
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Comisia Internațională a Juriștilor cu sediul la Geneva și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evenimentele recente din Republica Moldova care, potrivit acesteia, paralizează guvernarea în stat.
Comisia a scris că în cursul săptămânii trecute, Curtea Constituțională a dispus dizolvarea Parlamentului, a suspendat funcționarea acestuia și i-a invalidat actele anterioare și ulterioare, inclusiv numirea unui Guvern și a unui speaker și a declanșat demisia președintelui Dodon.
„Comisia Internațională a Juriștilor este îngrijorată de procedura extrem de rapidă prin care Curtea Constituțională a decis să dizolve Parlamentul, să suspende președintele din funcție și să-l înlocuiască cu actualul prim-ministru”, se spune în comunicat.
Comisia a criticat decizia CCM de a anunța sfârșitul mandatului Parlamentului în aceeași zi în care Parlamentul își pierdea prerogativele de a numi un Guvern.
„Aceste evoluții au apărut în contextul deficiențelor în ceea ce privește independența instituțională a sistemului judiciar din Republica Moldova, documentate într-un raport al Comisiei”, a scris Comisia, amintind numirea în mod netransparent a trei judecători la CCM în anul 2018.
Sursa: deschide.md