• Bucuresti 18º C
    Baia Mare 13º C
    Brasov 11º C
    Cluj-Napoca 13º C
    Constanta 17º C
    Craiova 19º C
    Galati 16º C
    Iasi 15º C
    Suceava 11º C
    Timisoara 16º C
  • 1 EUR = 4.6578 LEI
    1 USD = 3.9575 LEI
    1 GBP = 5.1941 LEI
    1 CHF = 4.1276 LEI
    1 HUF = 1.4395 LEI
    1 BGN = 2.3815 LEI
    1 JPY = 3.5127 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

EXCLUSIV Revista mass-media regionale din Republica Moldova

06 Martie, 09:08

O delegaţiei a Transnistriei, condusă de liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a plecat la Moscova, la Forul internaţional „Împreună cu Rusia”. Scopul forului este discutarea celor mai acute probleme care îi frământă pe cetăţenii Rusiei cu şedere permanentă peste hotare. Orrganizatorul este Fondul „Russki mir”.

Revista Presei RM

MAE al Rusiei cere o evaluare internaţională a legii anti-propagandă

Externele din Rusia au apelat la structurile internaţionale de profil şi la organizaţiile de apărare a drepturilor omului în vederea unei expertize a legii anti-propagandă, adoptată în Republica Moldova, relativ la corespunderea principiilor şi normelor dreptului internaţional. Cu toate acestea, „o reacţie inteligibilă încă n-a urmat”, a declarat reprezentantul oficial al instituţiei, Maria Zaharova, potrivit NOVOSTI PRIDNESTROVIA.

Potrivit sursei citate, în ciuda criticii din partea ambasadorilor SUA şi UE în Moldova, „o ţară europeană, ce tinde să devină membru cu drepturi depline a Uniunii Europene, se rostogoleşte spre practicile totalitare ale controlului şi exercitării presiunii directe asupra mijloacelor de informare în masă indezirabile Chişinăului, până la interzicerea activităţii lor”.

https://novostipmr.com/ru/news/18-03-05/mid-rf-prosit-mezhdunarodnoy-ocenki-moldavskogo-zakona-o-borbe-s

O delegaţie a Transnistriei, condusă de Krasnoselski, participă la forul „Împreună cu Rusia”

O delegaţiei a Transnistriei, condusă de liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a plecat la Moscova, la Forul internaţional „Împreună cu Rusia”. Scopul forului este discutarea celor mai acute probleme care îi frământă pe cetăţenii Rusiei cu şedere permanentă peste hotare. Orrganizatorul este Fondul „Russki mir”.

Transnistria este reprezentată de liderul separatiştilor Vadim Krasnoselski, preşedintele pretinsului Soviet Suprem Alexand Şcerba, adjunctul său Galina Antiufeeva, şefii aşa-numitelor comisii parlamentare Victor Guzun şi Alexandr Korşunov ş.a.

https://novostipmr.com/ru/news/18-03-05/pridnestrovskaya-delegaciya-vo-glave-s-prezidentom-uchastvuet-v

Krasnoselski e sigur că transnistrenii vor fi activi la alegerile preşedintelui Federaţiei Ruse

Krasnoselski a prezentat în cadrul Forului „Împreună cu Rusia” raportul „Transnistria – parte integrantă a Lumii Ruse: situaţia curentă şi perspectivele dezvoltării”.

„Nicio forţă nu va putea să ne desprindă de la Lumea Rusă. Noi gândim şi visăm în limba rusă”, a subliniat Krasnoseslsi, adresându-se participanţilor la discuţie. El a exprimat încrederea că transnistrenii vor demonstra activism la apropiatele alegeri ale preşedintelui Rusiei.

https://novostipmr.com/ru/news/18-03-05/vadim-krasnoselskiy-vyrazil-uverennost-chto-pridnestrovcy

... şi consideră că nu a sosit timpul dialogului dintre Tiraspol şi Chişinău

Timpul dialogului politic dintre Tiraspol şi Chişinău încă n-a sosit, înainte de asta trebuie reflectat la implementarea legislaţiilor, iar pentru asta nu sunt gata nici Moldova, nici Transnistria, a declarat liderul Tiraspolului la Forul internaţional „Împreună cu Rusia”, transmite RIA NOVOSTI.

Potrivit afirmaţiilor sale, „pe teritoriul Moldovei, pe teritoriul Transnistriei sunt formate sisteme legislative diferite” şi „nici un conducător, nici al Moldovei, nici al Transnistriei, nu are dreptul de a vorbi despre dialogul politic, deoarece aceasta este o încălcare directă a legislaţiior ambelor părţi”. Krasnoselski a afirmat că, spre a evita o situaţie de blocaj, atenţia trebuie focalizată pe soluţionarea problemelor sociale, nu politice.

https://ria.ru/world/20180305/1515745076.html

... şi a declarat că în Transnistria nu există românofobie

În cursul discuţiei la Forul „Împreună cu Rusia”, Krasnoselski a declarat că „cunoaşte bine istoria României, tangentă la Basarabia”. „În Moldova a crescut o generaţie, mulţi reprezentanţi ai căreia se consideră, într-adevăr, români. Ei vor unirea cu România. Aceasta e alegerea lor, n-ai ce să le reproşezi. Eu, ca om, ca preşedinte, am o atitudinea bună faţă de poporul român, ca şi faţă de popoarele Moldovei, Ucrainei etc. Construim relaţii de bună vecinătate cu alte state”, a declarat el.

El a subliniat că transnistrenii sunt acuzaţi pe nedrept de românofobie. Potrivit afirmaţiilor sale, la Complexul memorial din Bender, în afară de ostaşii ruşi, sunt îngropaţi şi militari români, care au căzut la Bender în perioada 1941 – 1944. „Pe mormintele lor stau cruci, noi le dăm onorul. Cum putem fi acuzaţi de românofobie?”, a declarat el.

https://novostipmr.com/ru/news/18-03-05/vadim-krasnoselskiy-rumynofobii-v-pridnestrove-net

Transnistria pregăteşte acţiunea „Putin este preşedintele nostru”

Autorităţile din Transnistria, unde mai bine de 220 de mii de oameni au cetăţenia Federaţiei Ruse, se pregătesc să aducă o contribuţie maximă la victoria lui Vladimir Putin la alegerile din 18 martie, scrie KOMMERSANT. La organizarea alegerilor este mobilizat întregul guvern al autoproclamatei republici, iar între 24 de sectoare electorale care vor fi deschise acolo vor fi repartizate nu mai puţin de 192 de mii de buletine.

Cea mai pregnantă acţiune preelectorală trebuie să devină Forul „Viitorul împreună cu Rusia”, programat pentru 12 martie şi la care trebuie să participe circa 500 de oameni, inclusiv artişti ruşi. Ei vor forma inscripţia gigantică „Putin este preşedintele nostru” pe piaţa centrală din Tiraspol.

https://www.kommersant.ru/doc/3565615

 

 

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: