-a întâmplat cu ea timp de peste 70 de ani de aflare a Basarabiei sub Imperiul Sovietic, când din românii moldoveni s-a încercat crearea în laboratoarele propagandistice sovietice a unui homo sovieticus clasic.

De data asta propaganda este implantată prin tehnologii noi, aplicate prin intermediul societății civile și al presei, cele mai eficiente instrumente în sec.XXI de intervenție în conștiința unei națiuni. Aidoma vremurilor de tristă faimă din secolul trecut, Monstruoasa Coaliție dintre Rusia lui Putin și Germania europeană funcționează perfect în Republica Moldova, generând proiecte care încearcă să schimbe codul genetic al populației românești de la Est de Prut.

În noiembrie 2017 președintele Dodon a lansat filmul „Istoria Moldovei”, un proiect propagandistic, scopurile căruia sunt descrise mai sus. În cazul proiectului lui Dodon atât scenariul, cât și regia și producția sunt clare, fiind gestionate de patronii președintelui de la Moscova.

Recent, la 2 februarie 2018 și Mark Tkaciuk a anunțat o producție similară, „Limba comună” (http://newsmaker.md/rus/novosti/anons-newsmaker-pokazhet-dokumentalnyy-istoricheskiy-film-marka-tkachuka-35903). În cazul proiectului lui Tkaciuk lucrurile sunt mult mai încurcate decât în cazul producției lui Dodon, deși ambele au același scop. Mark Tkaciuk este nimeni altul decât până recent ideologul lui Voronin și al Partidului Comuniștilor de la Chișinău, un propagandist românofob înflăcărat, aflat în strânse legături cu anumite cercuri de influență și servicii speciale de la Moscova. Respectiv, interesul Kremlinului în apariția proiectelor românofobe  de implantare a „națiunii civice moldovenești” în Republica Moldova este evident și s-ar părea că la fel de firesc și finanțarea pentru aceste proiecte diversioniste trebuie să vină tot de acolo, ca în cazul producției istorice a lui Dodon.

În cazul românofobului Mark Tkaciuk însă finanțarea vine din... cu totul altă parte, departe de Moscova, tocmai din inima Europei, de la Berlin! În imagine vedeți nota de plată adresată în iunie 2017 de Mark Tkaciuk ONG-ului de la Berlin Institut für Europäische Politik.

 

 

Suma încasată de Mark Tkaciuk de la Institut für Europäische Politik pare a fi pentru efectuarea unui studiu, întitulat „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldova”, executat în decembrie 2017 de ONG-ul de la Berlin împreună cu ONG-urile de la Chișinău Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) și Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) (studiul). Cel puțin asta înțelegem din scrisoarea adresată de către reprezentanta ONG-ului german, Viktoria Palm, lui Vladislav Kulminski, director executiv al IPIS. Prin scrisoarea adresată în copie și lui Andrei Popov, președinte al IPIS, lui Adrian Popescu, expert IPIS, dar și lui (ATENȚIE!) Mark Tkaciuk, Institut für Europäische Politik Solicită adresaților prezentarea actelor pentru rapoartele financiare.

 

 

Totuși, deși inclus în lista celor remunerați financiar, Tkaciuk nu apare printre autorii studiului.

 

 

 

Adrian Popescu, expert IPIS, este un apropiat al fostului premier Vlad Filat, membru al staffului Partidului Liberal-Democrat din Moldova, responsabill de propagandă. În prezent acesta s-a transferat în stafful Maiei Sandu, respectiv al Partidului Acțiune și Solidaritate.

Vadim Pistrinciuc, vicepreședinte PLDM, care a deținut și funcția de președinte interimar al partidului după arestarea lui Vlad Filat. La moment consilier PAS.

Andrei Popov, președinte IPIS și fost vicepreședinte APE, este fost membru al Partidului Democrat al Moldovei, delegat în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană în funcția de viceminsitru al afacerilor externe și integrării europene în guvernul de la Chișinău, din august 2013 ambasador al Republicii Moldova în Austria și Slovacia. Andrei Popov, și el cunoscut pentru viziunile sale românofobe, este fiul fostului diplomat sovietic aflat în legătură cu KGB Mihai Popov, fost consilier al ambasadei URSS, iar după 1991 a Federației Ruse la București.  Mihai Popov este în prezent director administrativ al LUKOIL România, în care s-au regăsit mai mulți exponenți ai serviciilor speciale sovietice/rusești.

Singurul dintre cei apăruți în investigația Zepelin care a avut o reacție a fot tocmai Mark Tkaciuk.

„Ce-aș putea spune? Am fost prins, ca Lenin!. Dar dacă serios, acest material este diagnosticul acestui regim și a slugilor sale. Prin abordarea lor vis a vis de căutarea unei limbi comune în Moldova și a dezvoltării aici a națiunii civice ei nu s-au ridicat mai sus decât călăii lui Antonescu! Această reacție denotă faptul că banii plătitorilor germani de impozite și-au atins scopul, iar finanțarea proiectelor germane în Moldova, primesc o rezonanță publică!”, spune Tkaciuk, fără a explica totuși de ce nu a apărut ca autor al studiului. deși el este cel care a încasat banii de la germani.

Am încercat să luăm legătura cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene pentru a lua o reacție referitoare la feptul că Mark Tkaciuk nu a apare printre semnatarii studiului,, dar nimeni nu nu-a răspuns la telefon.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: