• Bucuresti 18º C
    Baia Mare 14º C
    Brasov 13º C
    Cluj-Napoca 14º C
    Constanta 13º C
    Craiova 17º C
    Galati 15º C
    Iasi 14º C
    Suceava 13º C
    Timisoara 16º C
  • 1 EUR = 4.7558 LEI
    1 USD = 4.1758 LEI
    1 GBP = 5.4847 LEI
    1 CHF = 4.2011 LEI
    1 HUF = 1.5131 LEI
    1 BGN = 2.4316 LEI
    1 JPY = 3.7780 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

R. Moldova// Jurnal din colhoz. Hai-hui prin Jora de Tauber

13 Martie, 12:18

Am fost în comuna Jora de Mijloc, unde primărița Marina Tauber a devenit proaspăt deputat din partea Partidului Șor. Am vrut ca să vedem cum trăiește lumea acolo și să aflăm ce părere au oamenii că primărița lor va merge în Parlament.

jora de sus

Ajungem în comuna Jora de Mijloc parcurgând ultimii kilometri pe un drum desfundat care lasă după noi un tunel dens de praf cărămiziu. Comuna ne întâmpină cu drumuri bune, străzi curate, cu felinare în vârfurile stâlpilor, inscripții Șor și Tauber pe garduri, pereți și case. Satul e liniștit și pustiu, negrăbit, cu lume puțină pe străzi, unii mergând pe bicicletele grele, de țară, cu treburi ce nu necesită forfotă.

Așa ne întâmpină cea mai vestită localitate din Republica Moldova, comuna Jora de Mijloc, perla raionului Orhei, pizma satelor din republică. Din comună mai fac parte satele Jora de Sus, Jora de Jos și Lopatna.

Cel mai sincer jorean

Primul jorean pe care îl întâlnim este Vasea din Jora de Sus, un bărbat chipeș, lat în umeri, trecut de prima tinerețe, cu mâini mari, muncitorești, cu un chip stoic, sigur pe sine. Nu ne lasă să-l fotografiem. Vasea a revenit de curând din Italia unde a stat 12 ani și nu prea se interesează de cele politice. „N-am fost aici vreo doisprezece ani, și nu știu... schimbări, că iaca m-am apucat de stroikă ( nota.red - construcție”). Vasea arată spre casa de după gard, vorbește sceptic și încet. „Dar sunt schimbări, îs făcute drumurile, iluminația prin sat, ceva s-a schimbat”, spune Vasea. Îl întrebăm de ce s-a întors, iar el ne răspunde în stilul celui mai sincer moldovean: „Cum de ce? Aici m-am născut, aici am crescut, Europa-i Europa, dar casa-i casă. Acolo este de lucru, dar nu-i ca aicea, aici îi altă chestie…”, spune Vasea cu voce joasă, privind melancolic spre orizont și răspunzând mai departe în gând.

„Îi truba-șuba aici”

Discutând, aflăm că bărbatul, de fapt, o să se întoarcă în Italia după ce va termina casa. Va merge după câștig, așa și va trăi mai departe, pe geamantane, făcând naveta Italia - Jora de Mijloc, pentru că aici, la pământ, „faci trei cartoafe și trei cepe”. „Tinerii au plecat - iată, la vale, trăiește o babă, mai la vale, în două case nu trăiește nimeni, în a treia stă un moșneag. Iată, în colțul ăsta - arată Vasea cu mâna - îs cinci case, nu trăiește nimeni, tocmai hăt încolo stă o familie de tineri”, spune bărbatul, adăugând că băiatul lui de 21 de ani e plecat în Germania, iar acasă rămâne doar fiică-sa de 17 ani. „Îi cam chicoasă treaba, ce schimbări pot să fie dacă în cinci ani au furat un miliard și n-au întors nicio p*lă, schimbări pot fi pe la Plahotniuc, poate lui Filat i-or face vreo amnistie, îi truba-șuba aici”, spune migrantul italian.

Despre colhozul „Comuna de Vis” reabilitat de Partidul Șor, bărbatul spune că nu crede că afacerea va înflori „cu trei babe și doi moșnegi”. „Doar de-or lucra ei (Partidul Șor), că eu am văzut că ea (Marina Tauber) umblă într-un Lexus bălan și din urmă cu ahranișii ( nota.red - bodyguarzi ), doar de ei vor lucra, că altcineva n-are cine…”, zice Vasea, întorcându-se binedispus spre treburile de șantier.

„Da de ce n-ați venit la Jora înainte de Tauber?”

Într-o alimentară de pe marginea unui drum reparat, o găsim pe vânzătoarea Dorina, o femeie tânără și sfioasă. Nici ea nu ne lasă să o fotografiem. Alimentara are acel miros tipic de magazin de țară, cu de toate, de la ciupici de cauciuc la pește afumat. Ne întreabă de ce nu am venit la Jora înainte de Tauber. „D-apoi nici nu prea știam de sat”, îi zicem vânzătoarei zâmbărețe. „Eu de ce vă spun că trebuia să veniți înainte? Ca să vedeți diferența”, Acum, că se mai schimbă situația în sat, femeia zice că nu se mai gândește să plece. „Sperăm ca primărița să ne facă condiții ca-n Europa!”. Ne interesăm dacă știe ceva de planurile Marinei Tauber de a pleca în Parlament sau dacă va rămână la Primărie. Femeia răspunde firesc: „Doar nu o să stea mult pe aici. Să se ducă, nu o să ne pară rău după ea”, ne spune forfotind de zor după tejghea.

„Dacă se duce Tauber în Parlament, o să facă și mai bine la noi”

Ajungem la marginea satului, unde, după ultima casă, râul scăzut a dezvelit o fâșie de papură uscată. Aici, într-o grădină părăginită o întâlnim pe Angela, trebăluind cu niște coji de copac și iarbă uscată. Dincolo de grădină, e carcasa unei biserici vechi și dărăpănate, cu pietrele asimetrice ieșind din pereții decojiți. Cupola și clopotnița lipsesc. Angela ne spune că în biserica ceea se ruga încă bunică-sa, are mai mult de un veac, dar după ce au construit lăcașul cel nou, imens și pompos, mica biserică a rămas să putrezească.

„Au vrut să o ia niște călugări, dar nu le-a reușit. Am auzit cum s-au furat clopotele care au fost duse la fier vechi”, spune femeia.

Despre viața nouă femeia ne spune zâmbind: „Noi trăim cum am mai trăit, muncind. Da, e bine că ne-au făcut drumurile, am unde să o scot pe nepoțică să se joace”, spune femeia, referindu-se la un teren de joacă din Jora de Sus. Lucrurile s-au schimbat, încât chiar și feciorul ei, plecat la munci peste hotare, își face planuri să se întoarcă la Orhei, unde are apartament „să se aranjeze la uzina de cabluri”. „Noi, de când suntem jorenii pe fața pământului, n-am avut așa schimbări bruște. Las-o pe Tauber să se ducă în Parlament, că dacă o să se ducă acolo, și aici, la noi, o să facă și mai bine. Tot de la Șor o să rămână cineva primar”.

Numai a venit, deja pleacă

Pe Tatiana o întâlnim la o altă alimentară din Jora de Sus. Se gândește serios să plece, dar așteaptă documentele românești pentru asta. „Nu știu cum alții, dar noi tot suntem cu gândul ca să ne ducem. Deocamdată așteptăm. Din fiecare casă cineva e plecat. Sunt case în care nu-i nimeni”. Despre primăriță zice că a venit și deja se duce. „Lumea e mulțumită, în principiu, dar părerile sunt împărțite… Ceea ce s-a făcut este că s-a mai luminat oleacă și s-a mai asfaltat oleacă”, spune femeia. Concluzia ar fi că moldoveanului nu-i trebuie mult pentru fericire: să aibă lumină pe străzi și asfalt pe drumuri, nu contează de unde vin banii.

Majoritatea celor cu care încercăm să vorbim se feresc și nici fotografiați nu vor să fie.

Primăria e pustie iar

Primăria este în Jora de Mijloc. O găsim pustie, cu pereții din interior crăpați. Toate ușile de lemn sunt vechi. Doar o singură ușă este nouă, de metal, trainică, de neclintit, la etajul doi. În toată primăria găsim un singur cabinet deschis, bucșit cu vrafuri de hârtii și mape, deasupra cărora lucrează două contabile, ambele cu coafuri specifice acestei meserii. Primăria e pustie, deși e puțin peste 11 dimineața. Femeile privesc în cataloagele în care înscriu cifre. Aflăm că toată lumea e-n teritoriu. „Doamna Tauber vine și apoi se duce prin teritoriu. Sveta tot nu-i, e plecată, are un seminar. Chiar n-aveți cu cine să vorbiți. Ei vin, fac volantă, dar se duc prin sat, măsoară... Treburi de primar!”

Contabilele știu că Marina Tauber încă nu a decis ce va face cu fotoliul de deputat, îl va lua sau va rămâne în comună. Aflăm că Tauber personal plătește grădinițele pentru copiii din sat, că ea dă bani din buzunarul ei pentru primul și al doilea copil. Contabilele nu știu de unde vin banii și nici nu le pasă.

Sediul așa-numitului colhoz „Comuna de Vis” este închis. Prin geam se văd o masă, câteva scaune și un printer. Pustietate. În sat aflăm că oamenii care au dat pământuri colhozului ar câștiga 2000 de lei pe an pentru fiecare hectar.

„I-aș pupa mâinile femeii aceleia”

Școala din sat celebrează 8 martie în sala festivă, cu dansuri și cântece, cu torturi și confetti în sălile de clasă. În agitația festivă o întâlnim pe Eugenia, directoarea gimnaziului, care ne previne din start că nu vrea să vorbească de politică, dar ne explică următorul lucru: „Trotuarele și șoseaua îs făcute de Partidul Democrat, iar doamna Tauber mi-a făcut drum până la poarta casei. Cineva zice că nu-i calitativ, dar să vă spun eu, am umblat prin atâta glod, că i-aș pupa mâinile femeii aceleia! Cineva îmi zice că banii îs furați, că-s din miliard, eu nu i-am văzut, și nici miliardul nu l-am văzut”, ne spune Eugenia, care își amintește că Primăria o sună în fiecare lună pe ea personal ca să o întrebe de treburile școlii.

La 1 septembrie a fost o mare forfotă cu cadourile pentru copiii nevoiași. Atunci, cu daruri au venit democrații din raion și Tauber de pe loc. Din această confruntare au avut de câștigat copiii.

În anii '80, în școală învățau peste 700 de elevi, acum sunt 212. Clasa întâi are 20 de copii.

Italianul inginer de la Jora

Elena Gore este prima învățătoare pentru cei 20 de copii din clasa întâi. A trecut un an de când s-a întors din Italia, iar la 1 septembrie a luat clasa întâi. Are studii pedagogice medii, de colegiu pedagogic. A mai predat în anii 2000. Acum face Facultatea de Pedagogie la frecvență redusă, pentru ca să ia un salariu mai mare de învățător cu studii superioare.

Elena s-a întors în Republica Moldova împreună cu soțul ei italian, Mario, și cu fiica ei, Nicole. Mario este inginer, format în Elveția, iar acum lucrează la fabrica de cabluri de la Orhei pe un salariu peste medie, dar totuși un salariu moldovenesc. „M-am întors pentru că aici sunt rudele. E altfel când ești în satul natal, decât printre străini”, spune Elena, adăugând că aici au propria casă, iar bărbatul ei italian s-a îndrăgostit de Moldova de mult timp, înainte de a se muta definitiv la Jora. Mulți au fost uimiți când s-a întors Elena. Mirarea a fost și mai mare când sătenii s-au trezit cu un italian la poartă, inginer cu studii elvețiene, vorbitor de germană.

Jemnele pentru mort

În Jora de Jos intrăm într-o alimentară unde câteva femei îmbrobodite întocmesc o listă cu colaci și jemne pentru o înmormântare (jemnă - pâine împletită ce se coace la înmormântări). Ele calculează, vorbind rapid și pițigăiat, numărul de jemne ce vor reveni groparilor, preotului și cântărețelor. Femeile ajung la cifra de 14 jemne, pentru pomană cu pomi și cu prosoape. Femeile sunt foarte mulțumite și chiar bucuroase că le-au ieșit socotelile pentru mort. Luăm o pâine albă și puhavă de la fabrica de panificație din Orhei, o rupem cârmoji și o mâncăm înaintând pe drumul asfaltat de lângă case părăsite, spre biserica albă din centrul Jorei de Jos.

„Toți au furat, dar cine a făcut așa o frumusețe?”

Îl întâlnim pe Virgil, care scoate un sac de cartofi dintr-un microbuz Sprinter vișiniu pe care scrie Lopatna - Chișinău. Virgil e șofer de rută și e cel mai mulțumit că s-au reparat drumurile. Au mai promis că vor repara și drumul central, care vine dinspre Orhei spre Jora. Bărbatul mai scoate un sac din microbuz, îl cațără îndemânatec pe umăr și continuă „Ce au promis, s-a făcut. Drumurile, colhozul, iluminația!”, Virgil nu crede în discuțiile de la margine de drum și ne invită în ogradă. „Băieți, eu pot să vă propun câte un păhăruț de vin dacă vreți, un vin de care numai popa bea”. În bucătăria de vară pune pe masă răcituri de carne de casă și pilaf de orez și legume, pâine, mere albe și ne aduce mai întâi un ulcior de vin roșu, apoi unul de vin alb.

Virgil are 45 de rânduri de viță de vie, fiecare de câte 100 de metri, dar nu are ce face cu vinul, că nu are cine să-l cumpere, „păcat de vin că e foarte bun și păcat de munca omului”, spune Virgil. Îl întrebăm dacă i se pare normal faptul că schimbările din comună se fac cu bani furați. „Dar care n-o furat până acum, hai să grăim serios, băieți, și ei așa ceva n-au făcut. Toți au furat, dar n-au făcut. Nu vezi ci frumusață, hai să grăim bărbătește, la Orheiland ați fost? Voi la Chișinău n-aveți și nici n-o s-aveți așa ceva”, exclamă plin de sine bărbatul.

Ieșim din orgada lui Virgil ducând într-o sacoșă neagră cu calendar 2019 cinci litri de „vin de care numai popii beau”, cumpărat de la gazdă.

Plecăm având o lecție însușită: moldovenii îi vor vota pe cei care le vor oferi bunurile cele mai firești: drumuri, lumină pe străzi și terenuri de joacă pentru copii. Ei nu se vor întreba pe ce bani se fac toate, poate chiar de la ei sunt furați. Dar asta nu contează deloc, atâta timp cât asfaltul cu dungile albe și proaspete le bucură ochii.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: