• Bucuresti 35º C
    Baia Mare 33º C
    Brasov 30º C
    Cluj-Napoca 31º C
    Constanta 28º C
    Craiova 32º C
    Galati 34º C
    Iasi 35º C
    Suceava 31º C
    Timisoara 32º C
  • 1 EUR = 4.8336 LEI
    1 USD = 4.0757 LEI
    1 GBP = 5.3448 LEI
    1 CHF = 4.4832 LEI
    1 HUF = 1.4013 LEI
    1 BGN = 2.4714 LEI
    1 JPY = 3.8564 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Prahova: MApN reia lucrările de reabilitare a Crucii de la Caraiman

09 Iulie, 09:41

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că se reiau lucrările de reabilitare a "Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial", din Munţii Bucegi, lângă Vârful Caraiman.

caraiman

"Joi, 9 iulie, vor fi reluate lucrările de reabilitare a 'Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial', monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman. Lucrările au intrat în conservare în data de 2 decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece, iar, în urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de şantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii şi verificarea echipamentelor", se arată într-un comunicat al MApN.

Potrivit sursei citate de Agerpres, echipa de constructori a reuşit să desfăşoare operaţiunile pregătitoare astfel încât redeschiderea şantierului să fie realizată conform graficului stabilit. "În acest an, vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul şi platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică şi se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, se vor monta lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi va fi realizată instalaţia de ventilaţie în subsol. Periodic, echipa de implementare a proiectului compusă din specialişti din cadrul Secretariatului general şi Direcţiei domenii şi infrastructuri efectuează vizite de lucru la monument, pentru verificarea stadiului lucrărilor", precizează MApN.

Până acum au fost făcute, printre altele, reţelele exterioare (branşamentul electric în lungime de 3.000 m, căminele de tragere, instalaţia priza de pământ şi de paratrăsnet), structura metalică, soclul şi platforma de acces.

"În calitate de administrator legal al monumentului, Ministerul Apărării Naţionale derulează, în perioada 9 mai 2016 - 30 septembrie 2022, proiectul cu titlul 'Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor 'Crucea Caraiman'/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)', cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea proiectului este de 19.159.031,29 lei, din care 15.946.043,78 lei reprezintă finanţare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanţării proprii pentru cheltuieli eligibile şi neeligibile", se mai arată în comunicatul MApN.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: