• Bucuresti 15º C
    Baia Mare 12º C
    Brasov 11º C
    Cluj-Napoca 11º C
    Constanta 13º C
    Craiova 16º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 10º C
    Timisoara 13º C
  • 1 EUR = 4.8743 LEI
    1 USD = 4.1768 LEI
    1 GBP = 5.4111 LEI
    1 CHF = 4.5595 LEI
    1 HUF = 1.3269 LEI
    1 BGN = 2.4922 LEI
    1 JPY = 4.0006 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

SUA cer ONU să-i aprobe acordul cu talibanii

06 Martie, 14:04

Statele Unite discută cu cei 14 parteneri din cadrul Consiliului de Securitate al ONU despre un proiect de rezoluţie prin care să se aprobe Acordul de la Doha, încheiat la 29 februarie cu talibanii - un demers rar în contextul în care este vorba despre o înţelegere între o ţară străină şi o gherilă -, potrivit unor diplomaţi, relatează AFP.

acord

Potrivit proiectului textului, care ar putea fi supus la vot luni şi care a fost obţinut joi de AFP, Condiliul de Securitate al ONU subliniază că primeşte ”favorabil” acordul de la 29 februarie.

El cere totodată ”tuturor statelor membre să susţină deplin negocierea unui acord de pace complet şi durabil, care să pună capăt Războiului (din Afganistan) în favoarea tuturor afganilor”.

În acest stadiu, poziţia Rusiei şi a Chinei cu privire la textul american rămâne incertă.

În proiectul Washingtonului se exercită totodată presiuni asupra Guvernului afgan să se angajeze în negocieri cu talibanii în vederea unui ”armistiţiu permanent complet”.

Spre deosebire de o primă versiune a textului, care nu conţinea vreo menţiune cu privire la femei, o versune amendată recent vorbeşte despre femei în trei rânduri - la iniţiativa Indoneziei.

Textul menţionează mai întâi că echipa de negociere afgană este necesar să fie ”incluzătoare” şi să cuprindă ”lideri politici şi ai societăţii civile afgane, inclusiv femei”.

Dar mai ales în el se ”subliniază importanţa (în negocieri) a unei participări efective şi semnificative a femeilor, tinerilor şi minorităţilor” şi se afirmă că ”orice soluţie politică trebuie să protejeze drepturile tuturor afganilor, inclusiv ale femeilor, tinerilor şi minorităţilor”.

Acordul de la 29 februarie impune Guvernului afgan să elibereze 5.000 de prizonieri, iar talibanilor 1.000. Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat duminică faptul că nu se consideră angajat faţă de această dispoziţie.

Primul proiect american de rezoluţie menţiona organizarea unei conferinţe, în martie, la Oslo, vizând o relansare a negocierilor interafgane, însă ultima versiune amendată nu mai vorbeşte despre acest lucru, probabil de teamă că această conferinţă ar putea să nu aibă loc la 10 martie, aşa cum se avea în vedere weekendul trecut.

În textul american se mai arată că membrii Consiliui de Securitate al ONU urmează  ”să fie pregătiţi încă de la începutul negocierilor interafgane să revizuiască sancţiunile” impuse de ONU unor pesoane sau grupări în virtutea Rezoluţiei 1988 din 2011, ”în vederea susţinerii procesului de pace”.

Acordul încheiat la 29 februarie deschide calea unei retrageri a trupelor americane după 18 ani de război, soldat cu 32.000 de morţi şi 60.000 de răniţi în rândul civililor afgani, potrivit ONU, şi cu peste 1.900 de morţi în rândul militarilor americani.

În schimb, talibanii se angajează să interzică orice act terorist şi să participe la negocieri reale cu Guvernul de la kabul, cu care a refuzat până acum să stea de vorbă.

Aprobarea acordului americanilor cu talibanii ”este cu adevărat un caz foarte special”, subliniază sub protecţia anonimatului un diplomat.

Occidentul poate ”avea multe rezerve, întrebări, nedumiriri”, dar nu ar trebui să se opună frontal aliatului său american, apreciază el.

Însă, ”până în ce punct” este pregătit Consiliul de Securitate a ONU - şi mai ales Moscova şi Beijingul - să aprobe un acord ale cărui prevederi cu privire la lupta împotriva terorismului rămân secrete? se întreabă această sursă.

Alt diplomat afirmă, tot sub protecţia anonimatului, că acordul americano-taliban conţine ”două anexe menite să rămână confidenţiale”, potrivit News.ro.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: