• Bucuresti 15º C
    Baia Mare 9º C
    Brasov 13º C
    Cluj-Napoca 10º C
    Constanta 17º C
    Craiova 13º C
    Galati 15º C
    Iasi 13º C
    Suceava 10º C
    Timisoara 8º C
  • 1 EUR = 4.6346 LEI
    1 USD = 3.9285 LEI
    1 GBP = 5.2711 LEI
    1 CHF = 3.9729 LEI
    1 HUF = 1.4767 LEI
    1 BGN = 2.3697 LEI
    1 JPY = 3.5016 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Revista mass-media ruse din 5 decembrie 2017

06 Decembrie, 08:56

POLITICĂ

Primii „agenţi străini” din mass-media

Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse a inclus în lista agenţilor străini posturile de radio VOCEA AMERICII şi RADIO SVOBODA. În listă au mai fost incluse şapte proiecte instrumentate de RADIO SVOBODA: postul de televiziune TIMPUL PREZENT, REALITĂŢILE CAUCAZULUI şi REALIITĂŢILE CRIMEII ş.a. Lor le este interzisă trecerea în Consiliul Federaţiei. Aceste mijloace de informare în masă sunt obligate să prezinte rapoarte la Ministerul Justiţiei cu privire la activitatea desfăşurată şi, de asemenea, să indice în produsele lor că sunt „agenţi străini”.

https://ria.ru

Noua lege este măsura de răspuns la acţiunile Ministerului Justiţiei al SUA, care, în septembrie, a obligat companiile ce deservesc postul rusesc de televiziune RT AMERICA să se înregstreze în calitate de agenţi străini, reaminteşte RBC.

https://www.rbc.ru

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei: SUA tărăgănează eliberarea vizelor pentru echipajele Aeroflot

Externe din Rusia au declarat că ambasada SUA tărăgănează masiv eliberarea vizelor pentru echipajele Aeroflot şi sportivii ruşi. Sursa citată consideră că „asta seamănă izbitor de mult cu o discriminare premeditată”. În acelaşi timp, MAE a salutat intenţiile Ambasadei SUA de a  relua eliberarea de vize în cadrul consulatelor generale din Petersburg, Ekaterinburg şi Vladivostok.

http://www.fontanka.ru

Acum câteva lui, SUA au redus brusc eliberarea de vize către ruşi din cauza faptului că, la cererea Moscovei, o parte considerabilă a angajaţilor Ambasadei şi consulatelor au fost nevoiţi să părăsească Rusia.

https://echo.msk.ru

Finlanda a suspectat un avion rusesc de încălcarea spaţiului aerian

Ministerul Apărării al Finlandei a anuţnat o probabilă încălcare a spaţiului aerian al ţării de către un avion de pasageri sau de transport TU-154. Incidentul ar fi avut loc în dimineaţa zilei de 5 decembrie. Instituţia a menţionat că nu se poate spune cu precizie că avionul aparţine Federaţiei Ruse, deoarece regiunea în care a avut loc încălcarea reprezintă un traseu relativ animat

https://www.vedomosti.ru

Saakaşvili a fost suspectat de primirea a 500 de mii de dolari din Federaţia Rusă

Fostul guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakaşvili, a primit 500 de mii de dolari pentru activitatea sa în Ucraina de la omul de afaceri care se ascunde în Federaţia Rusă, Serghei Kurcenko, a declarat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko. El a pus numele lui Kurcenko în conjuncţie cu „gruparea criminală organizată” a fostului preşedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, adăugând că din aceşti bani Saakaşvili finanţa acţiunile de protest în scopul preluării puterii în ţară.

https://meduza.io

Saakaşvili neagă primirea banilor de la Kurcenko.

La 5 decembrie, el a fost reţinut în cazul „asistenţei acordate participaniţilor organizaţiilor criminale şi ascunderii activităţii lor”. Cu toate acestea, adepţii săi l-au eliberat cu forţa.

https://ria.ru

În Ucraina a fost interzisă vânzarea poveştilor despre eroii ruşi

Comitetul naţional al Ucrainei pentru televiziune şi radiodifuziune a interzis vânzarea în ţară a cărţilor despre eroii ruşi ai bâlinelor. Cauza nu e conţinutul cărţilor, ci faptul că sunt editate în Rusia.

https://iz.ru

Sobceak va crea, după alegeri, un partid de dreapta

Prezentatoarea de televiziune Xenia Sobceak inteţionează să creeze un partid politic după alegerile prezidenţiale din anul 2018, scrie DOJDI. Ea şi-a exprimat speranţa că alegerile preşeşdintelui vor deveni „punctul de plecare pentru o mare mişcare de dreapta”, la a cărei renaştere în Federaţia Rusă ea visează. La 18 octombrie, Sobceak şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse în anul 2018.

https://tvrain.ru

ECONOMIE

Elita rusească vrea să întoarcă banii în Rusia din cauza noilor sancţiuni

Oamenii de afaceri, temându-se de noi sancţini din partea SUA, vor să-şi întoarcă banii în Rusia în condiţii speciale. Ei vor să le propună autorităţilor să emită obligaţiuni de împrumut, care vor avea o rentabilitate mai mare decât ratele bancare. Acest fapt, spre deosebire de conturile bancare, le va permite să-şi păstreze şi anonimatul.

https://republic.ru

Sursa REUTERS în cadrul Băncii Centrale a declarat că o astfel de măsură va accelera procesul deja declanşat. La ora actuală, oamenii din anturajul lui Putin îşi transferă valuta în băncile ruseşti, dar ratele în cazul acestor depozite sunt mici.

https://tvrain.ru

Rosselhoznadzor a  suspectat PepsiCo de atac hacker

Rosselhoznadzor suspectează compania americană PepsiCo de un atac hacker. Companiei i-a parvenit, pe căi ilegale, un document al instuţiei, cu menţiunea „în scop de serviciu”, care n-a fost trimis companiei. O copie a documentului a fost demonstrată de către vicepreşedintele pentru relaţii corporative ale PepsiCo în Europa de Est, Serghei Gluşkov, la întâlnirea reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Producătorilor de Lapte („Soiuzmoloko”) cu conducerea Rosselhoznadzor. Documentul conţinea informaţii cu privire la „desfăşurarea a unei monitorizări de laborator a companiilor prelucrătoare de lapte”.

https://ria.ru

PepsiCo consideră acuzaţiile Rosselhoznadzor drept absurde şi lipsite de temei.

http://tass.ru

SOCIETATE

Senatorul Federaţiei Ruse Kerimov a fost acuzat de introducere în Franţa a 750 de milioane de euro

Senatorul Federaţiei Ruse, miliardarul Suleiman Kerimov, care e acuzat în Franţa de spălare de bani şi evaziune fiscală, putea să introducă în Franţa de la 500-750 de milioane de euro, a declarat procurorul din Nisa. Banii erau destinaţi achiziţiei de proprietăţi imobiliare. Cu toate acestea, „costul oficial al operaţiunii s-a dovedit ridicol de mic în comparaţie cu sumele reale ale tranzacţiilor”, a adăugat procurorul.

http://www.interfax.ru

Scopul operaţiunii a fost spălarea de bani, despre care nu s-a comunicat organelor fiscale. Banii erau aduşi „în valize”: a câte 20 de milioane de euro. În afară de asta, mijloacele erau transferate de pe un cont pe altul. Kerimov a fost reţinut la 20 noiembrie la Nisa

https://lenta.ru

Mass-media au dezvăluit datele privind numărul morţilor în armata Federaţiei Ruse

În armata FR în anul 2012 au murit 630 de militari, în anul 2013 – 596, în 2014 – 790, în 2015 – 626. Datele au apărut în VEDOMOSTI după familiarizarea cu documentele tenderului pentru asigurarea militarilor. Ministerul Apărării a încetat a mai publica statistica celor morţi din toate cauzele (boală, ucideri, sinucideri, avarii, accidente, inclusiv în timpul exerciţiilor, pierderi de luptă) din anul 2010.

https://www.vedomosti.ru

Pentru concluzii privind moartea sunt necesare datele privind componenţa numerică a armatei, a explicat expertul Anton Lavrov. Potrivit afirmaţiilor sale, numărul trupelor militare ruse creşte din anul 2008. Cu toate acestea, Ministerul Apărării nu publică informaţii despre numărul exact al militarilor.

https://republic.ru

În Primorie, trei copii de şapte ani au primit citaţii la comisariatul militar

În Usuriisk, trei copii de şapte ani au primit citaţii la comisariatul militar. Surse din cadrul instituţiei au explicat că e o eroare tehnică: citaţiile au fost trimise în baza „listelor tinerilor cu anul de naştere 2001, prezentate de spitalul central din Usuriisk”. Spitalul a transmis date incorecte.

https://zona.media

Opiniile ruşilor în chestiunea înhumării lui Lenin s-au împărţit

Conform sondajului Centrului Levada, 41% din cetăţenii Federaţiei Ruse consideră că Vladimir Lenin trebuie înhumat. Exact acelaşi număr de intervievaţi sunt convinşi că Lenin trebuie lăsat în Mausoleu. În acelaşi timp, 18% din totalul respondenţilor au fost în dificultate de a alege un răspuns.

https://www.znak.com

Unui munte din Rusia i-a fost conferită denumirea Forţelor de Operaţiuni Speciale

Unuia dintre munţii anterior fără nume de pe teritoriul Osetiei de Nord – Alanii – i-a fost conferit numele Forţelor de Operaţiuni Speciale. Dispoziţia a fost semnată de prim-ministrul Dmitri Medvedev. Denumirea a fost propusă de Ministerul Apărării al Rusiei. Parlamentul Osetiei a aprobat propunerea.

https://meduza.io

MOLDOVA

Moscova cere Chişinăului şi Tiraspolului să ajungă la un acord privind garanţiile

Rusia insistă asupra încheierii unui acord între Chişinău şi Tiraspol cu privirie la garanţiile îndeplinirii acordurilor deja încheiate. Declaraţia a fost făcută pentru IZVESTIA de către ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Grigori Karasin. El le-a cerut părţilor să nu anticipeze şi să se concentreze asupra implementării tacticii „paşilor mici”: tentativele de a forţa reglementarea pot conduce la efecte contrare. Potrivit pretinsului ministru de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, părţile au, într-adevăr, nevoie de mecanismul de garanţii.

https://iz.ru

GOTR a început exerciţiile de pregătire de luptă

Grupul Operativ al Trupelor Ruse în Transnistria a început exerciţiile de pregătire de luptă. Militarii îşi perfecţionează deprinderile de distrugere a blindatelor uşoare, a mijloacelor de foc şi personalului adversarului, precum şi cele de identificare a ţintelor, de camuflaj tactic şi schimbare a poziţiilor de foc după aplicarea loviturii. Chişinăul oficial a declarat în repetate rânduri că GOTR se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

https://novostipmr.com

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: