• Bucuresti 33º C
    Baia Mare 34º C
    Brasov 31º C
    Cluj-Napoca 33º C
    Constanta 27º C
    Craiova 34º C
    Galati 31º C
    Iasi 32º C
    Suceava 31º C
    Timisoara 37º C
  • 1 EUR = 4.5881 LEI
    1 USD = 3.9079 LEI
    1 GBP = 5.0330 LEI
    1 CHF = 4.0379 LEI
    1 HUF = 1.5112 LEI
    1 BGN = 2.3459 LEI
    1 JPY = 3.5842 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

  NEWS ALERT: R. Moldova: Diversioniştii ruşi din Muntenegru au pregătit în 2014 un grup subversiv în R. Moldova

08 Februarie, 18:46

Ruşii care au acţionat în toamna anului 2016 în Muntenegru spre a răsturna Guvernul de la Podgorica, planificând, inclusiv, asasinarea premierului Milo Djukanovic, nu erau la prima ispravă de acest fel: s-a dovedit că, în anul 2014, au pus la cale diversiuni şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Cei în cauză pregăteau destabilizarea situaţiei în Muntenegru, la fel cum au pregătit acțiuni subversive în Republica Moldova către 27 iunie 2014, când a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Popov

Printre diversioniști sunt cetăţenii Federaţiei Ruse Eduard Șirokov şi Vladimir Popov, daţi la finele anului trecut în căutare internaţională de către autorităţile din Muntenegru. Potrivit autorităților muntenegrene, Șirokov şi Popov au făcut parte din celula GRU (Serviciului de Informaţii Militare al Federației Ruse) de la Belgrad, Serbia, care a pregătit complotul, antrenând în acest scop gruparea extremistă „Lupii sârbi”, condusă de naţionalistul Aleksandar Sindjelic. Procuratura din Muntenegru a demonstrat că Sindjelic îi cunoştea pe ofiţerii ruşi din estul Ucrainei, unde a luptat de partea separatiştilor pro-ruşi.

Obiectivul GRU şi al „lupilor sârbi” a fost să nu admită, după alegerile din octombrie 2016, instalare în Muntenegru a unei guvernări pro-occidentale, care opta pentru aderarea la NATO. În viziunea Kremlinului, acest fapt ar fi dus la slăbirea ofensivei Rusiei în Balcani şi, respectiv, la consolidarea platformelor anti-ruse.

Şi în Republica Moldova s-a încercat a fi puse în aplicare planuri asemănătoare. În 2014, pentru a compromite semnarea Acordului Republica Moldova - UE, Moscova a conceput diverse scenarii: de la instrumentarea unor acţiuni de nesupunere civică, în UTA Găgăuzia, până la coruperea deputaţilor din Parlamentul moldovean, care ar fi urmat, docili, să blocheze ratificarea Acordului.

În acea perioadă, în R. Moldova a venit nimeni altul decât diversionistul Vladimir Popov, care a făcut naveta Chișinău – Tiraspol – Comrat. El a intrat în R. Moldova la 30 mai, ora 12:53, și a plecat de la Chișinău la 5 iunie, ora 12:08, pe calea aerului, cu o cursă a companiei S7.

Întâmplător sau nu, dar anume la 5 iunie - în ultima zi de aflare a lui Popov pe teritoriul Republicii Moldova - la Bălți a avut loc o reuniune secretă a mai multor persoane publice, care se opuneau semnării asocierii Republicii Moldova la UE. La această întâlnire secretă, care a suscitat interesul Serviciului de Informații și Securitate, au participat Mihail Garbuz (liderul partidului „Patrioții Moldovei”), bakcanul de atunci, Mihail Formuzal, episcopul de Bălți și Fălești Marchel, Veaceslav Perju, șeful mai multor organizații moldoveniste.

Deschide.MD a scris atunci că grupul diversioniștilor a elaborat un plan detaliat de destabilizare a situației, care urma să se materializeze printr-o rebeliune armată contra puterii și să culmineze cu proclamarea unei Federații Moldovenești cu patru subiecți: Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol.

Scenariile însă au eşuat. La începutul lunii iunie 2014, s-a reuşit dejucarea măsurilor active ale GRU pe teritoriul statului. Agenții GRU, în complicitate cu exponenţii puterii de la Comrat - bașcanul Mihail Formuzal și şeful Direcţiei tineret şi sport a Găgăuziei, Anatoli Cara -, au țintit crearea unor detaşamente paramilitare în sudul republicii şi declanşarea unor „operaţiuni” similare celor din estul Ucrainei. La acel moment au fost arestate sau date în căutare mai multe persoane care au urmat pregătirea ca diversioniști pe teritoriul unei baze militare din apropierea orașului Aksai, Rostov-pe-Don, din Federația Rusă. Acele „cursuri” erau susţinute de instructori bine pregătiţi şi includeau lecţii de medicină militară, pregătire fizică, pregătire şi desfăşurare a operaţiunilor diversioniste, asalt al clădirilor protejate, lupte în condiţii de oraş şi câmp, etc. Totodată, persoanele în cauză au fost învăţate să construiască baricade, să opună rezistenţă poliţiei, efectueze trageri la ţintă din pistolul automat şi din pistol, să arunce grenade şi „cocteiluri Molotov”. Curios este că din celula responsabilă de pregătirea „diversioniştilor găgăuzi” în 2014 făceau parte aceleaşi persoane ce "răspundeau", în toamna 2016, de zona Muntenegru. Apropo, The Guardian a scris că secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, și-a cerut scuze pentru tentativa de lovitură de stat din Muntenegru. MAE rus a negat această informație.

Reținuții din vara anului 2014 sunt Mavrodi Vasile, Kuznețov Dimitrii și Urum Veaceslav, toți originari din Comrat. Mavrodi și Kuznețov au fost reținuți pe data de 26 iunie, în cadrul unei acțiuni comune a Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale. Urum, la 28 iunie, la frontiera de stat cu Ucraina, în punctul de trecere din raionul Basarabeasca. În luna august, procuratura a anunțat că doi dintre deținuți au fost condamnați la câte cinci ani cu suspendare.

Printre persoanele care au fost acuzate de organizarea formațiunii militare în vara anului 2014 figurează și actualul deputat din fracțiunea PSRM, Fiodor Gagauz. Sursele consultate de redacția deschide.md au declarant că Gagauz a fost în vara anului 2014 la Moscova, imediat după ce, la sfârșitul lunii iunie, au fost arestați primii diversioniști, de unde s-a întors cu o sumă importantă de bani, necesară angajării unor avocați și pregătirii apărării celor 3 reținuți.

Pe 4 august 2014, presa a publicat înregistrarea audio a unei discuții între Anatoli Cara și anumite persoane din anturajul bașkanului Mihail Formuzal. Discuția îi viza pe tinerii găgăuzi reținuți de SIS și PG pentru acțiuni subversive și care au fost condamnați, la 1 august, la câte 5 ani de închisoare, cu suspendare.

În lunile mai-iunie 2014, Vladimir Popov s-a aflat clandestin pe teritoriul Republicii Moldova, fiind văzut la Tiraspol şi Comrat. Prezenţa lui a avut ca scop cercetarea şi evaluarea situaţiei pentru pregătirea măsurilor speciale în vederea blocării semnării Acordului RM – UE. În contextul evoluţiilor din acea perioadă din Ucraina, dar şi al măsurilor realizate de organele de drept din Republica Moldova, scenariile descrise mai sus au fost abandonate.

Sursa -Deschide.md

Foto - Deschide.md

 

 

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: