• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9490 LEI
    1 USD = 4.2444 LEI
    1 GBP = 5.8603 LEI
    1 CHF = 4.6190 LEI
    1 HUF = 1.3745 LEI
    1 BGN = 2.5304 LEI
    1 JPY = 3.7199 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Marea Britanie impune noi restricţii draconice anti-COVID

27 Ianuarie, 20:31

Guvernul britanic a anunţat miercuri că impune o carantină la hotel rezidenţilor britanici care revin în Regatul Unit din ţări considerate cu risc mare covid-19, înăsprindu-şi astfel acţiunea, cu scopul de a evita să ”importe” variante ale noului coronavirus care s-ar putea dovedi rezistente la vaccinare.

corona

Călătorii care vin din 22 de ţări în care variante ale noului coronavirus ”prezintă un risc” - precum Africa de Sud, Portugalia şi ţări din America de Sud - sunt vizaţi de aceste măsuri, relatează AFP. Sosirile din aceste ţări sunt deja interzise persoanelor care nu sunt rezidente în Marea Britanie.

Le cerem tuturor celor care vin şi a căror intrare (în regat) nu poate fi refuzată să se izoleze în locuinţe asigurate de către Guvern, de exemplu la hotel, timp de zece zile, fără excepţie”, a anunţat în Camera Comunelor premierul Boris Johnson. Potrivit News.ro, aceşti călători urmează să fie preluaţi la aeroport şi ”conduşi direct” la locul în care sunt plasaţi în carantină, a precizat liderul conservator.

Persoanele care sosesc în Regatul Unit - prima ţară din Europa care a depăşit pragul de 100.000 de morţi din cauza covid-19 - era necesar, până acum, să prezinte un test covid-19 negativ şi să stea zece zile în carantină. Această măsură înseamnă mai puţin decât plasarea în carantină la hotel a tuturor persoanelor care sosesc în regat - o măsură care a fost luată în considerare, dar care a fost până la urmă abandonată.

Şeful Guvernului britanic a anunţat miercuri că redeschiderea tuturor şcolilor - prevăzută după vacanţa şcolară din februarie - va fi amânată. Ea va avea loc începând de la 8 martie, în cazul în care obiectivul Guvernului de vaccinare a 15 milioane de persoane, considerate prioritare, inclusiv persoanele în vârstă de peste 70 de ani - până la jumătatea luifebruarie - este atins. După redeschiderea şcolilor poate începe o ieşire treptată din izolare.

Alte restricţii economice şi sociale urmează să fie ridicate ulterior, pe măsură ce datele permit acest lucru”, a anunţat Boris Johnson. Guvernul mizează pe o campanie de vaccinare masivă în vederea ieşirii din criza sanitară şi ridicării restricţiilor.

Peste 6,8 milioane de persoane au fost vaccinate până în prezent cu prima doză de vaccin împotriva covid-19. Boris Johnson este acuzat de faptul că a subestimat amploarea crizei în primăvară, că a impus izolarea prea târziu şi că a ridicat-o prea repede, în vară, ignorând avizul oamenilor de ştiinţă. El a declarat marţi că a făcut ”tot ceea ce a putut” împotriva pandemiei covid-19 şi a prezentat scuze pentru bilanţul teribil care a făcut din Regatul Unit cea mai îndoliată ţară din Europa.

Liderul Partidului Laburist (opoziţie) Keir Starmer îl acuză pe Boris Johnson, în Parlament, de ”lentoare” de la începutul pandemiei. ”El nu a învăţat lecţia până la capăt”, îl acuză Starmer. Liderul laburist cere ca toţi călătorii care vin în Regatul Unit să fie plasaţi în carantină la hotel. El a pledat să se profite de vacanţa şcolară din februarie în vederea vaccinării profesorilor şi personalului şcolilor, pentru a permite redeschiderea şcolilor.

Boris Johnson şi-a apărat bilanţul, apreciind că nu există un ”răspuns facil” la pandemie şi că a urmat sfatul oamenilor de ştiinţă. Profesorul Calum Semple, membru al unui grup de oameni de ştiinţă care consiliază Guvernul, a apreciat la BBC că regatul ar putea înregistra încă 50.000 de morţi din cauza covid-19.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: