
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Dumitru Pelican a fost exclus din partidul condus de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. ALDE a decis luni să-l excludă din partid pe Dumitru Pelican, liderul grupului de la Senat, la propunerea organizaţiei din Bucureşti, pentru că au fost "anumite declaraţii, anumite activităţi", potrivit copreşedintelui partidului, Daniel Constantin.
"Au fost motive care au fost discutate în organizaţia de Bucureşti şi anumite declaraţii, anumite activităţi. N-aş vrea să intru foarte mult în detalii, dar organizaţia de Bucureşti ne-a propus această soluţie pe care ei au validat-o sâmbătă şi astăzi Comisia de fuziune a luat act şi a validat în consecinţă", a declarat luni Daniel Constantin, citat de Mediafax.
Senatorul Dumitru Pelican susţine că nu a fost exclus din ALDE, ci că el a demisionat încă de joi din partid, afirmând că formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin "nu există".