Misiunea OSCE în Republica Moldova nu se poate autosesiza pe marginea decretului belicos al liderului separatist de la Tiraspol, în care satului Varnița din raionul Anenii Noi i se atribuie statut de localitate ocupată temporar de Republica Moldova. Reprezentanții OSCE au spus că sunt la curent cu ultimele evoluții din regiune, dar vor veni cu o poziție doar după ce vor primi o scrisoare oficială de la MAEIE.