• Bucuresti 6º C
    Baia Mare 6º C
    Brasov 6º C
    Cluj-Napoca 5º C
    Constanta 9º C
    Craiova 5º C
    Galati 5º C
    Iasi 7º C
    Suceava 7º C
    Timisoara 10º C
  • 1 EUR = 4.7785 LEI
    1 USD = 4.3069 LEI
    1 GBP = 5.6554 LEI
    1 CHF = 4.3582 LEI
    1 HUF = 1.4461 LEI
    1 BGN = 2.4432 LEI
    1 JPY = 3.9667 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Pactul politic naţional, semnat azi la Cotroceni

13 Iunie, 11:41

Acordul Politic Naţional propus de preşedintele Klaus Iohannis, semnat astăzi la Palatul Cotroceni; vor participa Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta şi Eugen Tomac.

Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, joi, ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Vor participa liderii partidelor care au acceptat propunerile şefului statului, respectiv Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta şi Eugen Tomac.

"La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, joi, 13 iunie a.c., la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa preşedintele Partidului Naţional Liberal, domnul Ludovic Orban, preşedintele Uniunii Salvaţi România, domnul Dan Barna, preşedintele PRO România, domnul Victor Ponta, şi preşedintele Partidului Mişcarea Populară, domnul Eugen Tomac", a transmis Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele, că marea majoritatea a partidelor parlamentare sunt de acord că rezultatul referendumului trebuie implementat aşa cum a votat poporul.

Preşedintele a anunţat că a decis să invite partidele politice parlamentare să semneze un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact politic pentru România europeană, care să cuprindă inclusiv revizuirea modificărilor la legile justiţiei.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că pactul propus partidelor de preşedintele Iohannis reprezintă o deturnare a sensului referendumului, este o şmecherie, o capcană, prin care Klaus Iohannis vrea să îşi asigure realegerea în funcţia de preşedinte.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: