• Bucuresti 30º C
    Baia Mare 28º C
    Brasov 24º C
    Cluj-Napoca 27º C
    Constanta 27º C
    Craiova 28º C
    Galati 29º C
    Iasi 27º C
    Suceava 24º C
    Timisoara 29º C
  • 1 EUR = 4.7204 LEI
    1 USD = 4.2231 LEI
    1 GBP = 5.2539 LEI
    1 CHF = 4.2880 LEI
    1 HUF = 1.4490 LEI
    1 BGN = 2.4135 LEI
    1 JPY = 3.9028 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Preşedintele CSM, prima reacţie după publicarea rapoartelor GRECO

10 Iulie, 21:48

Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis miercuri că, după publicarea rapoartelor GRECO, este nevoie de ”o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei” şi de analizarea documentelor sub toate aspectele, inclusiv al ”erorilor factuale” conţinute. Savonea susţine că problemele reale din justiţie par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie.

GRECO

”Pe fondul amplificării dezbaterilor publice şi multiplicării mesajelor, inclusiv imperative, lansate după publicarea Raportului GRECO, referitoare la instituţii din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, în calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înţeleg să fac un apel la o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei, cu argumente legale şi de natură tehnică. Organizarea judiciară şi buna funcţionare a sistemului de justiţie implică, cu necesitate, o analiză complexă în cadrul instituţional bine determinat de lege, abstras de orice context cu potenţial politic şi de orice interpretare trunchiată ori neadevărată a realităţii”, a transmis miercuri Lia Savonea într-un comunicat de presă.

Ea vorbeşte despre ”nevoia unei dezbateri profunde şi nu doar de suprafaţă” şi anunţă că CSM va analiza rapoartele.

”CSM va analiza, aşa cum a făcut-o şi cu prilejul publicării altor rapoarte, cum ar fi cel al Comisiei de la Veneţia sau raportul MCV, şi prezentul Raport GRECO, sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente. O astfel de analiză se impune cu atât mai mult cu cât pe masa Consiliului se află în aşteptare pentru a fi dezbătute şi alte lucrări aflate în conexiune cu dezideratul asigurării unei justiţii care trebuie să funcţioneze la standarde europene. Fără a ne îndepărta de la valorile, principiile şi de la obligaţiile ce ne revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene, consider că, în egală măsură, realităţile din justiţia noastră relevate în ultima vreme nu pot fi nici acestea ignorate ori bagatelizate”, a mai transmis Lia Savonea.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: