„Rusia este implicată în cele mai sofisticate operațiuni informaționale de până acum împotriva Statelor Unite, inclusiv prin manipularea, în luna februarie a anului curent, alegerilor din Moldova”, a declarat Adam Kinzinger, scrie Ziarul Național.

În cadrul acelorași audieri, directorul general al Centrului pentru Diplomație și Angajament Global „Penn Biden”, Michael Carpenter, a vorbit despre finanțarea partidului polonez prorus „Zmiana” (Schimbare) prin „laundromatul rusesc”, realizat prin băncile din R. Moldova.

Amintim că subiectul influenței rusești în R. Moldova a fost abordat și în cadrul vizitei în SUA a președintelui Parlamentului precedent, Andrian Candu, la sfârșitul anului trecut. Acesta a avut atunci o întrevedere cu Adam Kinzinger.