• Bucuresti 30º C
    Baia Mare 28º C
    Brasov 27º C
    Cluj-Napoca 26º C
    Constanta 29º C
    Craiova 29º C
    Galati 29º C
    Iasi 28º C
    Suceava 24º C
    Timisoara 29º C
  • 1 EUR = 4.6550 LEI
    1 USD = 3.9774 LEI
    1 GBP = 5.2757 LEI
    1 CHF = 3.9781 LEI
    1 HUF = 1.4457 LEI
    1 BGN = 2.3800 LEI
    1 JPY = 3.5378 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

OPINII Marcela Țușcă // Unirea, între actorii politici și cei ai „națiunii civie moldovenești”

28 Martie, 10:44

Marea Adunare Centenară organizată în această duminică la Chişinău prilejuieşte posibilitatea de a aborda felul în care aleg să se poziţioneze diverşi actori politici şi civici faţă de tema unirii. Nu o să iau în discuţie poziţiile organizatorilor, a partidelor care şi-au anunţat prezenţa şi care au şi participat, mobilizându-şi susţinătorii.

centenar

Dodon a declarat pentru presă că „guvernarea este responsabilă de dezbinarea pe care unioniştii o provoacă în societate. Din cauza corupţiei, a sărăciei şi deznădejdii, oamenii caută alternativă, inclusiv aderă la un proiect marginal şi radical precum unionismul. Din cauza acestor erori ale eurounioniştilor (care au compromis traseul european – n. m.) a fost întreţinut şi curentul unionist.”

Dacă nu era să ştiu că Dodon este lansatorul „dumelor”, aş fi crezut că vorbeşte vreun reprezentant al societăţii civile sau al opoziţiei.

Dodon copiază retorica societăţii civile despre „dezbinarea” societăţii, probabil cea mai mare acţiune de manipulare publică a ultimilor ani, împreună cu refrenul despre abandonarea „mizei geopolitice”. „Vinovaţi” pentru dezbinare, în perspectiva acestei retorici, se fac în egală măsură unioniştii şi pro-ruşii, într-o descriere mecanică, ce nu ţine cont nici de substanţa şi calitatea motivaţiilor fiecăreia dintre părţi, nici de o firească retrospectivă istorică morală asupra realităţii din acest spaţiu.

„Societatea civilă” şi o parte din opoziţia emanată din sânul acesteia crede că a ocupat ideatic centrul politic în R. Moldova, astfel încât, în raport cu acest centru auto-intitulat, orice altă poziţie să pară  marginală, deci nefrecventabilă: unioniştii, pro-ruşii – toţi sunt nişte exaltaţi, ambele poziţii sunt echidistante politic şi moral.

Merită amintită în acest context iniţiativa ambasadei SUA la Chişinău, care s-a lăsat antrenată în aceeaşi retorică echivocă moral prin spoturile apărute în presa de la Chişinău, intitulate simplist „Lupta drapelelor”. Era sugerată ideea că – într-un mod absolut echivalent! – orientarea pro-rusă, dar şi bătălia pentru valorile europene şi, implicit, româneşti în R. Moldova, aparţine de un registru rudimentar, în care se lasă antrenate elementele cele mai conflictuale ale societăţii. Fâlfâitul drapelului unei cauze – şi cea românească, pentru că aici se bate – e apanajul ţărănoilor, oamenii sofisticaţi nu se antrenează în asemenea „conflicte” valorice. Ei, vezi-doamne, sunt nuanţaţi şi relativi.

Aşadar, vedem că discursul „dezbinării” este un discurs ECHIVOC, deci FALS, şi nu descrie absolut nimic calitativ în legătură cu realităţile societăţii, fiind pretabil folosirii de către oricine în funcţie de interes, aşa cum vedem deja în cazul lui Dodon.

Dacă unioniştii dezbină, la fel de bine se poate spune şi despre pro-ruşi că fac la fel. Dar dacă şi unioniştii şi pro-ruşii dezbină, ce rezultă din acest ECHIVOC moral? Înţelegem oare mai bine din tot ceea ce se întâmplă (mai mult: rezolvăm ceva) sau pur şi simplu ne poziţionăm – făcând-o pe deştepţii – „la mijloc”?

Retorica „dezbinării” a fost fabricată şi livrată şi acum este utilizată, mecanic şi fără discernământ, de cine îi convine. Pentru că nu conţine şi nu explică, de fapt, nimic. Or atitudinea faţă de problemele R. Moldova trebuie să se exprime prin articularea unei poziţii principiale faţă de fiecare dintre acestea, inclusiv în plan identitar. Nu prin echivocuri pretins „savante” şi „nuanţate”.

Dacă manifestările unioniste de felul celor care s-au desfăşurat la Chişinău duminica trecută le par, dintr-o parte, penibile unora, această impresie nu li se datorează celor din piaţă, ci absenţilor. Absenţi care se cred prea deştepţi pentru propriul lor popor. Or sentimentul pe care îl trezesc unele figuri politice de la noi este că ne fac o favoare, arătându-ni-se în piaţă.

Aceştia sunt cei care vorbesc adesea despre paşii „concreţi”, „raţionali” cu ajutorul cărora se poate face unirea. Dar aceşti paşi concreţi şi raţionali nu pot fi făcuţi decât de nişte oameni motivaţi profund de obiectivul unirii cu România.

Pragmatismul nu e este un scop în sine, nu este un fel de a fi. Nu ne propunem să fim pragmatici de dragul unei arte machiavelice. Pragmatismul este doar un mod de acţiona, supus obiectivului avut în vedere. Nu scopul în sine.

Paşii  aceia „pragmatici”, „raţionali”, „concreţi”, „vizibili” pot fi oare făcuţi de oameni lipsiţi de motivaţia lăuntrică, invizibilă, lipsiţi de motorul sufletesc al punerii în practică a obiectivului? Paşii „concreţi” nu pot fi făcuţi decât de oamenii cu convingerea interioară în oportunitatea şi justeţea unui obiectiv. Cu alte cuvinte, poţi realiza un lucru, dacă nu crezi în el?

Şi atunci întrebarea logică ce se cere pusă pragmaticilor de serviciu este inevitabilă: voi credeţi în oportunitatea şi dreptatea acestei cauze a unirii, sau folosiţi argumentul „pragmatismului” doar pentru a acoperi pur şi simplu realitatea nedorinţei voastre de a realiza acest obiectiv? Să ne înţelegem: nu vreţi, nu vă obligă nimeni. Dar e o chestiune de sinceritate.

Apoi eugenia socială şi ideatică a „raţionalismului”. Unirea, se zice, e abordată prea emoţional, trebuie abordată „raţional”. Iar eu întreb: cine stabileşte ce e raţional în această chestiune? Mizantropia faţă de subiectul unire e „raţiunea” supremă, iar poziţia politică firească născută din sentimentul nedreptăţii resimţit faţă de divizarea unei naţiuni e un „afect” vulgar? A trăi cu acest sentiment acut al nedreptăţii ţine de un registru iraţional? Cine îşi închipuie că poate separa într-un mod absolut acţiunea „raţională” de trăirea sensibilă, de motivaţia interioară căreia îi este supusă inevitabil acţiunea politică, simplifică într-un mod stupid întreaga natură umană.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: