• Bucuresti 3º C
    Baia Mare 2º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca 2º C
    Constanta 5º C
    Craiova 6º C
    Galati 4º C
    Iasi 3º C
    Suceava 2º C
    Timisoara 5º C
  • 1 EUR = 4.6495 LEI
    1 USD = 4.0769 LEI
    1 GBP = 5.1788 LEI
    1 CHF = 4.1190 LEI
    1 HUF = 1.4384 LEI
    1 BGN = 2.3773 LEI
    1 JPY = 3.6184 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Reînscrierea copiilor la grădiniţă începe pe 7 mai

03 Mai, 20:46

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

copii

Reînscrierea copiilor care merg la grădiniţă în acest an şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2018 - 2019 va începe în data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se va derula din 21 mai, informează Ministerul Educaţiei Naţionale într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit MEN, orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1.252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, arată MEN.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: