Se agață de o iluzie

Presa relatează că deunăzi a avut loc o conferință, în cadrul căreia politicienii și experții au dezbătut statutul de neutralitate al Republicii Moldova.  Participanții, zice-se, au încercat să se dumerească dacă acesta a avut vreun rost. Dacă a adus niscaiva dividende politice. Și dacă are viitor, bineînțeles.

Orice schimb de opinii este bun, firește. Dar numai în cazul în care există subiect de discuție.

În situația noastră, nu e. Neutraliștii autohtoni se agață de o iluzie. De un simulacru. Neutralitate n-a existat niciodată ca să putem astăzi discuta dacă aceasta fusese bună sau rea.

Cu alte cuvinte, Republica Moldova în realitate nu a fost vreodată un stat nealiniat. Poate fi înțeles motivul pentru care aceasta s-a autoproclamat neutră. A încercat astfel să evite intrarea în blocurile militare controlate de Rusia și să creeze temeiuri juridice pentru a cere evacuarea trupelor străine din regiunea separatistă.

Numai că Moscova nu a luat în serios neutralitatea Republicii Moldova, chit că o invocă ori de câte ori îi aduce aminte Chișinăului că nu trebuie să intre în vreo alianță cu țările occidentale. Ca să nu mai spun că militarii ruși, dislocați abuziv în Transnistria, calcă vârtos cu cizmele lor grele orice idee de neutralitate.

Codificarea neutralității

Potrivit uzanțelor internaționale, instituția neutralității este codificată pe plan extern. Aceasta, de regulă, este recunoscută de tratate internaționale. În unele condiții, statutul de nealiniere e garantat de anumite state ori organizații mondiale.

Așa s-a întâmplat, bunăoară, cu Finlanda după cel de-al Doilea Război Mondial. Neutralitatea ei fusese garantată oficial de URSS printr-un acord bilateral din 1948, fapt care, de altfel, a produs fenomenul numit finlandizare, adică vasalitatea unei țări mici în fața unei mari puteri.

La ora actuală există trei state a căror neutralitate este garantată pe plan internațional. Cel dintâi este Elveţia, cu un regim stabilit prin Tratatul de la Viena din 1815, reconfirmat prin art. 435 al Tratatului de la Versailles. Cel de-a doilea este Vaticanul, statutul său de nealiniere fiind consfințit prin Tratatul Lateran din 1929 cu Italia. Cel de-a treilea este Turkmenistanul, a cărui neutralitate a fost recunoscută oficial de ONU în 1995.

Finlanda nu mai este astăzi neutră, deoarece, după cum declara fostul premier Matti Vanhanen, odată cu aderarea la UE, țara nu poate fi considerată nealiniată. Același lucru se poate spune despre Suedia sau Austria.

Integrarea europeană exclude neutralitatea

Așa fiind, neutralitatea noastră e o utopie, o confuzie istorică înscrisă în Constituție. Nimic mai mult. Rusia, dacă ar fi vrut, putea să garanteze, ca în cazul Finlandei, neutralitatea Republicii Moldova printr-un acord bilateral. N-a făcut-o, întrucât ar fi fost obligată să-ți retragă trupele de la Nistru.

Pe de altă parte, în tot răul este și un bine. Chiar dacă ar fi existat un asemenea acord între Chișinău și Moscova, am fi căzut din lac în puț. Republica Moldova s-ar fi „finlandizat”, devenind vasalul Rusiei cu acte în regulă.

Și pe urmă, cursul oficial de integrare europeană se bate cap în cap cu instituția neutralității. Asta să fie clar. După cum am arătat mai sus, țările membre ale UE nu pot fi considerate nealiniate.

De aceea, dacă se dorește efectiv introducerea în Constituție a sintagmei „integrarea europeană” ca vector extern al Republicii Moldova, trebuie eliminată prevederea cu privire la neutralitatea Republicii Moldova. Statutul de membru și chiar cel de membru asociat al UE, pe de o parte, și instituția nealinierii, pe de alta, sunt incompatibile.

Deșertul neutru

În afară de țările recunoscute oficial ca fiind neutre, mai există pe planetă o regiune polară a cărei neutralitate este garantată. Aceasta se numește Antarctica, care a fost declarată neutră printr-un tratat internațional din 1959.

Continentul de la polul sud al globului este, precum se știe, un deșert nepopulat și înghețat de-a lungul și de-a latul. Din acest punct de vedere, neutralitatea lui față de restul lumii e un lucru natural care va dăinui în timp.

Cum Elveția și Vaticanul sunt țări cu o istorie aparte, destinul lor nu poate fi nici imitat, nici repetat. Rămân Turkmenistanul și Antarctica. Nu cred însă că aceste modele ale neutralității sunt suficient de atractive pentru a fi urmate de Republica Moldova.

Dacă e să vorbim serios însă, autoproclamată neutralitate a Republicii Moldova a fost de două decenii și ceva confiscată de Rusia pentru a ne da în cap cu ea ori de câte ori încercăm să ridicăm fruntea sus. Ori de câte ori căutăm să revenim în Europa de unde am fost sechestrați de Stalin.

Astfel, neutralismul la ora actuală nu-i decât o păcăleală pentru fraieri. Un tertip menit să vulnerabilizeze Republica Moldova pe plan extern și, în cele din urmă, s-o readucă în sfera de influență a Rusiei.

A venit timpul să spunem: „Ajunge!”. „Până aici!”.