• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9473 LEI
    1 USD = 4.1999 LEI
    1 GBP = 5.7880 LEI
    1 CHF = 4.5309 LEI
    1 HUF = 1.4085 LEI
    1 BGN = 2.5295 LEI
    1 JPY = 3.8197 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

VIDEO Flacăra Olimpică a plecat de la Fukushima: ”Cireșii sunt gata să înflorească”

25 Martie, 14:53

Cu aceeași bucurie și zâmbete, dar fără un public numeros prezent, ștafeta cu torță olimpică a pornit joi de la Fukushima, începând o numărătoare inversă de patru luni până la Olimpida de la Tokyo. Sunt primele JO amânate din istorie.

egfegf

Cu multe evenimente deja lăsate fără spectatori din cauza pandemiei, ștafeta torței olimpice a plecat joi de la Fukushima, o zonă afectată puternic de cutremurul, tsunamiul și dezastrul nuclear din 2011.

Organizatorii au numit competițiile ce urmează, ”Jocurile Olimpice ale însănătoșirii”, atât din cauza pandemiei cât și din cauza dezastrului produs la Fukushima în 2011.

Printre membrii echipei ce vor duce torța se numără numeroși sportivi nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza dezastrului nuclear de la Centrala Dai-ichi de la Fukushima.

„Aici (n.r. lângă Fukushima) este locul unde m-am născut și am crescut, dar nu credeam vreodată că torța olimpice va pleca de aici”, a declarat unul dintre sportivii din orașul Futaba, potrivit Reuters.

Fără mulțimile obișnuite

Torţa metalică placată cu aur roz, în formă de floare de cireş în partea sa superioară, a fost aprinsă în complexul sportiv J-Village, care a servit ca bază pentru operaţiuni de salvare după dezastrul nuclear din 11 martie 2011.

Ștafeta va trece prin cele 47 de departamente ale Japoniei înainte de a ajunge la Stadionul Naţional din Tokyo pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 23 iulie. Zece mii de alergători fac parte din echipa ștafetei, aceștia alergând timp de 121 de zile până la Tokyo.

Ceremonia ștafetei a fost diferită de edițiile precedente. Puținii spectatori prezenți au fost instruiți doar să aplaude în semn de susținere și să poarte măști pe toată durata evenimentului.

Jucătoarele echipei naționale japoneze de fotbal feminin au fost primul grup care a preluat flacăra, purtând uniforme albe decorate cu roșu.

Autoritățile au amenințat că dacă regulile sanitare nu sunt respectate, ștafeta ar putea fi suspendată. Japonia are până acum aproximativ 9.000 de decese asociate infectării cu noul coronavirus, în timp ce miercuri au fost raportate 420 de noi cazuri.

Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura fără fani străini în tribune și în organizarea competițiilor vor ajuta doar voluntari locali. Încă nu este cert dacă familiile sportivilor vor putea călători la Tokyo sau nu, dar cel mai probabil nu le va fi permis acest lucru.

”Cum ar putea ajuta JO zona distrusă?”

Evenimentul nu a fost întâmpinat cu bucurie de toți localnicii. Masao Uchibori, guvernatorul din Fukushima a declarat că refacerea zonei progresează, dar că mulți oameni încă nu se pot întoarce în zonele unde locuiau înainte de tragedie.

Un protestatar a fost văzut strigând la megafoanele unei dube că aceste Jocuri Olimpice nu vor contribui cu nimic la reconstrucția zonei.

Seiko Hashimoto, președinta JO de la Tokyo, a declarat că ”mica flacără nu și-a pierdut speranța, iar cireșii sunt gata să înflorească din nou”. „Am așteptat ziua aceasta”, a completat ea.

https://youtu.be/qgtqQODEY4w?t=1

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: