• Bucuresti 25º C
    Baia Mare 22º C
    Brasov 21º C
    Cluj-Napoca 22º C
    Constanta 24º C
    Craiova 27º C
    Galati 25º C
    Iasi 23º C
    Suceava 19º C
    Timisoara 24º C
  • 1 EUR = 4.8418 LEI
    1 USD = 4.2893 LEI
    1 GBP = 5.4092 LEI
    1 CHF = 4.5555 LEI
    1 HUF = 1.3699 LEI
    1 BGN = 2.4755 LEI
    1 JPY = 4.0161 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Orban: Dacă vor creşte cazurile de infectare, cu siguranţă ritmul de relaxare se va încetini

22 Iunie, 14:20

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că dacă va creşte numărul cazurilor de infectare cu COVID-19, atunci ritmul măsurilor de relaxare va încetini, precizând că are încredere că cei mai mulţi români vor respecta regulile şi că nu va fi necesar ca autorităţile să readucă restricţiile care au existat lunile trecute.

Orban

Orban a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că doreşte să nu mai apeleze la nicio măsură de restricţie, dar acest obiectiv depinde de evoluţia epidemiei.

"Am vrea să nu mai apelăm la nicio măsură de restricţie, acesta este obiectivul nostru. Sigur că atingerea acestui obiectiv depinde în mare măsură de evoluţia epidemiei. În măsura în care românii vor respecta regulile, se vor păzi pe sine şi îi vor păzi şi pe ceilalţi, vor purta mască, vor respecta distanţa fizică, vor respecta regulile de igienă, vor respecta toate regulile de dezinfectare care sunt stabilite în ordinele comune, riscul de răspândire al epidemiei se va diminua şi nu vor fi necesare restricţii sau revenirea la anumite restricţii. Noi nu ne dorim lucrul ăsta şi în mare parte depinde de tratarea cu foarte multă seriozitate şi responsabilitate a respectării regulilor”, a afirmat Orban.
El a spus că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, dacă va fi posibil vor fi luate noi măsuri de relaxare, iar dacă nu, atunci acestea vor fi amânate, potrivit News.ro.
"Este firesc ca odată cu măsurile de relaxare pe care, o repet, nu le-am deodată, ci le-am luat gradual, pe baza unei evaluări a riscului epidemiologic, am aşteptat 15 zile pentru fiecare set de măsuri pentru a vedea efectul. Dacă vor creşte cazurile de infectare, cu siguranţă ritmul de relaxare se va încetini. Eu am încredere totuşi că majoritatea zdrobitoare a românilor vor respecta regulile şi că nu va fi necesar să readucem vreo restricţie dintre cele care au existat. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dacă va fi posibil vom lua noi măsuri de relaxare, dacă nu, vom amâna măsurile de relaxare”, a precizat premierul.
El a fost întrebat şi de ce în România pacienţii asimptomatici sunt internaţi în spital şi de ce nu pot sta acasă aşa cum se întâmplă în mai multe state europene.
"Din câte ştiu eu, în conformitate cu procedura actuală, există şi această posibilitate de tratare a unei persoane fie într-un spaţiu adiacent, cum e spaţiu, de exemplu, care a fost puse la dispoziţie de Auchan şi de Grupul de firme ca secţie exterioară a Spitalului Balş şi din câte ştiu există posibilitatea tratării şi la domiciliu. Preferabil este ca administrarea tratamentului medical să fie realizată într-un spaţiu organizat, fie într-un spital, fie într-o secţie… Aceasta este decizia pe care trebuie să ia atât pacienţii, cât şi Ministerul Sănătăţii. Eu ştiu că este şi astăzi posibilă, conform protocolului, în anumite cazuri tratarea pacienţilor în alte locuri decât în spital”, a declarat Ludovic Orban.
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: