
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
DNA a cerut pedeapsa maximă, respectiv 10 ani de închisoare, pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, acuzat că ar fi primit o mită de un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu.
Procurorul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale.
"Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă (...)
O altă declaraţie este cea a lui Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media. El spune clar că la acea vreme Sorin Ovidiu Vîntu urmărea ieşirea lui Mihaiu de la "Academia Caţavencu" şi promovarea pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Aceste declaraţii sunt dublate de documente bancare ale unor autorităţi străine. Din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate. Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale", a spus procurorul, citat de Agerpres.