• Bucuresti 26º C
    Baia Mare 21º C
    Brasov 20º C
    Cluj-Napoca 20º C
    Constanta 22º C
    Craiova 23º C
    Galati 25º C
    Iasi 22º C
    Suceava 19º C
    Timisoara 23º C
  • 1 EUR = 4.6686 LEI
    1 USD = 4.0026 LEI
    1 GBP = 5.3249 LEI
    1 CHF = 4.0461 LEI
    1 HUF = 1.4420 LEI
    1 BGN = 2.3871 LEI
    1 JPY = 3.6343 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

OPINII Marcela ȚUȘCĂ / Cum binecuvântează tăcerea laşă a ONG-urilor românofobia minorităţilor în R. Moldova

07 Martie, 10:16

Moldoveniștii, fie ei și pro-europeni, se poartă cu românii din statul ăsta ca Armata Roșie la porțile Varșoviei: „Hai, băieți, băteți-vă pentru valorile neamului, apărați țara, încasați-o în numele tuturor, apoi noi vom veni călare pe cal alb și vom strânge smântâna.”

Colaj

Asta se întâmplă la alegeri, asta se întâmplă în orice alte circumstanțe sociale și politice. Românii, în subsidiar unioniști, sunt în linia întâi, iar moldovanii vin să culeagă laurii, spunându-ne că „n-aveți încotro, trebuie să ne votați, amu nu-i momentul pentru unire” și așa mai departe. Că au ei să-și facă cariere politice și de mari experți în țara asta. De 25 de ani.

De fapt, „societatea civilă” n-a apucat bine să încheie un ciclu glorios de un sfert de veac, că iată-ne întorși în plină retorică a anilor ’90: „Ați vrut limbă, ați vrut alfabet?! Iaca, i-ați provocat pe bieții comuniști ruși, șefi de «zavoade» sovietice și pe găgăuzi”, hipnotizaţi de comunism.

Mințile spălate și clătite ale ăstora nu-s o problemă. Problema sunt declarațiile de unire. Nostalgiile minoritarilor după comunism sunt libertate de expresie. Iar declarațiile de unire, provocări la adresa statului.

Se ocupă cineva în țara asta de o pedagogie anti-comunistă și anti-sovietică? Nimeni. Da unioniștii să închidă gura.

Am urmărit marea adunare a găgăuzilor de la Tomai, convocați de liderii lor locali: din extremiști, fasciști și alte mizerii nu ne-au scos pe noi, românii. Live. Cu camere de filmat pe ei. Transmis în direct. N-am auzit ca marile onegeuri apărătoare ale drepturilor omului, femeii, minorităților etnice și sexuale din Moldova, care stau de 25 de ani și mocoșesc pe bani europeni, și care se sesizează la orice pârț tras de vreun politician, jurnalist sau popă despre vreo fustă sau coafură femeiască, să exprime vreun protest față de revărsarea de ură, extremism și românofobie la adresa noastră.

Xenofobia minorităților nu e xenofobie. E o chestie cel mult iritantă, dar în rest benignă. Pentru că în lectura „experților”, filtrul, judecata, amendamentul moral este suspendat, și relațiile politice și sociale dintr-o comunitate sunt transferate – după moda comunismului occidental – din planul luptei de clasă în cel al bătăliei culturale: minoritatea nu are cum să greșească, ea este victima, săraca, ea nu știe ce face sau ce spune, dați-i crezare. Minoritatea n-are responsabilitate. Ea nu poate fi amendată. Doar majoritatea.

Morala nu mai ține demult de calitatea intrinsecă a faptelor și vorbelor. Ci, când și e luată în calcul, e redusă la un raport numeric. Minoritățile sunt deresponsabilizate și infantilizate complet. Ei n-au să-și asume nimic. Și într-o ordine răsturnată, victima e vinovată: că „provoacă”. Românul e veșnic în minijupă politică în țara asta. Și e „normal” că e „violat”.

În 25 de ani, nici statul populat de mafie (post)comunistă, nici „societatea civilă” n-au propus și produs absolut nicio formulă viabilă de conviețuire în acest stat, alta decât marote și clișee despre „toleranță” interetnică cu sens unic: noi, românii, să le tolerăm rușilor, găgăuzilor, maldavenilor visele lor igrasioase de restitutio imperii URSS sau, mai nou, descălecatul de „nații moldovenești” civice, multietnice și multiculturnice, dar ei să continue – impenitent – să ne facă „fasciști”, „extremiști” și „rumânskie obizeanî”, în liniștea acoperită de chirieci a „societății civile”.

Societate civilă care, cum a citit la începutul anilor ’90 două manifeste globaliste de George Soros, trei paragrafe de Karl Popper și „Sfîrșitul istoriei” de Fukuyama, cu asta a și rămas: trecutul nu există, este irelevant și, dacă și nu e, atunci e așa de pătat cu sânge în acest veritabil bloodland care a fost Basarabia, încât e aproape jenant. Așa jenant, incomod și „controversat” e, încât hai nici să nu mai discutăm despre el, e păcat să-și murdărească domnii pantofii post-moderni călcând prin șiroaiele de sânge gâlgâind la vale sau să-și strice buna dispoziție europeană post-națională cu mirosul de fecale din căldarea bou-vagonului etanș după două săptămâni până în Siberia.

Națiunea? Ia acolo un construct ori un tribalism – depinde de interpretare – care e așa perimat, că ți-e și rușine să defilezi cu așa ceva. Eroi și modele? Habar n-avem. Ștefan cel Mare? Haideți, domnilor, umblăm cu medievalul ăsta bisericos, plini de cruci, prapuri și pomelnice? Oricum, i l-am abandonat fără protest și rezistență lui Dodon, care a făcut din el agent electoral. Istoria? Ce istorie? Moldovenii sunt omul nou, apăruți pe harta lumii la 27 august 1991, ce-a fost înainte nici nu mai contează. Suntem o comunitate fără istorie, fără memorie. Care tot monitorizează foi de parcurs ale implementării Acordului de Asociere.

Noi nici măcar nu știm ce limbă vorbim. Sau știm, da nu spunem, ca să nu-i provocăm pe găgăuzi.

Mă tem că dacă nu vom ști – și nu așteptați asta de la „societatea civilă”: ei nu se comportă ca elite, ci ca onegiști,  - să ne spunem o istorie, o poveste despre noi înșine, o să ajungem să ne ștergem la fund cu foile alea de parcurs. O comunitate are nevoie să-și spună ceva despre ea, ceva care să o mobilizeze, să o însuflețească: noi nu avem nimic să ne spunem. Decât mizerii surogate de „nații civice”, narațiuni neo-sovietice de-ale comuniștilor, în rest, o liniște asurzitoare.

Dar dacă totuși o comunitate de oameni civilizați – că memoria și istoria despre asta e, despre civilizație, despre acumulare și decantarea în timp a valorilor comune – trebuie să-și spună ceva acel ceva nu poate fi însă orice. Bălăriile moldoveniste ale comuniștilor nu merg. Nația moldovenească „civică” nu merge. Ce să meargă atunci, băieți? Adevărul. Ăla inconvenabil, deranjant, spinos, că suntem români.

Adevărul care provoacă.

Și pe care experții propun să-l aruncăm la gunoi, doar pentru că n-au ei curajul să-l pronunțe.

În statul ăsta toți și-au rezolvat „situația”  persoană fizică: toți sprijină gardurile consulatelor românești după pașapoarte. Dar nu au curaj să propună această soluție la nivel comunitar.

S-a mai dus expertul la București și le-a zis țâfnos : „Ce unire? Păi România n-are un astfel de proiect!”.

Cum să aibă, când n-are cu cine vorbi la Chișinău. Cu cine să vorbească despre unire?

Cu o clasă politică emanată din comunism, care se are „de neamuri” cu ăia de la București numai când au nevoie de parale și sprijin politic pe coridoarele Uniunii Europene? Cu cine să vorbească Bucureștiul, fără a sări calul și a fi acuzat, de cei cu naturelul simțitor, de „iredentism, naționalism și visuri de mărire”?

Cu „societatea civilă” a la Soros și fluturașii viitorului pentru care națiunea e un concept depășit care trebuie să se dizolve în proiectul post-modern al Uniunii? Pentru că unirea – vrei nu vrei – dacă e, e un proiect fundamentat național, istoric. Un fundament în care oamenii ăștia nu cred și pe care îl resping ab initio!

Deci – înc-o dată, insist – cu cine să vorbească Bucureștiul despre unire?

Ce interlocutori a avut sau are România la Chișinău, mă rog, de i se reproșează cu țâfnă că n-are „proiect de unire”? Comuniști, mafie post-comunistă și onegiști post-naționali tributari unei anume viziuni a identității? Și aici nici nu discut dacă această viziune e bună sau rea. Doar întreb: cu cine să discute Bucureștiul unirea? Cu experții abonați la „programe” și „proiecte” de „monitorizare” a mai știu eu ce? Și care așa și funcționează – în regim de onegiști. Nu în regim de elite naționale.

Și-atunci? Cine în R. Moldova își pune problema națională și în ce termeni: comuniștii lui Dodon în termeni neosovietici moldoveniști, „experții” clocesc națiuni moldovenești multiculturale pe bani nemțești, iar noi, românii, care vă spunem: mare hybris să umbli cu inventatul de popoare. Mare aroganță să te crezi descălecător de țară! Ei cred că lumea începe de la ei și cu ei.

Mai deschideți o carte de istorie, mai răsfoiți un letopiseț, puneți mâna – mai știu eu – pe vreun Ion Nistor, Alexandru Boldur, Ștefan Ciobanu, ori Hasdeu, Iorga, la urma urmei. Citiți-vă înaintașii: vă spun ei cine sunteți și ce limbă vorbiți. Nu trebuie să inventați voi nimic. Altfel, în Europa civilizată să știți că nu vă primește nimeni.

Europa civilizată nu e Europa delirului multi-culti a lui Merkel și Junker. E Europa națiunilor, a tradiției culturale, istorice, a literelor, e Europa limbilor, a cuvântului, a rațiunii, adevărului și moralei. Declarațiile de Unire, prin care oamenii celebrează Centenarul, deranjează, provoacă?

Așa e adevărul: provocator.

Românul din Basarabia provoacă găgăuzul care, de 25 de ani, scâncește că vrea înapoi în URSS. Prin urmare, experții ne spun să tăcem din gură. Da voi, în 25 de ani, ce-ați făcut să-l extrageți pe găgăuz din prostia lui comunistă? Ați spart milioane de dolari pe „asigurarea egalității de gen în luarea deciziilor la nivelul democrației participative locale în consiliile raionale”?

Vax!

Ați stat de vorbă cu găgăuzii despre comunism? Nu! Ați stat de vorbă cu rușii din Moldova despre comunism? Nu! Le-ați spus: mai băieți, noi, moldovenii, suntem români, haideți să trăim în pace și bună înțelegere? Nu!

Xenofobia minorităților față de români e așadar întreținută de o elită politică și civilă care nu vrea – că n-o interesează – să repare diviziunea, disonanța, ruptura produsă de comunism, între „moldoveni” și români. Nu vor să refacă unitatea lingvistică și culturală a românilor din R. Moldova. Nici nu vorbesc de unire cu România măcar! Ci de refacerea acestei unități strict în interiorul R. Moldova.

Cum e întreținută românofobia minorităților? Simplu: sovieticii i-au spălat pe creiere pe moldoveni că nu-s români, „societatea civilă” dă din umeri cu un aer inocent: „Asta este, nu toți moldoveni își zic români”, de parcă deznaționalizarea sovietică a fost un proces natural, nu o sălbăticie și o mizerie totalitară degradantă. Așa se face că românii – adică cei care au rezistat deznaționalizării – sunt, tehnic, o minoritate, tratată de „extremiști, marginali și fasciști”, de cui nu i-i lene, în condiții de impunitate totală și de lipsă de reacție din partea „societății civile”.

Adevărul se exprimă, dar e minoritar. „Experții” nu vor să-l susțină față cu minciuna, ca să nu „provoace”. Doar ei sunt „neutri”. Cu pașapoarte românești în buzunar. Dar provocarea e alta și rămâne în picioare: ce fel de națiune fără trecut? Ce fel de identitate fără memorie, fără strălucirea unei culturi, a unei limbi, a unui tezaur lăsat de înaintași? Oare poți bate la ușa Europei fără să te prezinți?

— Cine ești, omule? Cum te cheamă? Ai mamă, tată, bunici? Ce limbă vorbești?

— Nu știu, dar nici nu spun. Că nu vreau să „provoc”.

Câtă lașitate!

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: