• Bucuresti 16º C
    Baia Mare 18º C
    Brasov 15º C
    Cluj-Napoca 16º C
    Constanta 17º C
    Craiova 15º C
    Galati 16º C
    Iasi 14º C
    Suceava 13º C
    Timisoara 18º C
  • 1 EUR = 4.7729 LEI
    1 USD = 4.3159 LEI
    1 GBP = 5.5938 LEI
    1 CHF = 4.3586 LEI
    1 HUF = 1.4235 LEI
    1 BGN = 2.4404 LEI
    1 JPY = 3.9575 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Prăpăd în ţară în urma furtunilor puternice: trenuri blocate pe traseu, copaci rupţi, străzi inundate, localit

28 Iunie, 10:45

Vremea extremă a făcut dezastru în mai multe județe din țară, pompierii intervenind pentru degajarea a 30 de acoperişuri şi a 228 de copaci care au căzut din cauza vântului. Totodată, CFR anunţă că circulaţia feroviară este oprită temporar în partea de vest a ţării, pe raza Regionalei CF Timişoara, între staţiile Caransebeş şi Orşova unde, din cauza furtunilor violente, arborii prăbuşiţi de pe versanţi au rupt linia de înaltă tensiune şi au blocat calea ferată. Opt trenuri sunt bocate pe traseu.

furtuna

Şase trenuri oprite în gări; arborii de pe versanţi doborâţi de furtunile violente au rupt linia de înaltă tensiune

Şase trenuri sunt oprite în gări după ce a fost oprită temporar circulaţia feroviară în partea de vest a ţării, pe raza Regionalei CF Timişoara, între staţiile Caransebeş şi Orşova, unde, din cauza furtunilor violente, arborii prăbuşiţi de pe versanţi au rupt linia de înaltă tensiune şi au blocat calea ferată, informează vineri Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Potrivit sursei citate, şase trenuri sunt oprite temporar în gări le Poarta, Vălişoara, Domaşnea Cornea şi Cruşovăţ, respectiv IR 1693 (Bucureşti Nord - Timişoara), IR 1696 (Timişoara Nord - Bucureşti Nord), IR 1695 (Bucureşti Nord - Timişoara Nord), R 9551 (Orşova - Cruşovăţ), trenurile private 15594 (Arad - Constanţa) şi 15593 (Constanţa-Arad).

"Zeci de angajaţi feroviari acţionează cu utilaje încă din cursul serii pentru tăierea arborilor, îndepărtarea acestora de pe linia de cale ferată şi înlocuirea liniei de înaltă tensiune, ruptă pe mai multe secţiuni, între staţiile Slatina - Timiş - Zeregova. Pentru a asigura accesul echipelor de intervenţie în zona afectată, şase trenuri de călători staţionează în gările adiacente până la finalizarea lucrărilor de eliberare a gabaritului şi înlocuirea liniei de contact, pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact", a menţionat ea.

De asemenea, o altă zonă afectată de vremea nefavorabilă este segmentul feroviar Lainici - Pietrele Albe, de pe secţia Târgu Jiu - Pietroşani (Regionala Cf Craiova), unde s-a intervenit în cursul nopţii pentru eliberarea căii ferate de arborii prăbuşiţi de pe versanţi în gabaritul căii, iar traficul feroviar a fost redeschis cu tracţiune Diesel pe zona afectată.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă asigură că echipele feroviare ale Regionalelor Timişoara şi Craiova vor acţiona în continuare cu tot personalul de intervenţii pe zonele afectate de furtunile violente, astfel încât traficul feroviar sa fie redeschis în condiţii de siguranţă", precizează sursa citată.

 

IGSU: 12 avertizări cod roşu şi 2 cod portocaliu, emise în ultimele 24 de ore, fiind anunţate rafale de vânt de peste 110 kilometri la oră; au fost afectate 30 de acoperişuri şi au căzut 228 de copaci

Meteorologii au emis, în ultimele 24 de ore, 12 avertizări cod roşu şi două avertizări cod portocaliu, fiind anunţate furtuni cu rafale de vânt care au depăşit 110 kilometri la oră. Vremea rea a produs efecte în 98 de localităţi din 20 de judeţe, pompierii intervenind pentru degajarea a 30 de acoperişuri şi a 228 de copaci care au căzut din cauza vântului.

"În ultimele 24 de ore, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis 12 avertizări cod roşu şi 2 cod portocaliu pentru fenomene meteo periculoase, de tip nowcasting, care anunţau intensificări ale vântului ce local vor ajunge la viteza de 110 km/h. Toate informările privind producerea fenomenelor au fost transmise către autorităţile locale, în vederea dispunerii măsurilor preventive şi operative care se impun. Au fost transmise şi 23 de alerte pentru populaţie prin sistemul Ro-Alert. În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 98 localităţi din 20 judeţe", au transmis, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa citată a prcizat că, din cauza vântului care a suflat cu putere, la nivel naţional au fost afectate 30 acoperişuri ale imobilelor şi au fost doborâţi de vânt 228 de arbori (pe carosabil, autoturisme sau imobile), fiind avariate 21 autoturisme.

De asemenea, pompierii au intervenit şi pentru evacuarea apei acumulate în 80 locuinţe, curţi şi subsoluri, dar şi pentru înlăturarea aluviunilor şi facilitarea scurgerii apei de pe 31 străzi.

Echipele ISU au acţionat, în Maramureş, pentru salvarea unei persoane surprinsă de un acoperiş distrus de vânt, iar în judeţul Cluj o persoană a fost evacuată dintr-o locuinţă distrusă.

 

Harghita: 19 localităţi nealimentate parţial cu energie electrică, din cauza vremii nefavorabile

Un număr de 19 localităţi din Harghita sunt nealimentate parţial cu energie electrică vineri dimineaţă, din cauza defecţiunilor provocate de vremea nefavorabilă de noaptea trecută, când în mai multe zone ale judeţului a plouat torenţial şi a fost furtună.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, 6.518 consumatori din cele 19 localităţi nu au energie electrică, iar un număr de 77 de posturi de transformare au fost avariate.

Şapte echipe de la Electrica se află pe teren pentru a remedia defecţiunile.

Arad: Copaci rupți, mai multe gospodării și străzi inundate

Probleme au fost atât în județ, cât și în municipiul Arad, iar copacii rupți au căzut pe mașini chiar și pe Bulvardul Revoluției din centrul orașului.

Mai multe gospodării, străzi și pasaje din oraș au fost inudate, dupăce canalizarea nu a mai făcut față ploii puternice.

Autoritățile locale au ieșit pe teren imediat pentru a inventaria situația, iar în cursul nopții, viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a convocat, în cursul nopții de joi către vineri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: