• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9242 LEI
    1 USD = 4.1226 LEI
    1 GBP = 5.7620 LEI
    1 CHF = 4.5075 LEI
    1 HUF = 1.3918 LEI
    1 BGN = 2.5177 LEI
    1 JPY = 3.7244 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Tanczos Barna: Avem nevoie de un program național de ecologizare

17 Mai, 16:02

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, la Covasna, că este nevoie de un plan de curățenie națională și de o campanie de conștientizare a cetățenilor care trebuie să înțeleagă că nu au voie să arunce gunoaie în natură, spunând că ministerul trebuie să susțină autoritățile locale pentru a realiza un astfel de plan.

Tanczos Barna

„Avem nevoie de un program naţional de ecologizare, un program prin care ministerul să vină alături de aceste autorităţi publice locale în încercarea de a ecologiza toată ţara şi, în sfârşit, de a curăţa toate albiile de râu, toate drumurile forestiere, pădurea, tot ce înseamnă spaţiu verde, tot ce înseamnă mediul înconjurător. Este nevoie, de asemenea, de un sistem informatic naţional prin care aceste locaţii pot fi identificate şi pot fi stabilite cu coordonate GPS, astfel încât controlul să fie eficient, astfel încât aceste locaţii să fie în văzul tuturor şi după ecologizare”, a spus ministrul Mediului.

"Ministerul trebuie să fie alături de aceste autorităţi publice locale, trebuie să asigurăm suport pentru conştientizare, un program naţional de conştientizare prin care să le explicăm tuturor cetăţenilor cât de important este ca aceste deşeuri să nu ajungă în natură”, a explicat Tanczos Barna.

Acesta a spus că săptămâna trecută a stabilit pentru sistemul TrashOut un parteneriat cu Garda de Mediu: ”Acest sistem informatic va fi disponibil tuturor, poate fi descărcat, poate fi instalat pe telefon şi fiecare persoană poate să încarce în acest sistem informatic locaţia acelor depozitări ilegale care trebuiesc desfiinţate"

„Trebuie să felicit toate autorităţile publice locale, toate ONG-urile, toate persoanele de bună credinţă care s-au implicat în această primăvară în diverse acţiuni de ecologizare. Au fost strânse sute de mii de tone de deşeuri din pădure, din şanţuri, din albia râurilor. Este un semnal pozitiv, un semn că lumea se schimbă, lucrurile se schimbă în jurul nostru. (...) Dincolo de conştientizare trebuie să arătăm că greşeala de a depozita undeva într-un loc nepermis deşeuri costă, costă foarte mult şi în această acţiune Garda de Mediu devine din ce în ce mai eficientă. (...) Deci, Garda de Mediu trebuie să devină o instituţie de forţă care vine şi sancţionează de fiecare dată acolo unde constată că cineva a încălcat legea”, a mai spus ministrul Mediului.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: