Chiar dacă a trecut mai mult de un an de la modificarea Codului Electoral privind sistemul de alegere a deputaților în Parlamentul Republicii Moldova, iar până la alegerile parlamentare au rămas 4 luni, Asociația Promo-LEX constată în continuare prezența unor incertitudini legale ce ar putea provoca conflicte de competență de jurisdicție a instanțelor de judecată în cazul litigiilor, cu risc sporit de viciere a procesului electoral.