Are 14 ani și este din stânga Prutului, din raionul Ungheni. Șahul este marea ei dragoste, pe care o asociază întotdeauna cu România.

Larisa s-a îndrăgostit de tabla de șah, iar la 5 ani câștiga primul premiu. După doar două săptămâni a venit ca o încununare a muncii ei și cel de-al doilea premiu. După încă un an de muncă, începând cu vârsta de 6 ani, au urmat premii doar de locul întâi. Vârsta de 9 ani i-a adus în colecția de premii locul întâi la concursul raional la categoria fete, unde a învins concurentele cu o experiență șahistică de foarte mulți ani în spate.

Când a mers la școală, în clasa întâi, Larisa a rămas dezamăgită auzind învățătoarea spunându-le pentru prima dată că țara unde locuiește se numește Moldova. Ea știa de acasă, de la părinții Mihai și Raisa, că Moldova este doar o parte a României, dar din motive pe care vârsta ei nu le înțelegea, oameni răi îi obligau familia să se numească altfel decât români.

De atunci a promis că fiecare premiu o să îl dedice țării ei, România, și tuturor celor care, ca și ea, sunt români. De mică a stiut că a fi român în Moldova nu-i pe placul unora, de aceea și-a rugat părinții de nenumărate ori să îi povestească despre România Mare și despre cum s-au cunoscut ei la întrunirile tinerilor români moldoveni care au militat din tată-n fiu pentru reunirea Moldovei cu România.

Larisa mai are un frate de 8 ani, șahist cu mari șanse de a deveni campion și el. În realitate, dragostea față de România și față de sportul minții se transmite din generație în generație în familia lor. Bunica paternă, Larisa, (de la care moștenește numele) trăiește și muncește la Bolognia, în Italia, iar ea este unul din susținătorii cheltuielilor activităților șahistice ale Larisei și fratelui ei.

Privindu-i toate medaliile și diplomele, 180 la număr, este de necrezut că sunt deținute de o tânără de doar 14 ani. Ultimul premiu câștigat a fost recent, la Iași, locul întai bineînțeles, la concursul internațional ”Suflet de român”. Larisa Goian își asumă lupta pentru ca România să fie nu doar țara sufletului ei ci să fie țara din care Moldova este parte integrantă, așa cum au învățat-o părinții ei de când s-a născut.

Sursa: deschide.md