• Bucuresti 6º C
    Baia Mare 4º C
    Brasov 6º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 9º C
    Craiova 7º C
    Galati 5º C
    Iasi 7º C
    Suceava 7º C
    Timisoara 7º C
  • 1 EUR = 4.6890 LEI
    1 USD = 4.1126 LEI
    1 GBP = 5.2962 LEI
    1 CHF = 4.1453 LEI
    1 HUF = 1.4591 LEI
    1 BGN = 2.3975 LEI
    1 JPY = 3.7808 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

EXCLUSIV Revista mass-media regionale de limba rusă din Republica Moldova 14 noiembrie 2018

15 Noiembrie, 09:52

Ungaria e pe punctul să-i propună Ucrainei crearea unei autonomii de tip Găgăuzia, scrie NEZAVISIMAIA GAZETA. Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta s-a complicat după ce Ucraina a anulat legea cu privire la limbile regionale.

Revista

Măsurile vizau ruşii ce locuiesc în Ucraina, dar ele au lovit prin ricoşeu alte minorităţi naţionale: unguri, români, polonezi, bulgari. Ca urmare, Ungaria a acuzat autorităţile ucrainene de discriminarea ungurilor etnici, ce locuiesc compact în trei raioane ale Transcarpatiei. Sursa din cadrul MAE al Ungariei a declarat pentru cotidianul rus că Budapesta studiază, în acest sens, experienţa Moldovei care, în anul 1994, le-a oferit autonomie găgăuzilor din sudul ţării.

TRANSNISTRIA

Expert rus: acum, principala provocare pentru Transnistria nu e Chişinăul, ci Kievul

Declaraţiile privind soluţionarea rapidă a conflictului moldo-tranistrean nu sunt decât de conjunctură, rupte de realitate. Procesul de reglementare a trecut în plan secund. Pentru Transnistria, actualmente, principala provocare nu este Chişinăul, ci Kievul. Reglementarea conflictului moldo-transnistrean este pusă în raport cu Donbasul, factorul conducător este, acum, situaţia din estul Ucrainei.

Declarţia a fost făcută de expertul rus pentru conflictele regionale, Serghei Markedonov, în cadrul discuţiilor asupra proiectului „Dialoguri transnistrene, scrie NEWSPMR.COM.

Ucraina, potrivit expertului, s-a activizat pe direcţia transnistreană, are o dură poziţie antitransnistreană. „În afară de asta, conflictul transnistrean a început să fie privit ca parte a confruntării dintre Rusia şi Occident. Iar aceasta e o confruntare de proporţiii, în care Transnistria şi Donbasul sunt elemente separate”, a subliniat Markedonov.

Sursa citată consideră că conflictele din spaţiul post-sovietic nu pot fi rezolvate din cauza că procesul destrămării URSS nu s-a încheiat: până în prezent, există multe conflicte sau disensiuni, care au o „agendă sovietică”. „Nu există o nouă agendă, noi continuăm să împărţim şi să discutăm probleme vechi. Asta nu înseamnă că URSS poate fi recreat. Dar numai atunci când vom soluţiona problemele vechii, legate, inclusiv, de recunoaşterea noilor hotare, atunci voi păşi în faza următoare”, a conchis el. http://newspmr.com/novosti-pmr/politika/3272

Chişinăul dă dovadă de ipocrizie, când susţine că este pentru reglementarea politică

NEWSPMR.COM a publicat un material în care se afirmă că Chişinăul dă dovadă de ipocrizie atunci când susţine că este pentru reglementarea politică. Drept argument, autorul articolului reaminteşte că, la finele lunii octombrie, şeful Marelui Stat Major al Armatei a vizitat poziţiile forţelor militare ale Ucrainei în Donbas; iar la 12 noiembrie, ministrul de Externe Tudor Ulianosvchi, a purtat negocieri cu ministrul ucrainean pentru problemele teritoriilor ocupate provizoriu, Vadim Cernîş; în fine, la 14 noiembrie, la Chişinău a sosit ministrul georgian pentru problemele concilierii, Ketevan Ţikelaşvili.

„Locul vizitat de generalul moldovean şi funcţia ministrului ucrainean, cu care s-a întâlnit şeful diplomaţiei din Republica Moldova, denotă elocvent care variante de «reglementare» a conflictului sunt preferate de vecinii noştri”, se spune în text.

„La ce bun toate aceste cuvinte ipocrite despre reglementarea politică? Drept răspuns la această întrebare pot servi cererile tot mai frecvente ale Moldovei cu privire la retragerea trupelor ruse de menţinere a păcii, cea mai răsunătoare dintre care a fost rostită de la tribuna Adunării Generale a ONU. Se vede că anume GOTP şi forţele noastre armate sunt osul din gâtul revanşarzilor moldoveni. Anume ei constrâng autorităţile moldovene să poarte – strângând din dinţi – negocieri cu „mancurţii”, în loc să-i bombardeze după exemplul colegilor ucraineni”.

Cu toate acestea, noi trebuie să atragem atenţia asupra faptului că Chişinăul, ca şi mai înainte, nu renunţă la rezolvarea în forţă a conflictului, în ciuda prezenţei pacificatorilor şi a înfrângerii sale dureroase din 1992”, se mai spune în material.

http://newspmr.com/novosti-moldovy/814

Moscova joacă în apărare

Săptămâna trecută, la Moscova s-au întâlnit viceminiştrii de externe ai Rusiei şi Moldovei, Grigori Karasin şi Tatiana Molcean. Potrivit mass-media moldovene, întâlnirea a avut loc la  iniţiativa Rusiei, „care a încercat în felul acesta să rupă tăcerea diplomatică ce domnea de mai bine de un an şi jumătate între ţări”, se spune într-un articol apărut pe NEWSPMR.COM.

„În pretenţiile sale faţă de Moscova, Moldova s-a dovedit surprinzător de concretă şi a ocupat o poziţie ofensivă. În timp ce Rusia, după toate aparenţele, se apără. Principala cerere a păriţii ruse este «cum temperăm elanul antirusesc». În acelaşi timp, în anii care au trecut, Rusia n-a întreprins, de fapt, nicio acţiune de răspuns la gesturile Chişinăului: problemele cu cetăţenii ruşi pe aeroport, cu militarii din Transnistria şi cu posturile ruse de televiziune în spaţiul mediatic al Moldova durează demult şi câteodată au luat o amploare impresionantă. Iar loc de mai rău este. Dar Moscova deocamdată aşteaptă: de aceea în cadrul consultărilor de la MAE al Rusiei diplomaţii ruşi n-au pretins nimic”, e menţionat în material.

„Moscova joacă deocamdată cu Chişinăul «în apărare». Din această cauză, experţii mai emotivi consideră uneori că Rusia nu are pur şi simplu o strategie consecventă pe direcţia moldovenească. Avem de faţă o situaţie paradoxală: cu cât mai multe reverenţe face Rusia în direcţia Moldovei, cu atât mai puţin ţine cont Chişinăul de interesele ei. Dacă această ipoteză e corectă, Rusia poate pierde definitiv Moldova deja la anul, deşi, se prea poate, retragerea parţială a Kremlinului din acest spaţiu regional, este o parte a unui târg mai mare dintre SUA şi Rusia”, conchide autorul articolului.

http://newspmr.com/novosti-moldovy/549

O delegaţie a ONU a sosit în Transnistria

Ministrul de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, s-a înâlnit cu o delegaţie a ONU, condusă şeful secţiei pentru interacţiunea cu ţările Europei de Est, Ervan Pushu. La întâlnire a luat parte şi coordonatorul permanent al ONU, reprezentantul PNUD în Moldova, Dafina Gerceva.

Ignatiev a menţionat că consolidarea şi extinderea colaborării cu ONU este o direcţie importantă a politicii externe a Transnistriei. El şi-a exprimat speranţa că reglementarea moldo-transnistreană îşi va menţine poziţiile în calitate de prioritate a ONU şi în anul 20019.

Interlocutorii au discutat situaţia curentă a procesului de negocieri dintre Transnistria şi Republica Moldova, provocările existente şi perspectivele reglementării conflictului, precum şi problemele legate de respectarea şi apărarea drepturilor locuitorilor Transnistriei. Între altele, a avut loc un schimb de păreri asupra urmăririi penale, motivată politic, a cetăţenilor Transnistriei – o problemă care îşi menţine actualitatea.

https://novostipmr.com/ru/news/18-11-13/delegaciya-oon-pribyla-v-pridnestrove

Chişinăul şi Tiraspolul continuă consultările în probleme importului de medicamente în regiune

În biroul de la Tiraspol al Misiunii OSCE a avut loc întâlnirea specialiştilor de profil ai Chişinăului şi Tiraspolului, consacrată problemelor vizând importurile de medicamente. Participanţii la şedinţă au încheiat procedura de confruntare a analizei registrelor autorizate pentru import.

Tiraspolul a propus ca rezultate muncii efectuate să fie notate pentru a se stabili ulterior un mecanism reciproc acceptabil pentru importul medicamentelor în Transnistria.

Reamintim că, după deschiderea punctul comun de trecere şi control al Moldovei şi Ucrainei pe segmentul transnistrean de frontieră, regiunea s-a confruntat cu probleme în cazul importului de medicamente, deoarece listele Chişinăului şi Tiraspolului se deosebesc esenţial în acest caz.

https://novostipmr.com/ru/news/18-11-13/v-tiraspole-prodolzhilis-konsultacii-po-voprosu-importa

GĂGĂUZIA

Ungaria este gata să-i propună Ucrainei crearea unei autonomii după modelul Găgăuziei

Ungaria este gata să-i propună Ucrainei să creeze o autonomie de tip Găgăuzia, scrie NEZAVISIMAIA GAZETA.

Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta s-a complicat după ce Ucraina a anulat legea cu privire la limbile regionale. Măsurile luate au fost calculate, în principal, pentru ruşii ce locuiesc în Ucraina, dar ele au lovit prin ricoşeu alte minorităţi naţionale: unguri, români, polonezi, bulgari.

Ungaria a acuzat autorităţile ucrainene de discriminarea ungurilor etnici, ce locuiesc compact în trei raioane ale Transcarpatiei. Sursa NG din cadrul MAE al Ungariei a declarat că Budapesta studiază experienţa Moldovei în acest sens: în anul 1994, găgăuzii, care locuiesc în mod compact în sudul ţării, au primit autonomie.

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43690

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: