• Bucuresti 25º C
    Baia Mare 20º C
    Brasov 21º C
    Cluj-Napoca 20º C
    Constanta 22º C
    Craiova 26º C
    Galati 25º C
    Iasi 24º C
    Suceava 20º C
    Timisoara 26º C
  • 1 EUR = 4.8398 LEI
    1 USD = 4.3112 LEI
    1 GBP = 5.4325 LEI
    1 CHF = 4.4819 LEI
    1 HUF = 1.3998 LEI
    1 BGN = 2.4745 LEI
    1 JPY = 3.9648 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Legea privind închisoarea la domiciliu a fost respinsă definitiv de Parlament

20 Mai, 16:35

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în unanimitate, proiectul privind executarea la domiciliu a pedepsei închisorii şi supravegherea prin brăţară electronică, iniţiat de senatorul PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

parlamentul Romaniei

S-au înregistrat 305 voturi pentru respingere, iar un deputat nu a votat.

Proiectul prevedea că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice şi a fost adoptat de Senat în şedinţa din 31 martie.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi respins la propunerea liderului deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Nu numai că şi cei de la PSD au votat pentru respingerea acestei iniţiative, am insistat să fie respinsă. (...) În timp ce planeta se confruntă cu această criză, pandemie, cei de la PNL au introdus pe şestache un proiect prin care cei care săvârşeau infracţiuni grave să execute pedepse la domiciliu. A fost nevoie ca astăzi, luându-i prin surprindere pe liberali, să introducem proiectul pe ordinea de zi. A fost respins. Nu mai există pericolul ca aceştia să execute pedepsele în vilele de protocol”, a spus Simonis.

Liderul PNL Florin Roman a indicat faptul că sunt mai multe proiecte ale PSD care au acelaşi obiect de reglementare şi sunt ţinute la sertar.

Vă arăt că sunt două proiecte iniţiate de Şerban Nicolae care au acelaşi obiect cu arestul la domiciliu şi le ţineţi la sertar. (...) Poate vom respinge şi legile făcute de PSD. Astăzi nu aţi vrut să respingeţi proiectul privind evaziunea fiscală. Aţi vrut să-i ţineţi în braţe pe evazionişti”, a spus Roman.

În 3 aprilie, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a catalogat proiectul de lege iniţiat de Alina Gorghiu drept o "aberaţie" şi a anunţat că deputaţii liberali vor vota împotrivă.

Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL să voteze împotriva acestui proiect, care este contrar liniei politice a PNL (...) şi în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR”, spunea, la acea dată, Orban.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: