• Bucuresti 2º C
    Baia Mare 1º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca -2º C
    Constanta 7º C
    Craiova 0º C
    Galati 2º C
    Iasi -1º C
    Suceava -3º C
    Timisoara -1º C
  • 1 EUR = 4.6540 LEI
    1 USD = 4.1197 LEI
    1 GBP = 5.1867 LEI
    1 CHF = 4.1341 LEI
    1 HUF = 1.4376 LEI
    1 BGN = 2.3796 LEI
    1 JPY = 3.6288 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

EXCLUSIV Revista mass-media regionale de limba rusă din Republica Moldova 15 noiembrie 2018

16 Noiembrie, 11:23

„Dacă n-ar fi fost ocupaţia română, atunci Găgăuzia ar fi avut propria statalitate fie ca republică autonomă, fie în calitate de republică unională încă până la 1940”, a declarat recent liderul mişcării separatiste „Gagauz Halkî”, Ivan Burgudji, fost organizator al Republicii Găgăuze în august 1990.

Revista

Burgudji a precizat că Găgăuzia şi-ar putut obţine propria statalitate cu mult înainte de anii ’90 ai secolului trecut, chiar „în anii puterii sovietice”, dar a fost împiedicată de ocuparea Basarabiei de către România.

TRANSNISTRIA

Transnistrenii vor duce singuri la capăt obiectele nefinalizate ale OAN Integrarea Eurasiatică

Transnistria intenţionează să ducă la capăt cu forţele proprii obiectele nefinalizate ale Organizaţiei Autonome Nonprofit „Integrarea Eurasiatică”: compania a construit timp de câţiva ani în regiune obiecte de menire socială. La ora actuală, construcţia obiectelor este îngheţată, iar companiile de construcţie nu şi-au primit banii pentru munca depusă.

Potrivit afirmaţiilor viceministrului Dezvoltării Economice, Ivan Untu, schema funcţiona simplu: cu întreprinderea era încheiat un acord, i se plătea un avans în mărime de 25% din valoarea totală a proiectului. Constructorii începeau un lucru pe care erau nevoiţi să-l ducă până la capăt. Între timp, „se schimbau des contractorii generali: ba unul, ba altul, ba al treilea reprezentant, nu mai avea de cine să întrebi nici atunci, nici acum”.

În total, au avut de suferit 40 de companii. Suma totală a datoriei este de 2 milioane de dolari. Conform deciziei guvernului transnistrean, o parte din suma menţionată a fost returnată prin impozitele plătite anterior de constructori. Decizia cu privire la restul datoriei va fi luată atunci când vor începe lucrările de finalizare a obiectelor.

https://novostipmr.com/ru/news/18-11-14/pridnestrove-samostoyatelno-dostroit-nezavershyonnye-obekty-ano

În Transnistria a sosit pensia rusească

În Transnistria a sosit pensia rusească. Ea a început să fie plătită cu începere din 14 noiembrie în toate secţiile băncii locale de economii, informează ТСВ.

Din Rusia, pensia este livrată concomitent pe conturile a 30 de mii de pensionari din Transnistria, care primesc bani de la fondul de pensii din Rusia.

https://tsv.md/v-pridnestrove-prishla-rossijskaya-pensiya/

GĂGĂUZIA

UE cere privarea Moldovei de ajutorul financiar şi introducerea de sancţiuni împotriva cetăţenilor moldoveni

Parlamentul European a recomandat UE să restricţioneze ajutorul financiar acordat Moldovei şi să introducă sancţiuni personale împotriva cetăţenilor moldoveni implicaţi în furtul miliardului. Aceste recomandări se conţin în raportul asupra situaţiei din Moldova, transmite  GAGAUZINFO.MD, cu referire la mass-media moldoveneşti. Documentul este redactat pe un ton dur: pentru prima dată după introducerea regimului fără vize cu UE, Moldovei i se reaminteşte să regimul respectiv e condiţionat de angajamente concrete, a căror îndeplinire prezintă mari probleme.

În raport se vorbeşte despre încălcarea principiilor şi valorilor democratice, încălcare pe care autorii o văd în schimbarea sistemului electoral, în anularea rezultatelor alegerilor primarului de Chişinău, în lipsa unei justiţii independente, în proasta investigare a „furtului secolului”, în dosarele motivate politic, care au fosot intentate opoziţiei, în fine, în presiunea asupra presei şi monopolizarea mass-media.

Având în vedere complicata situaţie creată în Moldova, Parlamentul European recomandă Consiliului European să limiteze finanţarea Moldovei şi să examineze posibilitatea introduceri de sanţiuni personale împotriva persoanelor implicate în furtul miliardului. Pentru raportul privind realizarea de către Moldova a Acordului de asociere cu UE au votat 396 europarlamentari, 76 au fost împotrivă, iar 186 s-au abţinut. După votul din Parlamentul European, documentul va fi transmis Comisiei Europene şi Consiliului European.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43701

Burgudji: Dacă nu era ocupaţia română, Găgăzia ar fi fost o republică unională a URSS

Unul dintre organizatorii Republicii Găgăuzie din august 1990, liderul mişcării separatiste Gagauz Halkî Ivan Burguji, consideră că Găgăuzia şi-ar putut obţine propria statalitate cu mult înainte de anii ’90 ai secolului trecut.

El consideră că Găgăuzia s-a fi putut afirma ca republicpă încă în anii puterii sovietice, dar a fost împiedicată de ocuparea Basarabiei de către România. „Dacă n-ar fi fost ocupaţia română, atunci Găgăuzia ar fi avut propria statalitate fie ca republică autonomă, fie în calitate de republică unională încă până la 1940”, a declarat el.

Fostul deputat al Adunării Populare a Găgăuziei şi-a argumentat opinia prin faptul că găgăuzii au avut poziţii active în chestiunile de stat în timpurile Imperiului Rus.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43711

La Adunarea Populară a Găgăziei se prăfuiesc de mai mulţi ani câteva iniţiative de schimbare a legislaţiei în domeniul organizaţiilor nonprofit

În decurs de 17 ani, Adunarea Populară a Găgăuziei n-a dat curs unui număr de cinci iniţiative legislative ale Direcţiei justiţie, menite să reglementeze activitatea organizaţiilor nonprofit.

Din 2001 până în 2018, Direcţia justiţie a pregătit şi transmis Adunării Populare mai bine de cinci iniţiative legislative modificarea legii locale a organizaţiilor nonprofit.

Dar „nici unul din cinci proiecte de lege nu doar că n-a fost adoptat, dar nici n-a fost examinat în cadrul comisiilor”, informează GAGAUZINFO.MD, cu referire la şefa Secţiei legislaţie din cadrul Direcţiei de justiţie a Găgăuziei, Svetlana Suhova.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43709

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: