• Bucuresti 30º C
    Baia Mare 28º C
    Brasov 24º C
    Cluj-Napoca 27º C
    Constanta 27º C
    Craiova 28º C
    Galati 29º C
    Iasi 27º C
    Suceava 24º C
    Timisoara 29º C
  • 1 EUR = 4.7204 LEI
    1 USD = 4.2231 LEI
    1 GBP = 5.2539 LEI
    1 CHF = 4.2880 LEI
    1 HUF = 1.4490 LEI
    1 BGN = 2.4135 LEI
    1 JPY = 3.9028 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Responsabilitatea Puterii. Așteptatul Vladimir Plahotniuc

21 Mai, 11:04

Săptămâna aceasta se consumă și cele trei luni de la organizarea alegerilor, la 24 februarie. Iar luna viitoare, formal, cele trei luni constituționale care vor anunța alegerile anticipate.

Chifu

În plus, perspectiva optimiștilor în raport cu constituirea unei majorități a pălit prin neimplicarea deținătorului real al puterii la această oră, PDM și Vladimir Plahotniuc. Neimplicare prin izolare de către ceilalți. Neimplicare prin expunerea celorlalți unor greșeli succesive neprovocate și culegerea rezultatelor acestora în alegerile anticipate.

Tendința radicală și revoluționară de a mătura tot trecutul, prin eliminarea a tot ceea ce înseamnă Oligarhul Rău care a Capturat Statul - chiar și prin mezalianța rușinoasă pro-europeni-socialiști/pro-ruși – nu pare să aibă sorți de izbândă. Ba mai mult, a expus autorii acestor constructe avocățești în fața publicului, care a putut ghici amatorismul și lipsa de experiență administrativă și constituțională din spatele demersurilor politice de această factură. Interesant este că, atunci când aceste strategii și-au dovedit limitele, nu a existat nici o formulă de repliere, adaptare și revenire la realitate, cu idei noi.

Chiar și în tentativele de negociere formale și superficiale a ACUM cu PSRM, ideea construirii unei tranziții și transfer a puterii nu a apărut, nici nu s-au detașat elemente ale unui aranjament real, care să asigure preluarea puterii de la deținătorului actual, în condiții potrivite și convenite, acceptabile tuturor. Revoluția, încrâncenarea și lipsa de nuanțe a rămas dominantă, chiar și atunci când a devenit transparentă schimbarea jocului pentru alegerile anticipate, respectiv introducerea temei dominante a responsabității.

Dar toate aceste evoluții readuc dezbaterea, în mod natural, la binomul Putere-responsabilitate. De aceea am ales să ne aplecăm astăzi și spre deținătorul real al puterii actuale, PDM și Vladimir Plahotniuc, și responsabilitatea sa pentru situația actuală și pentru o viitoare majoritate. Este foarte adevărat că strategia profesată acum, această răbdare strategică, este câștigătoare; că primul interviu(și singurul) acordat deschide.md, a arătat clar controlul asupra situației și strategia de a nu face pe placul tezelor vehiculate de opoziția pro–europeană – alianța cu PSRM și cumpărarea/șantajarea la bucată a parlamentarilor - iar mersul spre anticipate a fost transparent. Am spus-o de atunci. Încă nu s-a terminat ciclul actualului rezultat al alegerilor din 24 februarie, dar avantajul actual e prea evident ca să cedeze în final.

Pe de altă parte, PDM/Vladimir Plahotniuc are și tema responsabilității în sarcină. Nu cu relevanță electorală, ci doar morală. E adevărat că a evitat să atace ACUM, mizând pe evoluția naturală a dezamăgirii propriilor electori de stângăciile viitorilor aliați doriți. Însă asta nu e suficient, și cred că - cel puțin moral, dacă nu și pragmatic, realist - o evaluare de conștiință este necesară.

Un asemenea pas ar viza situația actuală și ce a făcut ca lucrurile să ajungă aici. Ce gesturi și decizii din trecut au făcut ca să acumuleze atâta ură la vot. Ce acțiuni au izolat partidul, președintele PDM, dar chiar și Republica Moldova față de UE și chiar SUA. Ce decizii au forțat sprijinul necondiționat al României, expusă ulterior oprobiului și presiunilor pe temele de comunicare că ar susține Oligarhul. Pentru că și în cazul dușmanilor există reguli cavalerești și respectul pentru cel din fața ta, cu care concurezi, pe care îl învingi, nu-l umilești. Și partenerul există, în mod real, cât timp respectul e reciproc și este evitat abuzul și punerea în situații complexe și nepotrivite. Cu atât mai mult finanțatorul, partenerul de dezvoltare, instituția la care formal aspiri ar trebui respectată în primul rând prin respectarea opiniilor, părerilor, ascultarea reală a sfaturilor și convenirea tuturor elementelor și acțiunilor în comun. Și asta înseamnă Pro Moldova, nu numai porniri național-moldoveniste sau suveraniste, exhibate de unii candidați și chiar actuali parlamentari PDM.

Dar responsabilitatea cea mai importantă rămâne aceea de a da Republicii Moldova o majoritate și un guvern. Nu oricum, nu cu oricine, ci în varianta cea mai favorabilă și avantajoasă statului românesc din stânga Putului. Și dacă drumul e unul pro-european și soluția e una de reangajare pe această direcție, dacă unica posibilă alianță este cea cu ACUM, sunt de așteptat gesturi concrete și construcția încrederii în raport cu posibilul viitor partener dorit. Aici evaluările, scenariile, planificările și strategiile ar trebui să se decanteze și să producă acțiuni concrete.

Așteptarea în actualul context, până la alegerile anticipate, e în avantajul indubitabil al PDM și lui Vladimir Plahotniuc. Dar responsabilitatea transcende acestui moment și câștigurilor electorale. Iar viitoarea majoritate și alianță se construiesc și se planifică de pe acum. Acțiunile și cultivarea viitorului partener, acțiunile în desenarea viitorului plan sunt necesare. Ca și recunoașterea greșelilor parcurse. Alături de tentativa de recuperare a relațiilor rupte, de care poate PDM sau Vladimir Plahotniuc nu au nevoie, dar care sunt absolut relevante pentru Republica Moldova. Și, dacă se poate, evitarea altor noi greșeli.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: