Detaliul în care se ascunde diavolul

Nu zic că absenteismul electoral de la 20 mai a trecut neobservat. Pe unii prezența foarte slabă la vot i-a copleșit atât de mult încât i-a inhibat. Aceștia, cu toate că mai sunt încă stresați de refuzul majorității absolute a alegătorilor de a participa la alegeri, o scaldă. Vorbesc de șansa candidaților, de strategiile celui de-al doilea tur de scrutin, de posibilitatea revigorării partidei proeuropene în cazul unui eventual succes în turul de balotaj etc.

Destui observatori politici au încercat, totuși, să explice accidentul electoral. Au comentat și lipsa unui candidat comun al dreptei, și criza de încredere pe care n-a depășit-o clasa politică,și erorile comise de unii concurenți. Toate aceste observații sunt plauzibile.

Atâta doar că fenomenul absenteismului electoral este generalizat cu asupra de măsură. Lipsește în schimb detaliul în care, precum se știe, se ascunde diavolul.

Neparticiparea cetățeanului la alegeri nu este nicidecum o atitudine evazionistă stabilă. Nu e o boală cronică, ci o stare de spirit. O cădere de moment a interesului pentru un anumit scrutin. O efemeră lipsă de empatie a celui care poate alege, dar preferă să rămână acasă.

Lucrează în spirală

Orice s-ar spune, alegătorul e aidoma microbistului. A suporterului unei echipe sportive. Acesta lipsește de la un meci sau altul nu pentru că nu-i mai place fotbalul, ci pentru că jucătorii din teren îl scârbesc la un moment dat. Pentru că atitudinea lor îi repugnă. Pentru că prestația lor este previzibilă și nu-i stârnește curiozitatea. Pentru că îi suspectează de blat.

Însă interesul electoratului nu-i bătut în cuie. El lucrează în spirală. Uneori o ia în sus. Alteori, din contră, în jos. Duminica trecută, acesta a coborât la genunchiul broaștei.

Din păcate, chipul alegătorului absent duminică, așa cum a fost descris de mass-media, pare spălăcit și anonim. Nu are nici ochi, nici nas, nici gură.

Nu se vede omul concret. Din ecuațiile politice de la Chișinău lipsește astăzi cu desăvârșire alegătorul cu mintea bănuielnică și cu inima abătută.

Or neprezentarea  acestuia  la vot e o bilă neagră pe care au primit-o candidații scrutinului de duminică din partea lui. Toți de-a valma. Alegătorul a lipsit de la meciul electoral pentru că jocul concurenților li s-a părut ori anost, ori dubios.

Alegere fără suflet

Pentru a transforma o încăpere în secție electorală, scrie Italo Calvino, sunt de ajuns câteva obiecte de mobilier – paravane de lemn geluit care servesc drept cabină de vot, o ladă care e urna, pachete de buletine, registre, creioane, pixuri, un baton de ceară roșie, fâșii de scotch. Mai e nevoie de o aranjare specială a meselor și basta.

Toate acestea creează o ambianță aparent corespunzătoare care rămâne însă, golașă. Doar când încep să sosească votanții, totul se însuflețește – felurimea vieții intră odată cu ei.

Rămânând pe câmpul metaforei scriitorului Italo Calvino, putem spune că la 20 mai secțiile de votare au avut de toate: comisii, observatori, ștampile, birouri și scaune. În ele însă a sălășluit prea puțin suflet.

Au lipsit atmosfera electrizantă, speranța, avântul, spiritul antrenant. Deloc întâmplător, cei mai mulți dintre absenteiști sunt tineri, adică cei care caută să valorifice prezentul pentru a edifica un viitor mai bun. Ei n-au văzut în concurenții de astăzi niște arhitecți demni ai zilei de mâine.

Dacă ținem cont de faptul că, în afară de cei 65 la sută de absenteiști, mulți dintre votanți au ales răul cel mic, votând mai curând din inerție sau dintr-o datorie civică decât din simpatie pentru un anumit candidat, lucrurile par și mai dezolante. Astfel, oricum ai întoarce-o, alegerile de duminică s-au constituit până la urmă într-un vot de blam al electoratului de dreapta pentru concurenții care pretind să-i reprezinte interesele.

Votul negativ

Nu contează câte voturi a întrunit Andrei Năstase de la PPDA sau Alexandra Can de la PNL, de exemplu. Cel dintâi a obținut peste 30 la sută din sufragii, iar cea din urmă mai puțin de un procent. Ambii însă sunt înfrânți, pentru că majoritatea absolută a fost contra prin neprezentare.

Refuzul alegătorilor de a vota nu e un simptom de apatie politică a populației, după cum concluzionează greșit unii analiști. Nu e o dovadă a imaturității și iresponsabilității electoratului, după cum se iluzionează unii politicieni.

Acest fenomen indică altceva. E un semn clar al deficitului de personalități credibile și carismatice în jocurile de putere din Republica Moldova.

Slaba prezență la vot impune  o examinare critică, firește. Dar nu a electoratului, ci a clasei politice. A profesionismului, moralității și condiției ei umane.

Neprezentarea la urnele electorale a cetățeanului e tot o alegere. E un vot negativ. Un refuz de a conferi legitimitate celor care se oferă să-l reprezinte în administrație sau în viața politică.

Sursa: deschide.md