• Bucuresti 19º C
    Baia Mare 20º C
    Brasov 19º C
    Cluj-Napoca 18º C
    Constanta 19º C
    Craiova 21º C
    Galati 19º C
    Iasi 18º C
    Suceava 17º C
    Timisoara 22º C
  • 1 EUR = 4.8731 LEI
    1 USD = 4.1224 LEI
    1 GBP = 5.3888 LEI
    1 CHF = 4.5473 LEI
    1 HUF = 1.3352 LEI
    1 BGN = 2.4916 LEI
    1 JPY = 3.9325 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

EXCLUSIV Revista presei ruse 3 August 2016

04 August, 15:58

În cadrul forului „Teritoriul sensurilor”, premierul Dmitri Medvedev a fost întrebat de ce tinerii profesori din Daghestan primesc câte 10-15 mii de ruble, iar poliţiştii – de la 50 de mii în sus? Potrivit MEDUZA, Medvedev a răspuns, pe scurt, că „înainte a fost tot aşa. Profesorul poate nu numai să primească leafă, dar şi să câştige în altă parte. În genere, însă, dar vreţi bani, trebuie să vă apucaţi de afaceri. Nu v-aţi apucat? Ei, vedeţi?”.

Breaking News

POLITICĂ

MAE al FR: SUA denaturează scopurile operaţiunii umanitare desfăşurată de Rusia în Alep

Rusia nu planifică ofensive şi atacuri aeriene asupra oraşului Alep; alte scopuri decât cele umanitare Moscova nu are, a declarat ministrul adjunct de Externe al FR, Serghei Reabkov, transmite RIA NOVOSTI. Rusia, începând operaţiunea în Alep, în primul rând a apelat la SUA pentru colaborare, a adăugat el.

http://ria.ru

Rusia a propus ca pilotul Iaroşenko să fie schimbat pe 13 americani

Rusia a propus SUA ca pilotul Constantin Iaroşenko, care îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar din America, să fie schimbat pe 13 cetăţeni ai SUA, condamnaţi în FR, informează DOJDI.

https://tvrain.ru

Iaroşenko a fost arestat la 28 mai 2010, în Liberia, sub acuzaţia de pregătire a transportării unei mari partide de cocaină, fiind ulterior deportat în SUA. În anul 2011, instanţa americană l-a condamnat la 20 de ani de închisoare, informează INTERFAX.

http://www.interfax.ru

Peskov a indicat asupra deficitului de încredere dintre Occident şi Rusia

Rusia şi Occidentul se acuză reciproc, cu regularitate, de imixtiune în procesele politice interne din cauza „deficitul catastrofal de încredere” şi a lipsei dorinţei de a purta un dialog, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui FR, Dmitri Peskov, informează GAZETA.RU

https://www.gazeta.ru

SUA nu a confirmat complicitatea Rusiei la hackinul serverelor Partidului Democrat

Casa Albă nu poate deocamdată să pună pe umerii Rusiei spargerea serverelor Partidului Democrat, deoarece nu dispune de o suficientă bază doveditoare, a declarat reprezentantul Casei Albe, Josh Ernest, transmite ROSBALT cu referire la BLOOMBERG.

http://www.rosbalt.ru

NOVAIA GAZETA reaminteşte că, anterior, candidatul la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, a acuzat Rusia de complicitate la spargerea serverelor conducerii de partid.

http://www.novayagazeta.ru

Între timp, fostul ambasador al SUA în FR, Michael McFaul, a spus că potenţialul Rusiei în domeniul spionajului cibernetic este atât de uriaş, încât majoritatea americanilor vor fi şocaţi, transmite KOMSOMOLSKAIA PRAVDA.

http://www.kp.ru

MAE a avertizat în legătură cu „tentaţia” SUA de a folosi noua bombă nucleară

Consecinţele aplicării bombei nucleare modernizate B61-12 vor fi de proporţii mai mici, dar anume asta şi măreşte „tentaţia” de a o folosi, a declarat directorul Departamentului pentru problemele neproliferării şi controlului armelor din cadrul Ministerului de Externe, Mihail Ulianov, transmite RBK.

http://www.rbc.ru

Leaşko a acuzat-o pe Savcenko de complot cu Kremlinul

Liderul fracţiunii Partidului Radical din Rada Supremă, Oleg Leaşko, a declarat că militarul ucrainean Nadejda Savcenko s-a înţeles cu autorităţile din Rusia în privinţa eliberării din captivitate „în schimbul predării Ucrainei”. Potrivit LENTA, parlamentarul a făcut declaraţia pe Facebook.

https://lenta.ru

Monedele ruseşti cu imaginea oraşului Vilnius au provocat revolta MAE al Lituaniei

Moneda jubiliară din seria „Oraşe – capitale de ţară eliberate de trupele sovietice de cotropitorii germano-fascişti”, emisă de Banca FR şi dedicată oraşului Vilnius, a provocat o reacţie negativă a Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei, scrie TASS.

„Ne este cunoscută poziţia Rusiei şi emisia monedelor doar confirmă faptul că Rusia nu este pregătită pentru adevărul istoric despre ocupaţia sovietică”, a declarat reprezentantutl MAE al Lituaniei.

http://tass.ru

Mai târziu, serviciul de presă al Băncii din Rusia a subliniat că niciun fel de schimbări geopolitice din ultimele decenii nu pot „să pună la îndoială importanţa incontestabilă a victoriei asupra fascismului”, atât pentru Europa, cât şi pentru lumea întreagă”, transmite RIA NOVOSTI.

http://ria.ru

ECONOMIE

Ucraina a transferat bani pentru returnarea în FR a combustibilului nuclear folosit

Ucraina a transferat către Rosatom bani pentru returnarea în FR a combustibilului nuclear uzat.

„Ucraina a transferat în avans pentru operaţiunea de returnarea a combustibilului nuclear rusesc, folosit la centralele nucleare din Ucraina, pentru prelucrare”, a declarat o sursă din Rosatom.

http://tass.ru

Crimeea pregăteşte un buget echilibrat pentru anul 2017

Autorităţile din Crimeea intenţionează să pregătească pentru anul 2017 un buget echilibrat, a declarat vicepremierul guvernului regional, Vitali Nahlupin, informează GAZETA.RU cu referire la RIA NOVOSTI.

https://www.gazeta.ru

Noile legi vor costa afacerile mai bine de 2,6 trilioane de ruble

Companiile ruseşti au evaluat la 2,6 trilioane de ruble (circa 38 de miliarde de dolari) cheltuielile necesare îndeplinirii cerinţelor prevăzute de legile intrate recent în vigoare. Astfel de date, informează RBK, se conţin în documentele Ministerului Dezvoltării Sociale care, din 2017, va începe a evalua impactul real al legilor intrate în vigoare asupra mediului de afaceri.

http://www.rbc.ru

SOCIETATE

Duma din Riga a fost amendată cu 140 de euro pentru folosirea limbii ruse în reţelele de socializare

Duma din Riga trebuie să achite 140 de euro pentru folosirea limbii ruse în reţelele sale sociale. O astfel de hotărâre a adoptat Centrul limbii de stat din Letonia, informează ECOUL MOSCOVEI.

http://echo.msk.ru

Dar primarul oraşului Riga, Nil Uşakov, a declarat că nu va plăti amenda respectivă, informează KOMMERSANT.

http://www.kommersant.ru

Medvedev a le-a propus profesorilor nemulţumiţi să se apuce de afaceri

În cadrul forului „Teritoriul sensurilor”, premierul Dmitri Medvedev a fost întrebat de ce tinerii profesori din Daghestan primesc câte 10-15 mii de ruble, iar poliţiştii – de la 50 de mii în sus?

Potrivit MEDUZA, Medvedev a răspuns, pe scurt, că „înainte a fost tot aşa. Profesorul poate nu numai să primească leafă, dar şi să câştige în altă parte. În genere, însă, dar vreţi bani, trebuie să vă apucaţi de afaceri. Nu v-aţi apucat? Ei, vedeţi?”.

https://meduza.io/

Bloggerul Nosik, acuzat de extremism, nu-şi recunoaşte vina

Bloggerul şi jurnalistul Anton Nosik, acuzat de difuzarea unor materiale extremiste în legătură cu un articol de-al său despre operaţiunile forţelor aeriene ale Rusiei în Siria, nu şi-a recunoscut în instanţă vina, informează INTERFAX.

Procurorul a explicat în rechizitoriu că inculpatul este acuzat de incitare la duşmănie şi ură faţă de sirieni.

http://www.interfax.ru

Potrivit datelor anchetei, Nosik a postat în anul 2015 pe blogul său un articol cu conţinut extremist. El s-a pronunţat acolo pentru loviturile aeriene asupra teritoriului Siriei. Nosik compara republica cu Germania nazistă şi exprima părerea potrivit căreia cetăţenii Siriei trebuie să poarte răspundere pentru acţiunile autorităţilor lor, scrie SLON.

https://slon.ru

MOLODVA

România a alocat pentru Moldova prima tranşă a creditului în valoare de 60 de milioane de euro

Guvernul român a aprobat alocarea primei tranşe în valoare de 60 de milioane de euro din creditul de 150 de milioane de euro oferit Moldovei, informează KOMSOMOLSKAIA PRAVDA ÎN MOLDOVA. Prima tranşă din ajutorul financiar rambursabil va livrată la 24 august.

http://www.kp.md

Între timp, RM îşi doreşte o mărire a fluxul de investiţii din România şi realizarea proiectelor privind interconectarea energetică şi a infrastructurii de transport din cele două ţări, informează BLACKSEA NEWS cu referire la afirmaţiile spicherului Parlamentului, Andrian Candu, şi ale premierului Pavel Filip.

http://www.blackseanews.net

RM – cea mai populară rută aeriană pentru FR în străinătatea apropiată

Moldova rămâne cea mai populară direcţie aeriană pentru FR printre ţările străinătăţii apropiate, transmite NEWS@MAIL cu referire la NOI.MD.

https://news.mail.ru

Serviciul de Informaţii şi Securitate intenţionează să-i controleze pe toţi pasagerii care aterizează şi decolează din RM

Serviciul de Informaţii şi Securitate va controla datele tuturor pasagerilor aerieni. Proiectul de lege privind această iniţiativă a fost aprobat de Guvernul RM, informează PUBLIKA.MD. De-acum înainte, companiile aeriene vor fi obligate să furnizeze listele pasagerilor pentru verificări înainte de decolare şi după aterizare.

Controlul datelor călătorilor este o măsură necesară, deoarece RM îi atrage pe terorişti ca teritoriu de tranzit.

http://ru.publika.md

Guvernul a interzis angajarea în sectorul public

În afară de asta, Guvernul RM a aprobat o hotărâre privind „îngheţarea” până la 1 ianuarie 2017 a numărului de personal angajat în sectorul public, informeaz Budjakonline. Este vorba de 4539 de locuri vacante.

Potrivit afirmaţiilor ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, acest fapt îi va permite bugetului de stat să economisească 150 de milioane de lei. El a adăugat că asta reprezintă una dintre condiţiile FMI în vederea încheierii acordului de colaborare.

http://budjakonline.md

Întreprinzătorii din China sunt interesaţi de importurile vinului moldovenesc

Un grup de întreprinzători chinezi din provincia Jiangsu au sosit în RM pentru a stabili relaţii cu potenţiali parteneri moldoveni. În special, ei s-au arătat interesaţi de importurile vinurilor moldoveneşti, informează INFOTAG.

http://www.infotag.md

În afară de aceasta, vinurile „Crescendo”, fabricate de elevii şcolii din Nisporeni, pot fi găsit acum în magazinele din Germania sau Austria, informează MADEIN.MD.

http://madein.md

WebMoney este deja accesibil în valută moldovenească

Sistemul de plăţi WebMoney Transfer a început să lucreze cu lei moldoveneşti. Compania a lansat un proiect împreună cu Run Pay Moldova. Portmoneele cu WebMoney sunt accesibile numai pentru utilizatorii din Moldova, informează GAGUZMEDIA cu referire la NEWSMAKER.

http://gagauzmedia.md

Şedinţa de judecată în dosarul lui Shor a fost amânată

Curtea de Apel din Chişinău trebuia să examineze problema prelungirii arestului în cazul primarului de Orhei, Shor, scrie NEWSMAKER. Lângă clădirea instanţei s-a adunat un grup impunător de susţinători ai primarului de Orhei. Ei au cerut eliberarea lui Shor, ameninţând că, în caz contrar, vor bloca al 4 august traseul Orhei.

Şedinţa a început cu o întârziere de două ore, dar în curând a fost suspendată din cauza că lui Shor i s-a făcut rău în sala de judecată. E a fost luat de o ambulanţă. Iar şedinţa a fost amânată pentru vineri, 5 august.

http://newsmaker.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: