• Bucuresti 2º C
    Baia Mare 6º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca 5º C
    Constanta 4º C
    Craiova 2º C
    Galati 2º C
    Iasi 0º C
    Suceava -3º C
    Timisoara 6º C
  • 1 EUR = 4.6644 LEI
    1 USD = 4.0999 LEI
    1 GBP = 5.2406 LEI
    1 CHF = 4.1189 LEI
    1 HUF = 1.4502 LEI
    1 BGN = 2.3848 LEI
    1 JPY = 3.6231 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Revista mass-media regionale de limba rusă din Republica Moldova 22 octombrie 2018

23 Octombrie, 10:10

Republica Moldova nu-şi mai poate permite să fie un obiect al geopoliticii, cum a fost în ultimele decenii, şi are dreptul la propria viziune în relaţiile cu partenerii săi de peste hotare.

Revista

Este una dintre declaraţiile preşedintelui Partidului Democrat, făcută în timpul adunării PD, care a avut loc pe Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, transmite NOKTA.MD. „Calea asiatică, calea UE, uniunea cu România: fiecare dintre aceste viziuni a beneficiat de o anumită susţinere. Moldova a aşteptat prea mult ca cineva să-i construiască viitorul. Noi suntem convinşi că moldovenii îşi pot construi viitorul, dar ei au nevoie de politicieni. Noi ne-am adunat aici, ca să ne unim pe cea de-a patra cale – calea pro-Moldova”, a declarat liderul PD.

TRANSNISTRIA

O palmă dată naţionaliştilor moldo-români

„Istoria are proprietatea de a se repeta. Din păcate, naţionaliştii moldo-români nu ştiu asta. Au trecut 30 de ani de când s-a făcut auzit sloganul de tristă amintire: «Ruşii, dincolo de Nistru, evreii – în Nistru!»”. 28 de ani au trecut din momentul când membrii fascizanţi ai Frontului Popular au încercat să-i «pedepsească» pe transnistrenii şi găgăuzii care erau de altă părere. Ei, bine, se poate spune că visurile lor parţial s-au împlinit: Transnistria a plecat, de bună seamă, „dincolo de Nistru”, iar în Găgăuzia „nu mai există influenţă rusă». Deoarece această republică, cândva nerecunoscută, pe care au încercat s-o stranguleze, face obiectul atenţiei Istanbului. Aşa cum a fost şi până la «ocupaţia rusă»”, se spune într-un text apărut pe NEWSPMR.COM.

„Vizita istorică a preşedinţilor Turciei şi Moldovei la Comrat a confirmat definitiv acest statut. [...] Cu toate acestea, poporul găgăuz este înţelept. În ciuda cadourilor statului străin, el nu se grăbeşte, aidoma unioniştilor, „să-şi schimbe viza de reşedinţă» şi să-şi uite rădăcinile. Mai mult decât atât, oricât e de paradoxal, dar găgăuzii sunt, azi, cel mai mari etatişti din Moldova şi adevăraţii ei patrioţi. Anume reprezentanţii Găgăuziei apără cel mai activ dintre toţi identitatea culturală şi lingvistică a Moldovei, în timp ce elita politică moldovenească încearcă să promoveze legile româneşti”, se spune în material.

„Vizita comună a celor doi preşedinţi la Comrat şi apelul către locuitorii săi este o recunoaştere pe bună dreptate a meritelor micului dar mândrului popor, care a parcurs un drum greu dar glorios pe calea organizării Moldovei moderne”, conchide autorul.

http://newspmr.com/novosti-moldovy/560

Unionişti au organizat la Chişinău un marş automobilistic

Un marş al automobilelor a avut loc la 21 octombrie la Chişinau, cu ocazia Centenarului Unirii. Maşini cu drapele româneşti au trecut prin toate raioanele capitalei moldoveneşti. Potrivit organizatorilor, scopul lor a fost de a promova reunificarea Moldovei cu România, transmite NOVOSTI PRIDNESTROVIA.

https://novostipmr.com/ru/news/18-10-21/avtomobilnyy-marsh-organizovali-unionisty-v-kishinyove

Prim-ministrul moldovean este împotriva neutralităţii ţării

Moldova vrea să colaboreze strâns cu NATO şi să participe la exerciţiile internaţionale ale Alianţei. Declaraţia a fost făcută de către prim-ministrul moldovean Pavel Filip după întâlnirea cu şeful Adunării Parlamentare a NATO la Chişinău.

După cum informează postul transnistrean de televiziune TCB, mass-media citează încă o afirmaţie a lui Filip: „Neutralitatea nu este alegerea noastră”. Este vorba despre statutul de neutralitate a Moldovei, care este fixat în Constituţia ţării. După cum a declarat politicianul moldovean, neutralitatea îi este impusă Moldovei din cauza amestecului trupelor ruse pe Nistru.

Şeful Adunării Parlamentare a NATO a menţionat, la rându-i, că Alianţa îi va oferi Moldovei tot ajutorul necesar spre a face faţă provocărilor din regiune ce se referă la Rusia.

https://tsv.md/moldavskij-premer-protiv-nejtraliteta-strany/

Studenţii din Transnistria au primit burse ale primarului Moscovei

În cadrul universităţii Şevenko a fost întocmită lista candidaţilor la bursele primarului de Moscova. 11 studenţi vor primi bursa primarului de Moscova. Criteriul selecţiei a fost însuşita bună, participarea activă la viaţa instituţiei, precum şi starea materială a studentului, transmite NEWSPMR.COM.

Bursa primarului Moscovei se alocă pentru un trimestru, valoarea ei constituie 13,5 mii de ruble ruseşti.

http://newspmr.com/novosti-pmr/obrazovanie/602

GĂGĂUZIA

Vlad Plahotniuc a anuţat o nouă doctrină naţională: ProMoldova

Republica Moldova nu-şi mai poate permite să fie un obiect al geopoliticii, cum a fost în ultimele decenii, şi are dreptul la propria viziune în relaţiile cu partenerii săi de peste hotare. Este una dintre declaraţiile preşedintelui Partidului Democrat, făcută în timpul adunării PD, care a avut loc pe Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, transmite NOKTA.MD.

În acelaşi timp, politicianul susţine că concepţia Pro-Moldova, propusă de PD, va deveni din acest moment o doctrină naţională, care a lipsit în ţară din momentul independenţei. „Calea asiatică, calea UE, uniunea cu România. Fiecare dintre aceste viziuni a beneficiat de o anumită susţinere. Moldova a aşteptat prea mult ca cineva să-i construiască viitorul. Noi suntem convinşi că moldovenii îşi pot construi viitorul, dar ei au nevoie de politicieni. Noi ne-am adunat aici, ca să ne unim pe cea de-a patra cale – calea pro-Moldova”, a conchis liderul PD.

http://nokta.md/%D0%B2%D0%BB%D0%B0%D0%B4-%D0%BF%D0%BB%D0%B0%D1%85%D0%BE%D1%82%D0%BD%D1%8E%D0%BA-%D0%BE%D0%B1%D1%8A%D1%8F%D0%B2%D0%B8%D0%BB-%D0%BE-%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%BE%D0%B9-%D0%BD%D0%B0%D1%86%D0%B8%D0%BE%D0%BD/

În timpul mitingului PD a avut loc o contramanifestare. Participanţii la acţiune au scandat „Întoarceţi miliardul”, „Jos mafia PD” şi „Jos Plahotniuc”. Angajaţii organelor de drept s-au implicat încercând să-i liniştească pe protestatari.

http://nokta.md/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-%D0%BF%D1%80%D0%BE%D1%82%D0%B5%D1%81%D1%82-%D0%B2%D0%BE-%D1%80%D0%B5%D0%BC%D1%8F-%D0%BC%D0%B8%D1%82%D0%B8%D0%BD%D0%B3%D0%B0-%D0%B4%D0%BF%D0%BC-%D0%B2-%D1%86%D0%B5/

Patriarhul rus şi-a redus programul vizitei în Moldova

Patriarhul Kirill şi-a redus programul vizitei în Moldova: de la patru la două zile, potrivit mass-media ruse. El va sosi la Chişinău la 27 octombrie. După întâlnirea de pe aeroport, el va pleca la Comrat, unde va oficia un serviciu divin.

În ziua următoare, va oficia un serviciu divin la Bălţi.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43273

Cum a transmis GRT vizita lui Erdogan în Găgăuzia

Compania publică de televiziune GRT nu a asigurat o transmisiune de calitate în timpul întâlnirii preşedintelui Turciei lângă sediul Comitetului Executiv, a declarat pentru GAGAUZINFO.MD fostul vicepreşedinte al Consiliului de Observatori Nicolai Tukan.

Potrivit afirmaţiilor sale, telespectatori au fost nevoiţi să observe cum imaginea de pe GRT trena cu regularitate. „Imaginea e întreruptă la fiecare 30 de secunde”, a precizat Tukan care a înregistrat în acest scop câteva secvenţe video, în care arată cum a fost percepută la domiciliul său compania publică de televiziune.

Vizita preşedintelui turc a fost transmisă în direct de pe contul de Facebook al başcanului Irina Vlah.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43261

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: