• Bucuresti 9º C
    Baia Mare 16º C
    Brasov 10º C
    Cluj-Napoca 13º C
    Constanta 8º C
    Craiova 10º C
    Galati 6º C
    Iasi 5º C
    Suceava 5º C
    Timisoara 16º C
  • 1 EUR = 4.6599 LEI
    1 USD = 4.1469 LEI
    1 GBP = 5.3479 LEI
    1 CHF = 4.1011 LEI
    1 HUF = 1.4438 LEI
    1 BGN = 2.3826 LEI
    1 JPY = 3.6343 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Un român câștigă la CEDO, care a decis că i s-a încălcat dreptul de a-și vizita fiul în timpul divorțului

04 Septembrie, 22:03

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi că România a încălcat drepturile omului în cazul unui bărbat căruia i s-a refuzat în instanţă dreptul de a-şi vizita fiul în timpul procesului de divorţ, potrivit agenţiei dpa.

cedo

Românul în cauză este Cristian Cătălin Ungureanu, care s-a născut în 1972 şi trăieşte la Ploieşti, conform deciziei publicate pe site-ul CEDO, scrie Agerpres.

În septembrie 2012, soţia lui Ungureanu a intentat divorţ şi a cerut custodia fiului lor, născut în 2006. Ea şi copilul s-au mutat după o lună din locuinţa familială.

În noiembrie 2012, Ungureanu a cerut în instanţă custodia copilului sau dreptul de a-şi vizita fiul în timpul procesului de divorţ.

Instanţa i-a refuzat custodia şi a decis că legea nu permite stabilirea dreptului de a-şi vizita copilul în timpul procesului de divorţ. Decizia definitivă a intervenit în mai 2013.

Divorţul s-a încheiat în noiembrie 2016. Instanţa a hotărât că băiatul trebuie să locuiască cu mama lui şi i-a oferit lui Ungureanu un calendar privind dreptul de a-şi vizita fiul.

În februarie 2018, băiatul s-a mutat permanent la tatăl său la cererea sa, cu acordul ambilor părinţi, după ce mama sa a decis să se mute în alt oraş.

CEDO a hotărât că a fost încălcat dreptul la viaţă familială al bărbatului şi a decis în cazul lui despăgubiri de 8.000 de euro.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: