• Bucuresti 21º C
    Baia Mare 20º C
    Brasov 16º C
    Cluj-Napoca 18º C
    Constanta 20º C
    Craiova 21º C
    Galati 18º C
    Iasi 15º C
    Suceava 15º C
    Timisoara 21º C
  • 1 EUR = 4.8426 LEI
    1 USD = 4.3517 LEI
    1 GBP = 5.3509 LEI
    1 CHF = 4.5273 LEI
    1 HUF = 1.3886 LEI
    1 BGN = 2.4760 LEI
    1 JPY = 4.0583 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Producătorii locali pot asigura doar 30% din necesarul de carne de porc pentru consumul intern

10 Aprilie, 14:39

Producătorii locali avertizează că pot asigura doar 30% din necesarul de carne de porc pentru consumul intern, România fiind în situaţia de a importa restul de 70% pentru a asigura securitatea alimentară a populaţiei, în condiţiile actuale de răspândire a pestei porcine africane şi a pandemiei COVID-19.

carne

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), asociaţia profesională a crescătorilor de suine şi a fermelor comerciale de producţie a cărnii de porc, a transmis o scrisoare deschisă către primul ministru al României cu scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la "situaţia îngrijorătoare" în care se află sectorul din cauza focarelor de pestă porcină africană.

Reprezentanţii asociaţiei au subliniat că nu există măsuri legislative care să diminueze "extinderea necontrolată" a pestei porcine africane pe teritoriul României, dar şi alte măsuri care să sprijine sectorul, "toate acestea dublate în prezent şi de pandemia COVID-19."

"Mai mult, din cauza crizei, există riscul unor fluctuaţii importante în privinţa cantităţilor disponibile şi a preţului cărnii de porc pentru consum în stare proaspătă şi pentru procesare. Totodată, vă supunem spre analiză iminenţa unor decizii de relocare din partea unor companii în state unde măsurile pentru stoparea pestei porcine africane sunt aplicate cu celeritate şi rigurozitate de către autorităţi. Constatăm cu îngrijorare că APCPR nu a fost invitată la numeroasele discuţii avute cu reprezentanţii mediului asociativ ai industriei agroalimentare deşi este una dintre cele mai longevive asociaţii ale sectorului zootehnic din România, cu 28 de ani de activitate şi ai cărei membri asigură circa 70% din producţia naţională de porcine vii", se menţionează în scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că producătorii de carne de porc au fost ignoraţi de autorităţi în procesul de redactare a măsurilor de sprijin pentru mediul de afaceri. "În acest context, vă solicităm public acordarea unei audienţe, în cel mai scurt timp, fiind absolut necesar ca APCPR să vă poată comunica măsurile care se impun a fi implementate imediat pentru a sprijini sectorul şi pentru a asigura securitatea alimentară a populaţiei", se mai precizează în scrisoarea deschisă, potrivit Agerpres.

Totodată, aceştia consideră că în această situaţie "deosebit de dificilă" sectorul de creştere a porcinelor trebuie desemnat sector de importanţă naţională şi trebuie adoptate măsuri excepţionale care să prevină blocarea activităţilor în ferme, să asigure securizarea producţiei de carne de porc în plan naţional şi securitatea alimentară a populaţiei.

"Evaluăm că este imperios necesar ca demersul de adoptare a Proiectului de ordin pentru aprobarea normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine şi pentru modificare şi completarea unor norme sanitar-veterinare să nu fie abandonat, pe fondul unei presiuni publice nejustificate", se menţionează în scrisoarea deschisă.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii asociaţiilor reiterează faptul că acest ordin nu interzice creşterea porcinelor în sistem tradiţional ci vine în ajutorul gospodăriilor de autoconsum şi exploataţiilor de toate dimensiunile pentru a se proteja de o posibilă contaminare cu virusul pestei porcine africane şi de a proteja întreaga comunitate, fapt confirmat şi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

"Criza din ultimii trei ani generată de evoluţia aproape necontrolată a pestei porcine africane pe teritoriul României a avut efecte devastatoare pentru acest sector începând cu diminuarea efectivelor de porcine şi scăderea producţiei interne, interzicerea comerţului intracomunitar şi culminând cu pierderea de către România a statutului de ţară liberă de pestă porcină clasică", se mai precizează în scrisoarea deschisă adresată primului ministru.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: