Potrivit unui comunicat semnat de către Kocijancic, acest document va contribui la dinamica pozitivă de reglementare transnistreană.

„Acest acord va permite vehiculelor din regiunea transnistreană să participe la traficul internațional, în conformitate cu normele internaționale și, astfel, va aduce beneficii palpabile populației, apropiind cele două maluri. Acum devine crucial ca implementarea rapidă și riguroasă a acestui acord, precum și a tuturor acordurilor atinse anul trecut să fie asigurată de ambele Părți”, se arată în comunicatul semnat de Kocijancic.

Acesta mai adăugă că Uniunea Europeană își reiterează susținerea pentru reglementarea pașinică a diferendului transnistrean la masa de negocieri în formatul „5+2”.

Amintim că ieri, 24 aprilie, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, au semnat la Tighina, decizia protocolară cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare.

Aceste autovehicule vor avea plăcuțe auto neutre (din trei litere și  trei cifre) și un pașaport tehnic agreat de către ambele părți, cu respectarea cerințelor Convenției de la Viena din 8 noiembrie 1968 privind circulația internațională.

Amintim că experții în securitate din Republica Moldova califică acestă decizie drept o cedare crasă din partea Chișinăului și un pas spre recunoșterea suveranității Transnistriei.

Sursa: deschide.md