
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Alte patru decese cauzate de gripă au fost confirmate de medici, fiind vorba de trei femei cu vârste între 47 şi 64 de ani, din judeţele Timiş şi Constanţa, dar şi de bebeluşul de 11 luni din Timiş, arată Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Potrivit CNSCBT, două femei, în vârstă de 48, respectiv 64 de ani, din judeţul Timiş, confirmate cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, au murit luni.
O altă femeie, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Constanţa, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat, a murit în 26 ianuarie.
Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitaului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a declarat pentru News.ro că un bebeluş de 11 luni a murit de gripă.
„Este vorba despre un copil de 11 luni, care a ajuns la noi cu malformaţii congenitale multiple şi care s-a internat vineri după amiază la noi la spital, cu gripă, iar sâmbătă a decedat. S-a internat cu insuficienţă respiratorie, cu bronhopneumonie. A fost intubat, dar a decedat", a declarat medicul Virgil Musta.