• Bucuresti 28º C
    Baia Mare 27º C
    Brasov 26º C
    Cluj-Napoca 25º C
    Constanta 26º C
    Craiova 25º C
    Galati 29º C
    Iasi 29º C
    Suceava 24º C
    Timisoara 25º C
  • 1 EUR = 4.6618 LEI
    1 USD = 4.0162 LEI
    1 GBP = 5.3339 LEI
    1 CHF = 4.0290 LEI
    1 HUF = 1.4442 LEI
    1 BGN = 2.3836 LEI
    1 JPY = 3.6337 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

OPINII Iulian CHIFU // Ușor cu pianul pe scări, ca nu e balalaică sau pe cine spijină România în R. Moldova

07 Iunie, 11:42

Procesul de maturizare al unei formațiuni politice și a unui om politic trece prin cel puțin trei etape obligatorii.

Chifu

Maturizarea partidelor și personalităților politice

Prima e cea de la formarea unei organizații politice, manifestații publice și organizarea de acțiuni care presupun susținere publică și participarea unui număr mare de oameni. Este prima etapă a devenirii unui om politic. Dacă nu poți coordona asemenea organizări și acțiuni, e puțin probabil să poți aspira vreodată la deținerea puterii într-un stat.

A doua etapă este cea a organizării participării unui partid sau a candidaților unui partid la alegeri. Gestiunea alegerilor și administrarea lor e un alt punct relevant, care se soldează și cu obținerea unor funcții în administrația publică locală. Cele petrecute duminică consacră, astfel Opoziția din stradă în depășirea unei etape și nevoia asumării responsabilităților de administrare aferente pozițiilor obținute în alegeri, respectiv cea pentru Primăria Chișinău. Ciclul a început pentru PPDA-PAS-PLDM odată cu alegerile prezidențiale în care Maia Sandu s-a clasat pe locul doi, cu un scor merituos, care merita consolidat și valorificat chiar de atunci.

A treia etapă este cea a accesului la Guvernarea țării, și la responsabilitățile de nivel statal, inclusiv a celor ce țin de reprezentarea țării în relațiile internaționale. Alegerile din Republica Moldova, de la sfârșit de noiembrie-început de decembrie, vor consemna, sper eu, accesul la putere al actualei Opoziții care deja nu mai e din stradă - în sensul lipsei reprezentării relevante în Parlament - ci de la Primăria Capitalei. Într-o formulă de alianță sau coaliție pro-europeană, pro-românească și unionistă ar putea să acceadă la Guvernare, ba chiar ca partidul cel mai important, deci capabil să dea premierul și să-și asume responsabilități naționale.

De la Churchill cetire!

Nu mi-am propus să țin cursuri, nici să dau cuiva indicații. Nu m-a întrebat nimeni cât e ceasul. Însă maturizarea accelerată e necesară, iar protagoniștii și echipele din jur nu par a realiza acest detaliu. Știu că încă domină euforia și aburii de la șampanie, iar cei în cauză plutesc la distanță de pământ. Totuși realismul trebuie să domine și nu e timp de pierdut.

Firește că evaluarea nu e pentru alfabetizarea neaveniților ce ancombrează și strică spațiul și aerul din jurul proaspeților politicieni cu o victorie electorală, pe post de consilieri de tot felul, țuțeri și yesmeni în ale moldovenismului. Și nici nu trebuie văzută ca polemică, fie și amicală, cu unii analiști români de la Chișinău și București, care chiar cred că tot ce zboară se mănâncă. Aici pot spune, în cunoștință de cauză, că e ușor să dai verdicte docte din turnuri de fildeș, când nu ai fost niciodată în arenă și nu ai avut nici măcar responsabilitatea unui cătun.

Iar dacă nu mă credeți, îl citez, simplu, pe Churchill, care spunea: „Dacă ați fi în locul meu și ați ști ce știu eu, ați face cam ce fac eu”. Firește, e greu să impui în dezbaterea logică spunând că există argumente pe care alții nu le cunosc. Dar știți ce? Chiar există argumente pe care publicul larg nu le cunoaște. Și când cineva care a avut acces spune ceva, ar trebui privit și acultat cu mai multă atenție, deferență și, desigur, respect. Românul mai spune că râde mai bine cine râde la urmă, doar că aici e de plâns!

Politica externă a României în Republica Moldova

Și pentru că tot s-au aventurat unii să vorbească despre politica externă a unui stat vecin - când nici nu au aflat nici teoretic, nici pe pielea lor, ce e aia – cred că e locul aici să spunem câteva lucruri despre politica externă a României față de Republica Moldova, stat suveran, pe care l-a recunoscut la 28 august 1991. Nu discut justețea și nu fac judecăți de valoare asupra trecutului, ci lucrăm în realitatea curentă, cu materialul clientului, cum s-ar spune. Pentru că e ușor a face politici cu cei mai frumoși, mai viteji și mai cunoscători, dar politica se face cu oamenii politici, cu partidele și cu cetățenii pe care-i avem, nu cu alții, inventați sau importați poate din... Germania.

Politica externă, de securitate și apărare este astăzi, în România, una integrată și este făcută de către Președinte, ca toate mandatele de reprezentare, în timp ce liniile și strategiile se aprobă în CSAT – organism colegial ce conține cei mai importanți membri ai Guvernului și șefi ai instituțiilor și agențiilor din domeniu – și se aplică de către MAE, MApN, alte agenții și instituții ale statului român, deciziile CSAT fiind obligatorii pentru întreg Executivul. Iar a vorbi despre România, ca titular al unei politici, înseamnă a te referi la ce fac strict instituțiile statului român.

Pe lângă acestea, partidele politici au legături, pe linia familiilor politice europene, cu parteneri din Republica Moldova, pe care-i sprijină prin intermediul fundațiilor politice proprii, europene, germane, americane, de aiurea. La nivelul societății civile sunt finanțate programe de către terți, iar administrațiile publice fac, de asemenea, partea lor de treabă. Și ca-n oricare caz, politica și strategia generală stabilită, viziunea generală este aplicată de către toată lumea, cu nuanțele și partenerii fiecăruia. Și Ministerul Românilor de Pretutindeni, care se ocupă cu promovarea limbii, istoriei, culturii române finanțează instituții mass media și proiecte culturale, și alte categorii de proiecte pentru diferitele tipuri de aplicanți, de toate culorile spectrului politic din Republica Moldova, că-l iubesc sau nu pe Năstase, că-l critică mai dur sau mai blând, că-l bagă-n seamă sau că-l ignoră.

E adevărat că, atunci când un partid de o culoare politică e la guvernare, el va favoriza și va avea mai multe resurse pentru partenerul său. A fost PDL/PNL și membrii PPE din România, au beneficiat partenerii săi, Vlad Filat și PLDM. A venit PSD, cu socialiștii europeni, profită, cu preponderență PDM și Vladimir Plahotniuc. Cu atât mai mult când ambele partide sunt la guvernare, cum e cazul acum, relația e și mai vizibilă și riscă să se confunde cu relația între state pentru necunoscători. Nu e însă așa. Dacă cineva vrea să se uite la finanțări, mass media și proiectele ce au de a face cu interesele României sunt finanțare tot de România, în egală măsură, către toate instituțiile mass media, ONG-uri și personalități, de la putere și din opoziție. Nu am vrut să nominalizez aici, dar TOȚI cei din preajma opoziției actuale care se victimizează prea des au și au avut proiecte finanțate de către România, de către statul român.

Nici un privilegiat, nici un sancționat, dar izolarea românofobilor

La nivelul statului, când un oficial vine la Chișinău, el se va întâlni cu toate forțele politice, nu numai cu partenerii săi. Sau nu se va întâlni deloc la nivel de partide politice. Când reprezintă statul român, ritualul diplomatic susține că întâlnirile oficialului în cauză nu evită pe nimeni, chiar dacă o întâlnire cu un anti-român nu va fi agreată niciodată și este exclusă. Dar Igor Dodon are întâlniri frecvente și periodice cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, și ele nu au fost întrerupte nici când acesta a încălcat regulile și a dat publicității elemente și amănunte care încalcă uzanțele. E adevărat că Igor Dodon nu va fi primit în vizită oficială la București niciodată, din cauza propriului său comportament împotriva României. Apropo, și alții s-ar putea uita în oglindă și să vadă de ce nu ajung la niveluri oficiale de top la București.

Nu voi repeta detaliile politicii externe a României în legătură cu Republica Moldova. Susținerea integrării europene și a drumului european al Republicii Moldova(nu a unirii!!! – deși se menține susținerea pentru respectarea aceastei opțiuni și a adepților săi, care se manifestă la București și Chișinău, deopotrivă), susținerea economică, interconectarea, privatizările și formulele de susținere a populației Republicii Moldova, prin toate canalele. Susținerea identității românești, a limbii române, a culturii române în stânga Prutului. Sunt constante, respectate de toate guvernele. Chiar dacă susținerile financiare sunt deja condiționate de reguli europene și financiare naționale, de realizarea investițiilor la timp și potrivit celor convenite, respectarea contractelor și mai ales a reformelor necesare, susținerea celor care se autoidentifică drept români de către autoritățile Republicii Moldova.

Asta pentru că în România sunt legi și reguli, și există și DNA, și Curtea de Conturi, și banii contribuabililor trebuie apărați în egală măsură cu interesele pragmatice ale statului român. Bine cu de-a sila nu se poate face, dar nici susținerea celui care înjură sau distruge perspectiva europeană, sau luptă împotriva obiectivelor politicii externe a României. Poate nu există reacție imediată, dar ea apare în timp, și vinovatul o resimte. Întotdeauna.

În plus nu există că faci ceva și nu se știe. Secretele nu sunt pentru lumea contemporană, mai ales atunci când ai resursele să afli ce te interesează. Și are asemenea resurse orice stat serios, cu atât mai mult un stat vecin, cu aceeași bază identitară și cunoaștere deplină. În plus, statele au memorie lungă, dosarele cu declarații, acte și fapte se mențin și nu se prescriu, deci cunoașterea despre fiecare actor și actele sale este una permanentă și continuă. Chiar dacă uneori cineva alege, din rațiuni superioare, să se uite în altă direcție pentru un timp. Memoria instituțională dăinuie.

Asta ca să încheiem epopeea războiului informațional declanșat împotriva României pe tema România nu face nimic, România îl susține pe Plahotniuc, România a greșit politica sa față de Republica Moldova și așa mai departe. Fake news, narațiuni distructive ale relației bilaterale și care trădează infantilism politic. Dezbateri și critici sunt, dar la București, între cunoscători, practicieni, specialiști ai partidelor, în Parlament, când este chestionată acțiunea guvernului. Însă dacă un cetățean, mai ales om politic care vrea să devină om de stat, procedează astfel la Chișinău, asta antrenează costuri majore.

Ca atunci când un premier, să zicem Iurie Leancă, a venit la București într-un studio de televiziune, cu omologul său de atunci, Victor Ponta, și l-a înjurat pe președintele României, riscând expulzarea ambasadorului său și ruperea relațiilor bilaterale. E adevărat că actorul matur și sofisticat e cel cu discernământ, dar costurile le resimte și azi protagonistul momentului, chiar dacă e primit și i se zâmbește diplomatic pentru funcție și se arată respectul pentru statul pe care-l reprezintă, dosarul său e complet și intact, cu tot ceea ce a spus și săvârșit.

În consecință, ușor cu pianul pe scări! Responsabilitatea guvernării și a relațiilor externe vine și cu cunoașterea și respectul pentru parteneri, cunoașterea activității și respectul pentru personalitățile care au servit un stat, al tău sau cel partener, și cu bunul simț caracteristic începătorului, aflat la primii pași, față de cei care au parcurs de câteva ori maratonul. Și la nivelul celor din jur, schimbările sunt necesare, pentru a putea aspira la trecerea prin maturizare la următorul nivel. Cu actualul anturaj plin de yesmani, fără critici și fără cunoscători din interior ai activității politice la nivelul la care aspiri, drumul spre un infantilism limitat de genunchiul broaștei e garantat!

Sursa: deschide.md

Citeste mai mult despre: Iulian Chifu, Republica Moldova, Romania
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: