Centrul Social-Politic European a anunțat astăzi, 25 aprilie, rezultatele finale ale numărării unioniștilor din capitală. Acțiunea, demarată în ziua de 1 aprilie și încheiată pe 19 aprilie, a avut ca scop îmbogățirea cu argumente obiective dezbaterea publică referitoare la unire, prin intermediul cifrelor interpretate de sociologi independenți.

La conferința de presă de prezentare a rezultatelor, Gheorghe Constandache, președinte al Centrului Social-Politic European a precizat că partidele politice au arătat foarte puțin interes pentru cercetare, singurele formațiuni care au acordat sprijin fiind Partidului Unității Naționale, Partidul Liberal Reformatpr și Partidul Național Liberal.

La consultare a luat parte un număr de 79742 de persoane peste 18 ani, toți locuitori ai Chișinăului. Eșantionul este reprezentativ la nivel municipal, cu o marjă de eroare de plus-minus 3 la sută.

Din cele 3 metode de chestionare, 45,62% dintre intervievați au răspuns la domiciliu, 46,38% au răspuns online și 9,05% și-au exprimat opțiunile la corturile din capitală.

51% dintre cei care au răspuns la întrebarea „Ați vota sau nu Unirea cu România” a fost reprezentată de femei, iar 49% de bărbați.

Ca rezultate, 54% dintre femei au spus „DA” Unirii cu România, iar 46% s-ar opune. Bărbații își doresc mai mult Unirea cu România, 56% dintre aceștia spunând „DA” Unirii, iar 44% au spus „NU”.

Ca rezultate finale, 55% din populația Chișinăului și-ar dori Unirea cu România, în timp ce 45% din locuitorii capitalei s-ar opune.

Cercetarea a avut ca scop secundar radiografierea nivelului de maturitate și de sănătate a democrației din Republica Moldova, prin abordarea științifică și fără părtinire a unui subiect de interes și insuficient analizat: Unirea cu România.

Sursa: deschide.md