• Bucuresti 11º C
    Baia Mare 11º C
    Brasov 8º C
    Cluj-Napoca 10º C
    Constanta 9º C
    Craiova 10º C
    Galati 12º C
    Iasi 13º C
    Suceava 12º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.8246 LEI
    1 USD = 4.4133 LEI
    1 GBP = 5.4549 LEI
    1 CHF = 4.5646 LEI
    1 HUF = 1.3206 LEI
    1 BGN = 2.4668 LEI
    1 JPY = 4.1005 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Octavian Calmîc: Până la 85% din exporturile moldovenești pot merge pe piața UE

13 Noiembrie, 10:14

Potențialul Republicii Moldova de a exporta pe piața UE este de 85% din totalul exporturilor moldovenești. Declarația a fost făcută de consilierul economic al prim-ministrului, Octavian Calmîc.

calmic

Potrivit lui, schimburile economice dintre UE și Republica Moldova puteau fi mult mai mari, decât sunt în prezent, dacă erau folosite pe deplin avantajele comerciale ale Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). În special, posibilitatea de a face comerț cu produse de origine animalieră, care până în prezent nu sunt exportate, cu excepția a două produse: mierea de albini și caviarul, transmite Deschide.MD.

„Anul acesta avem cea mai mare pondere a comerțului exterior cu UE, la exporturi – circa 70%, la importuri – circa 50%, dar avem un potențial de creștere, conform studiului făcut în procesul de negociere a Acordului, dar și practica țărilor din regiunea balcanică arată că acesta poate fi ridicat cel puțin la 85%”, a declarat Octavian Calmîc în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Consilierul spune că, în următorii ani, odată cu consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova de a adopta și aplica legislația europeană, se așteaptă la obținerea dreptului de a exporta produsele de origine animalieră. „Vom începe cu produse simple cum sunt ouăle de pasăre, laptele praf sau carnea în stare refrigerată, ca ulterior să trecem la produse mult mai complexe. Asta ne-ar da un avantaj considerabil”, afirmă Octavian Calmîc.

Directorul executiv al Centrului Expert-Grup, Adrian Lupușor, spune că fără DCFTA, exporturile Republicii Moldova în UE erau să fie cu circa 400 de milioane de dolari mai mici. „Vorbim de o creștere a exporturilor care, într-adevăr, putea fi și mai mare, însă este o creștere pozitivă”, spune expertul. Potrivit lui, criza bancară, seceta din 2015, instabilitatea politică – toți acești factori au afectat negativ capacitatea Moldovei de a implementa pe deplin Acordul.

Expertul spune că în trei ani deplini, 2015-2017, exporturile au crescut în total cu 22%, „creștere importantă care continuă și în 2018”. Potrivit lui, în mod surprinzător, principalul beneficiar al DCFTA este sectorul agro-alimentar. „Acest sector, conform estimărilor noastre, a beneficiat cel mai mult de DCFTA, sector care era cel mai reticent inițial, înainte de liberalizare”, spune Adrian Lupușor. În anii 2015-2017, creșterea exporturilor din acest sector este de circa 44%.

Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care este parte a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care a fost semnat de Republica Moldova și UE pe 27 iunie 2014.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: