„Planificăm o întâlnire cu Vadim Krasnoselski. Cel mai probabil, aceasta va avea loc pe 15 septembrie, în dreapta Nistrului, posibil la reședința de la Condriţa. Avem ce discuta”, a spus Dodon.

Potrivit lui, părţile trebuie să se pregătească pentru a se ocupa îndeaproape de soluționarea conflictului transnistrean.

„Am vorbit despre acest lucru la întrevederea recentă de la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin. După alegerile parlamentare din Moldova, ar putea apărea oportunități bune pentru soluționarea problemei transnistrene”, a spus Președintele.

El a salutat numirea lui Dmitri Kozak în calitate de reprezentant special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

„Trebuie remarcat faptul că acum nu va fi un reprezentant special al Federației Ruse pentru Transnistria. Acesta este un pas important spre restabilirea unității Republicii Moldova. Afară de reprezentantul special pentru cooperare comercial-economică, va fi și un copreședinte al comisiei interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică. Și acest lucru este binevenit, aceasta arată că Rusia acordă atenție dezvoltării relațiilor cu Moldova”, a subliniat Dodon.

El și-a exprimat regretul că „guvernul Moldovei nu înțelege acest lucru”.

„Sunt sigur că după alegeri situația se va schimba. Pentru noi, relațiile cu Rusia rămân prioritare. Acesta este partenerul nostru strategic, acolo sunt piețele noastre principale, de acolo cumpărăm resurse energetice”, a amintit Dodon.

El a spus că toate aceste probleme actuale au fost discutate cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei întrevederi la mijlocul lunii iulie.

„Vom continua discuțiile în timpul unei vizite oficiale la Moscova în octombrie 2018”, a declarat Președintele Republicii Moldova.

După cum a informat anterior INFOTAG, Igor Dodon și Vadim Krasnoselski au fost aleși președinți la sfârșitul anului 2016. Până acum ei s-au întâlnit de trei ori. Prima întrevedere a avut loc imediat după alegeri, la începutul lunii ianuarie 2017, la Bender. Următoarea a avut loc pe 30 martie 2017 la reședința Președintelui de la Holercani, pe malul Nistrului. Atunci, liderii de pe cele două maluri ale Nistrului au convenit să se întâlnească în mai, dar întrevederea nu a avut loc. O altă întrevedere a fost programată pentru 29 iulie, cu participarea reprezentantului special al Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin. Însă Guvernul Moldovei l-a declarat atunci pe Rogozin persona non grata şi întrevederea nu a mai avut loc. O nouă întâlnire a avut loc abia în aprilie 2018, la Bender.

Sursa: deschide.md