• Bucuresti 26º C
    Baia Mare 25º C
    Brasov 22º C
    Cluj-Napoca 23º C
    Constanta 21º C
    Craiova 24º C
    Galati 24º C
    Iasi 26º C
    Suceava 25º C
    Timisoara 26º C
  • 1 EUR = 4.5802 LEI
    1 USD = 3.8939 LEI
    1 GBP = 5.1608 LEI
    1 CHF = 3.9868 LEI
    1 HUF = 1.4882 LEI
    1 BGN = 2.3419 LEI
    1 JPY = 3.4723 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

ONG : ACADEMY+PLUS, școala gratuită de programare

18 Iulie, 15:09

Lansată acum trei ani la Cluj-Napoca, în parteneriat cu École 42 din Paris, ACADEMY+PLUS, şcoala gratuită de programare, se deschide şi în Bucureşti. Aceasta oferă 120 de locuri celor care vor să învețe programare, într-un proces educațional bazat pe practică.

Academy Plus

„Unică în peisajul educațional din România, ACADEMY+PLUS își propune să ofere tinerilor pasionați de informatică șansa de a deveni adevărați profesioniști. Iar asta fără profesori, fără cărți, gratuit și fară diplome, într-un proces educațional bazat pe un sistem de gamificare”, spune Daniela Buşcan, Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS. „Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica, munca în echipă şi colaborarea.  Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalti”. Informații despre înscriere și selecție, aici. ACADEMY+PLUS face parte din rețeaua internațională a École 42 din Paris, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de formare profesională din lume, cu centre în Paris, Kiev, Chișinau, Johannesburg și Fremont, Silicon Valley. În 2014, ACADEMY+PLUS a deschis la Cluj-Napoca o şcoală de programare gratuită, România fiind astfel prima ţară din reţea care a crezut în metoda revoluționară a școlii din Paris. De atunci, dintre 198 de cursanţi formaţi la Cluj în perioada 2014 – 2016, 110 au fost absorbiţi de piaţă şi angajaţi de companii cu profil IT, fie din zona de servicii, fie din zona de produs. Majoritatea cursanţilor din program au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, cei mai mulţi fiind proaspăt absolvenţi de BAC şi studenţi care vor să îşi crească nivelul de cunoştinţe în zona practică.

Despre Asociaţia ACADEMY+PLUS

Asociaţia ACADEMY+PLUS a fost înfiinţată în 2014 în parteneriat cu École 42, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de formare profesională din lume. Cursanţii din România au acces la aceleaşi resurse şi metode de formare la care au acces şi cursanţii din afara ţării. Misiunea ACADEMY+PLUS este să formeze specialiști IT și să ofere oportunitatea unei şcolarizări de elită şi categoriilor dezavantajate din România. Construită în jurul unei metode revoluționare, școala formează specialişti IT prin proiecte practice, muncă în echipă și colaborare. De asemenea, ACADEMY+PLUS își propune să creeze o comunitate de specialiști pasionați de infomatică.

Citeste mai mult despre: Academy Plus, cursuri programare, it, ong
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: