
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Senatorul Dian Popescu a declarat luni pentru Agerpres că și-a dat demisia din PNL Gorj și se va înscrie în ALDE.
"Mi-am dat demisia din PNL și mă voi înscrie cu declarație în plenul Senatului astăzi (luni n.r.) în ALDE. Am fost o voce critică la derapajele PNL de la democrație, de la valorile liberalismului, am fost o voce critică la numirea celor doi copreședinți ai PNL la Gorj după ce eu m-am autosuspendat, respectând deciziile partidului, dar partidul se pare că are o altă direcție, nu o direcție a unor valori. De aceea consider că ALDE este singurul partid care a rămas pe dreapta eșicherului politic, care respectă valorile liberale și care ține foarte mult la democrație", a precizat Dian Popescu.