• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9253 LEI
    1 USD = 4.0683 LEI
    1 GBP = 5.7191 LEI
    1 CHF = 4.4990 LEI
    1 HUF = 1.3830 LEI
    1 BGN = 2.5182 LEI
    1 JPY = 3.7206 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Pericol iminent de avalanşă în Bucegi, după ce a nins abundent în ultimele două zile

07 Ianuarie, 15:57

Muntele îi atrage ca un magnet în această perioadă pe turişti, mai ales că la peste 1.600 de metri au zăpadă din belşug. A nins abundent în ultimele 24 de ore, şi, tocmai de aceea, salvamontiştii trag un semnal de alarmă, în urma incidentelor petrecute în ultimele zile.

avalansa

„Să ne reîntoarcem pe munte nu trebuie să fie o problemă, dar, trebuie să fim cu mult mai atenţi în toate etapele excursiei noastre. Atenţie, prudenţă, responsabilitaite, responsabilitate şi respectarea tuturor regulilor de siguranţă specifice pentru activităţile montane, la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19”, au precizat salvamontiştii.   Iubitorii muntelui care doresc, în următoarele zile, să ajungă în zona montană Padina-Peştera, sunt sfătuiţi de salvatori să fie echipaţi specific perioadei de iarnă.

„În Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina a nins transformând întreaga zonă într-un peisaj parcă desprins dintr-o poveste. Deplasările către Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător sezonului rece”, au mai spus salvamontiştii.

Ieri, salvamontiştii şi jandarmii au găsit o maşină abandonată, căzută într-o râpă adâncă de 50 de metri, fără nicio persoană în interior.

De asemenea, tot ieri a fost salvat un turist care a dormit două zile sub cerul liber, aproape de Vârful Omu. Bărbatul nu a putut lua legătura cu nimeni pentru că a rămas fără baterie la telefon şi nici nu cunoştea bine zona.

Recomandări privind deplasările în zona montană Peştera-Padina

-În primul rând, trebuie  să evităm AGLOMERAŢIILE şi SĂ RESPECTĂM  toate REGULILE de siguranţă specifice pentru activităţile montane la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19

-Vă rugăm să respectaţi cu stricteţe semnificaţiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare şi reglementare.

-Să nu blocăm căile de acces pentru a putea oferi posibilitatea  societăţii LDP Dâmboviţa dar şi echipelor de intervenţie să acţioneze dacă situaţia o impune.

-Activaţi pe telefon aplicaţia Salvamont-Vodafone, luaţi cu dumneavoastră un acumulator de rezervă şi tot echipamentul necesar pentru o excursie în siguranţă.

-Atenţie la animalele sălbatice, în această primă perioadă nu sunt obişnuite cu prezenţa noastră pe munte şi nu ştim cum pot reacţiona.

Recomandări privind COVID-19:

-Virusul rămâne o problemă, nu a dispărut şi, inevitabil, putem să îl ducem cu noi şi pe munte.

-Măsuraţi-vă temperatura înainte de a pleca şi, evident, să nu plecaţi dacă depăşiţi valorile normale, luaţi la voi mai multe măşti, soluţie igienizantă personală pe baza de alcool şi o plasă pentru gunoi în care să puneţi măştile folosite şi celelalte resturi menajere.

Telefoane utile:

-Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa 0726686685

-Dispeceraul Naţional Salvamont  0725826668 ( 0salvamont) pentru informaţii şi recomandări privind zona montană

-112 pentru cazurile ce implică acţiunea comună a mai multor servicii de urgenţă.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: