• Bucuresti 5º C
    Baia Mare 9º C
    Brasov 5º C
    Cluj-Napoca 7º C
    Constanta 11º C
    Craiova 6º C
    Galati 6º C
    Iasi 4º C
    Suceava 2º C
    Timisoara 9º C
  • 1 EUR = 4.7794 LEI
    1 USD = 4.3124 LEI
    1 GBP = 5.6715 LEI
    1 CHF = 4.3785 LEI
    1 HUF = 1.4459 LEI
    1 BGN = 2.4436 LEI
    1 JPY = 3.9683 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Radu Mazăre rămâne în puşcărie. ÎCCJ a respins contestaţia în anulare împotriva condamnării

11 Noiembrie, 20:10

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a respins contestația în anulare formulată de fostul primar al Constanţei Radu Mazăre împotriva deciziei de condamnare la 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea plajelor din Constanța. În schimb, instanța a admis contestaţiile în anulare formulate de alți condamnați în dosar. Este vorba despre Dima Alin Horaţiu, Andrei Aurel Jean, Nejloveanu Niculae, Giurgiucanu Georgică şi Săvulescu Emil Dragoş.

Radu Mazare

"Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii-condamnaţi Mazăre Radu Ştefan, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen împotriva deciziei penale nr.32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 6536/2/2008", se arată în decizia magistraților Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în februarie, la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare.

Condamnările sunt cu mult mai mari faţă de cele date de instanţa de fond (Curtea de Apel Bucureşti) în iulie 2017, când Radu Mazăre primise 4 ani de închisoare cu suspendare, iar Cristian Borcea fusese achitat.

La momentul condamnări definitive Radu Mazăre se afla în Madagascar, dar ulterior a fost extrădat în regim de urgenţă.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: