
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Deputatul în primul Parlament al R. Moldova, Vasile Șoimaru, a fost declarat persona non grata de către autoritățile de la Kiev.
Într-o postare pe pagina sa de facebook, Vasile Șoimaru spune că a aflat despre faptul că-i este interzisă trecerea frontierei ucrainene acum trei zile, când a vrut să viziteze Boianul românesc din Ucraina.
„Sâmbătă, 1 iunie, țineam calea spre Boianul românesc din Ucraina, cel cântat de Eminescu în vestita sa Doină. Am fost invitat de frații mei români-boinceni să particip, a doua zi, la sfințirea monumentului lui Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu, fost preot în acest sat. Nimeni și nimic nu mă putea opri să merg la Boianul meu drag pe care nu l-am văzut de la sărbătorile de iarnă-2019… În jurul orei 19.00 am ajuns cu bine în vama Moldo-Ucraineană, Criva-Mămăliga, unde spre bucuria mea nu exista aglomerația de altă dată. Numai că în scurt timp mi-a căzut bucuria-n scârbă: polițista ucraineană de frontieră m-a anunțat că nu mi-i permisă trecerea frontierei pentru trei ani de zile, iar explicațiile mi le vor da organele competente dacă mă interesează…”
Șoimaru susține că, potrivit poliției de frontieră ucrainene, îi este interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani, dar nu este clar care anume ar fi motivul interdicției.
Sursa: deschide.md