• Bucuresti 16º C
    Baia Mare 18º C
    Brasov 15º C
    Cluj-Napoca 16º C
    Constanta 17º C
    Craiova 15º C
    Galati 16º C
    Iasi 14º C
    Suceava 13º C
    Timisoara 18º C
  • 1 EUR = 4.7729 LEI
    1 USD = 4.3159 LEI
    1 GBP = 5.5938 LEI
    1 CHF = 4.3586 LEI
    1 HUF = 1.4235 LEI
    1 BGN = 2.4404 LEI
    1 JPY = 3.9575 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Vitalie Vovc // Săptămâna în care ne-am apropiat de climax

12 Aprilie, 16:44

Cam atât a durat. Nu pot explica de ce anume. Nu pot aduce date, statistici și fapte, argumente „ştiintifice”, cum ar veni, dar la nivel de feeling am impresia că jocul de-a statul Republica Moldova se cam apropie de sfârșit.

vovc

Deznodământul e aproape. Nu știu dacă-i de bine ori de rău, dar se pare că această formațiune statală e foarte aproape de a dispare de pe hartă... Prea mulți și prea zeloși sunt acei care-i dărâmă temeliile. De s-ar surpa doar sârma ghimpată de pe Prut, n-aş zice ba.

Poate am mai spus-o pe undeva, dar îmi aduc bine aminte cum în iarna lui 2014, după alegerile parlamentare, le spuneam unor prieteni că politica în Republica Moldova s-a terminat. De acum încolo va fi doar „geopolitică” și numai „geopolitică”.

Ce avem acum? Avem PSRM-ul care se declară „statalişti”, dar tot ce fac ei este profund antistatal și care subminează statalitatea în favoarea Rusiei. O fac deschis, pe faţă. Dacă am înțeles eu bine, numai săptămâna trecută Dodon a fost la Moscova de două ori...

Avem o formațiune stranie, blocul ACUM, care se declară „pro-europeni”, dar acțiunile cărora, trecute și actuale, sunt toate de natură a îndepărta Republica Moldova de instituțiile occidentale. Nu vă supărați, dar eu, din păcate, am puțină ținere de minte și nu am uitat cine cerea FMI-ului să nu semneze acord cu RM și cine a militat pentru sistarea macro-finanțărilor europene. (Apropo, cică seful BNM zice că povestea se repetă: FMI pentru a debloca tranşele finanțării are nevoie de... „guvern”). Mai țin minte cine s-a opus ca integrarea europeană să fie introdusă în constituție... Iar ce înseamnă pentru Republica Moldova relații bune cu UE nu cred că trebuie să explic. E mult mai mult decât simple relații comerciale sau bani. Iată, de exemplu, problema cu barajele pe Nistru de care depinde aprovizionarea Moldovei cu apă. Pentru moment Ucraina a zic că oprește proiectul... Dar e doar decizia lor. Oricând se pot răzgândi. UE ar fi un aliat de nădejde, cu atât mai mult ca Ucraina are aceasta IE în constituţia lor.

Și mai avem PDM-ul, cărora le este profund în cot (să rămânem decenți, măcar la capitolul limbaj) de tot, atâta timp cât sunt la putere și le este securizat „businessul”...

Iată că blocul ACUM a început să discute cu PSRM-ul... Adică cum? Doi ex-miniștri de-ai lui Voronin, ori un individ care rupe hărți cu România în Parlament sunt persoane cu care se poate discuta, iar PDM e diavolul împielițat? Știu că ceea ce zic eu aici e practic imposibil de acceptat de susținătorii ACUM-iști...

Știu și simt că la multă lume nu prea le plac rândurile pe care le scriu. Chiar dacă încă nu a îndrăznit mare lume să mă catalogheze drept „troll” sau „cumpărat de Plahotniuc”, știu și simt răceală și dezaprobare mută din partea publicului „avizat”... Aveți puțintică răbdare, va dura chiar mai puțin decât acei 10 ani câți au trecut de la aprilie 2009, și vom discuta. Ori vom boci împreună. 10 ani e foarte mult, iar memorie nu prea avem. Amputată definitiv...

Săptămana care a trecut a fost publicat un sondaj care arată că numărul celor care-și doresc o aderare la UE e cu aproximativ 11% mai mare decât al pro-rușilor (58% vs 47%)! În același timp cei mai mulți, 31%, își doresc o coaliție PSRM – PDM (cam scorul socialiştilor, dacă ceva). Iar pentru o coaliție firească, ținând cont de orientarea „declarată” a partidelor, ACUM – PDM, ar pleda doar 10%! În același timp, sondajul zice că majoritatea covârşitoare nu-și doresc alegeri anticipate... Ia și înțelege ceva, dacă poți!

Am avut zilele trecute o experiență edificatoare. Am discutat cu o persoană care îi susține necondiționat pe acei de la ACUM. Și iată ce am de remarcat: e imposibil să vorbești cu ei despre politică – spiritele se încing imediat, susținătorii ACUM sunt intransigenți. Există un singur rău, total și absolut, și el se cheamă „Plahotniuc”. La întrebarea mea de ce nu se poate constitui un Guvern cu PDM, chiar și fără a face „coaliţie”, mi s-a spus că Plahotniuc i-a distrus pe toți care au colaborat cu el. Orice remarcă de-a mea referitoare la modalitatea în care pot fi „distruşi” acei de la ACUM, în afară de reacții bolnăvicioase și violente (verbale) nu stârnește... Fiindcă a răspunde la această întrebare este imposibil fără a accepta că ACUM pot fi la fel de corupți sau curuptibili că și ceilalți.

Cam atât. N-a mai rămas mult: deznodământul e aproape...

Apropo, ştiti ce a zis Filip? Că dacă ar fi să fie anticipate, „poporul” ar trebui să aleagă doar 61 de deputaţi şi nu 101. Curioasă întorsătură, nu-i aşa?

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: