• Bucuresti 2º C
    Baia Mare 9º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca 6º C
    Constanta 10º C
    Craiova 3º C
    Galati 2º C
    Iasi -1º C
    Suceava -2º C
    Timisoara 7º C
  • 1 EUR = 4.6662 LEI
    1 USD = 4.0794 LEI
    1 GBP = 5.2488 LEI
    1 CHF = 4.1096 LEI
    1 HUF = 1.4518 LEI
    1 BGN = 2.3858 LEI
    1 JPY = 3.6268 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Reașezările globale pe frontul democrație-autoritarism

19 Octombrie, 09:50

Ultima săptămână a consemnat o realiniere fundamentală și o reașezare a fronturilor în războiul democrație-autoritarism la nivel global.

Chifu

Datele tot mai vizibile și mai publice marchează constituirea și extinderea coaliției anti-chineze și anti-ruse globale, coaliție anti-autoritaristă care e menită să combată prăbușirea lumii pradă instrumentelor hibride aplicate de alianța autoritaristă sino-rusă, ce propune un sistem cinic și de cumpărat bazat pe corupție și pervertirea liderilor(nu mai culegem intelligence, noi cumpărăm oameni, spunea un lider al sistemului de Securitate rus), politică de putere și subminarea sistemului liberal-democratic.

Pe de altă parte, Rusia a găsit un nou instrument de proiectare a forței, imitând vechii instructor sovietici. Prin Companiile Militare Private sub controlul GRU, a început să proiecteze forța mult dincolo de limitele spațiului sovietic. Nu numai Ucraina și Siria sunt vizate, ci și Yemen, Sudan, Egipt, Libia, Republica Centrafricană. Cu riscul de a-și crea probleme interne, fără o bază legală de validare, Rusia a recalibrat armatele private ce ființează chiar pe teritoriul național, ascultând de ordinele unor oligarhi care le plătesc și care riscă să devină forțe independente în caz de criză națională.

Și mai important este revenirea Turciei în limita Occidentului din care nu a plecat niciodată, dar de unde confuzia de valori și pornirile autoritariste după tentativa de puci din 15 iulie 2016, combinată cu problemele sensibile din butoiul cu pulbere din Siria au creat cel puțin ambiguitate, dacă nu multivectorialism în extinderea opțiunilor și pârghiilor de atingere a intereselor proprii. Extinderea presiunilor Rusiei și evenimentele șoc de la Teheran au avut un rol de sonerie de trezire pentru Ankara, care a reușit performanța aplanării conflictelor cu Germania și Europa și la scurtă vreme cu Statele Unite.

Coalițiile tăioase și tăcute ale Americii pentru contracararea Chinei și Rusiei

SUA își intensifică activităţile și extinde alianțele de contracarare a Chinei şi a Rusiei la nivel global. Și nu mai e vorba doar despre componentele militare, ci și despre cooperarea și schimbul de intelligence, despre contracararea instrumentarului informațional, economic și hibrid, deopotrivă. Iar dacă pe dimensiunea informațională și cea militară reacțiile sunt publice, precum sancțiunile comerciale la adresa Chinei și creșterile de taxe sau cele la adresa Rusiei pentru interferența în alegeri și atacurile agresiunilor informaționale, nu același lucru se întâmplă la nivel intim, subtil, acolo unde coalițiile tăioase și tăcute se construiesc cu migală și discreție în zona de intelligence, în primul rând.

Totul a plecat de la Strategia Națională de Apărare a Statelor Unite care menționează în prim plan amenințările determinate de "puteri revizioniste" precum China şi Rusia, dar şi de ameninţările generate de regimurile din Iran, Coreea de Nord şi de organizaţii teroriste. Nimic nou, e vorba despre cele cinci mari dosare ale Joint Chiefs of Staff, pregătite la preluarea Președinției SUA de către Donald Trump, după alegerile din noiembrie 2016, și care vizau aceleași ținte.

„Strategia SUA de Apărare Naţională observă existenţa unui mediu de securitate internaţională din ce în ce mai complex, marcat de provocări deschise asupra ordinii internaţionale libere şi de reapariţia competiţiei strategice pe termen lung între naţiuni. Aceste schimbări necesită o conştientizare clară a ameninţărilor cu care ne confruntăm, a schimbării caracterului tipurilor de conflict; este nevoie de transformarea activităţilor Departamentului Apărării", susținea James Mattis, secretarul american al Apărării. "Este din ce în ce mai evident că naţiuni precum China şi Rusia vor să configureze o lume compatibilă cu propriul model autoritarist - prin obţinerea instrumentului de blocare a deciziilor de tip economic, diplomatic şi de securitate ale altor ţări", subliniază James Mattis.

„China foloseşte modernizarea militară, operaţiunile de influenţare şi tacticile economice ca instrumente pentru a forţa statele vecine să reconfigureze regiunea indo-pacifică. În contextul în care China continuă ascensiunea economică şi militară, exercitând putere pe termen lung, va continua să aplice un program de modernizare militară în sensul dobândirii hegemoniei în regiunea indo-pacifică pe termen scurt şi să limiteze capacităţile SUA, pentru a deveni principala putere globală în viitor", subliniază James Mattis. "La rândul său, Rusia vrea să aibă autoritate decizională asupra naţiunilor situate la periferia sa, la nivel guvernamental, economic şi diplomatic, pentru a afecta Alianţa Nord-Atlantică şi a schimba în favoarea sa structurile de securitate şi cele economice din Europa şi din Orientul Mijlociu", se arată în Strategia SUA de Apărare Naţională. O altă provocare este reprezentată de slăbirea ordinii internaţionale postbelice.

De aceea, Statele Unite se vor concentra pe reconstruirea capabilităţilor militare, prin dobândirea unor arme ofensive, pe consolidarea alianţelor internaţionale şi pe creşterea performanţelor și dotărilor armatei sale. Vor fi modernizate capacităţile militare - forţele nucleare, forţele spaţiale şi cibernetice, instrumentele de comandă, control şi recunoaştere, apărarea antibalistică şi sistemele militare autonome, bazate pe inteligenţă artificială.

SUA își intensifică activităţile și extinde alianțele de contracarare a Chinei şi a Rusiei la nivel global. Și nu mai e vorba doar despre componentele militare, ci și despre cooperarea și schimbul de intelligence, despre contracararea instrumentarului informațional, economic și hibrid, deopotrivă. Iar dacă pe dimensiunea informațională și cea militară reacțiile sunt publice, precum sancțiunile comerciale la adresa Chinei și creșterile de taxe sau cele la adresa Rusiei pentru interferența în alegeri și atacurile agresiunilor informaționale, nu același lucru se întâmplă la nivel intim, subtil, acolo unde coalițiile tăioase și tăcute se construiesc cu migală și discreție în zona de intelligence, în primul rând.

Totul a plecat de la Strategia Națională de Apărare a Statelor Unite care menționează în prim plan amenințările determinate de "puteri revizioniste" precum China şi Rusia, dar şi de ameninţările generate de regimurile din Iran, Coreea de Nord şi de organizaţii teroriste. Nimic nou, e vorba despre cele cinci mari dosare ale Joint Chiefs of Staff, pregătite la preluarea Președinției SUA de către Donald Trump, după alegerile din noiembrie 2016, și care vizau aceleași ținte.

„Strategia SUA de Apărare Naţională observă existenţa unui mediu de securitate internaţională din ce în ce mai complex, marcat de provocări deschise asupra ordinii internaţionale libere şi de reapariţia competiţiei strategice pe termen lung între naţiuni. Aceste schimbări necesită o conştientizare clară a ameninţărilor cu care ne confruntăm, a schimbării caracterului tipurilor de conflict; este nevoie de transformarea activităţilor Departamentului Apărării", susținea James Mattis, secretarul american al Apărării. "Este din ce în ce mai evident că naţiuni precum China şi Rusia vor să configureze o lume compatibilă cu propriul model autoritarist - prin obţinerea instrumentului de blocare a deciziilor de tip economic, diplomatic şi de securitate ale altor ţări", subliniază James Mattis.

„China foloseşte modernizarea militară, operaţiunile de influenţare şi tacticile economice ca instrumente pentru a forţa statele vecine să reconfigureze regiunea indo-pacifică. În contextul în care China continuă ascensiunea economică şi militară, exercitând putere pe termen lung, va continua să aplice un program de modernizare militară în sensul dobândirii hegemoniei în regiunea indo-pacifică pe termen scurt şi să limiteze capacităţile SUA, pentru a deveni principala putere globală în viitor", subliniază James Mattis. "La rândul său, Rusia vrea să aibă autoritate decizională asupra naţiunilor situate la periferia sa, la nivel guvernamental, economic şi diplomatic, pentru a afecta Alianţa Nord-Atlantică şi a schimba în favoarea sa structurile de securitate şi cele economice din Europa şi din Orientul Mijlociu", se arată în Strategia SUA de Apărare Naţională. O altă provocare este reprezentată de slăbirea ordinii internaţionale postbelice.

De aceea, Statele Unite se vor concentra pe reconstruirea capabilităţilor militare, prin dobândirea unor arme ofensive, pe consolidarea alianţelor internaţionale şi pe creşterea performanţelor și dotărilor armatei sale. Vor fi modernizate capacităţile militare - forţele nucleare, forţele spaţiale şi cibernetice, instrumentele de comandă, control şi recunoaştere, apărarea antibalistică şi sistemele militare autonome, bazate pe inteligenţă artificială.

Dar, mai mult, sub radar, în liniște și fără ieșiri publice, SUA a plecat de la consolidarea alianței sale Five Eyes în materie de cooperare de intelligence, acolo unde reunește Australia, Marea Britanie, Canada, Noua Zeelandă încă din perioada interbelică, pentru a contracara URSS, adăugând schimbului cel mai intim de informații din lume un nou cerc, în care s-au alăturat Germania și Japonia, potivit unor surse exclusive ale Reuters. Franța colaborează secvențial, dar nu atât de profund și constant. Obiectivul cel mai acut este China și operațiunile sale de influență și investiții, pe lângă Rusia cu acțiunile militare și de influență informațională.

Coalițiile informale de contracarare a Chinei și Rusiei, în această ordine de relevanță pentru SUA, au lansat ideea extinderii acestor alianțe globale, obiectivul cel mai important fiind limitarea investițiilor chineze în companii cu tehnologii sensibile și contracararea preluării influenței și controlului asupra unor guverne și resurse în favoare Chinei prin presiuni și avantaje. E o nouă generație de realități ce depășesc lupta împotriva monopolului pământurilor rare din toată lumea – metale rare speciale necesare industriei calculatoarelor, deținute în proporție covârșitoare de către China oriunde s-ar afla, Africa, China însăși, Asia de sud-est.

Și la nivelul legislației au apărut schimbări: guvernul australian a votat în decembrie trecut un pachet de legi noi înasprind condițiile lobbyului politic și donațiilor străine, reașezând definițiile trădării și spionajului, SUA a votat legea FIRRMA, care dă noi puteri Washingtonului de a bloca anumite tipuri de investiții străine, încurajând protecții similar în statele aliate, în timp ce guvernul german a înăsprit și el legile investițiilor străine, după valul de achiziții chineze, mai ales firma de semiconductori Aixtron. UE a limitat investițiile chineze din cauza problemelor de competiție, în timp ce Australia pare să fi asumat rolul de lider al coaliției împotriva investițiilor politice și tehnologice sensibile ale Chinei. Iar șocul impactului acțiunilor agresive ale regimurilor autocratice a dus la o coordonare majoră și în expansiune la nivelul agențiilor de intelligence ale Celor Cinci pentru extinderea acestor coaliții globale.

Renașterea Rusiei ca putere globală: soldații privați, un avantaj strategic și armă neconvențională

Rusia se reafirmă și se reconstruiește ca putere globală. Pe o altă bază și cu alte mijloace decât în perioada Războiului Rece, dar cert e că Moscova e revenit în prim plan și-și extinde capacitatea de acțiune și intervenție globală mult dincolo de spațiul post sovietic. Iar primul instrument pe care-l utilizează sunt soldații privați, Companiile militare ilegale ale GRU, serviciile de informații ruse, înregistrate în alte state și care recrutează pe scară largă soldați de operațiuni speciale drept mercenari, preponderent din Rusia

Rusia lui Putin, cu ministrul Apărării Serghei Shoigu și șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov în prim planul influenței și deciziei, au montat cea mai lcurativă industrie de export și proiecție a relevanței strategice în ultimii ani. Mai întâi, au fost dezvoltate preocupările și școlile militare patriotice, în care sunt antrenați tineri pregătiți ideologic pe baze naționaliste velicoruse. Ei constituie carnea de tun și resursa de pregătire militară specială care, ulterior, este recrutată în companii militare private pentru 3600 dolari pe lună (Wagner) dar și variante mult mai seriose, Precum Grupul Patriot, de exemplu, pe bani mai mulți.

Și dacă inițial Grupul Slavon, precursorul lui Wagner, a fost utilizat în 2013 în Siria cu costuri majore, ulterior Wagner a devenit relevant în Ucraina, ulterior a revenit în Siria unde a fost plătit pentru a captura rafinării și resurse de petrol cu 25% din valoarea producției, în afara antrenării trupelor siriene și lupta directă pentru recuperarea teritoriului controlat de al Assad, alături de trupele loialiste, de iranieni, de milițiile șiite și Hezabollah. Mai nou, acțiunea s-a întins în Sudan, Libia, Yemen, Republica Centrafricană. Iar vechile obiceiuri sunt reluate pe același calapod: protecția liderilor, instruirea armatelor, paza minelor de diamante și metale rare sau a resurselor de petrol. Moda instructorilor sovietici a fost reactivată pe scară largă, cu profituri directe pentru statul rus și cu influență strategică relevantă.

Nu-i vorba, și cei care s-au aventurat să scrie despre aceste dezvoltări au fost eliminați. Trei ziariști ruși plătiți de Hodorkovski au fost eliminați în Republica Centrafricană, pentru că au filmat nu numai sprijinul pentru forțele oficiale, ci acțiuni în teritoriul rebel, jurnalistul Maxim Borodin din Ekaterinburg “a sărit” pe neașteptate de la etaj, murind, iar alt jurnalist, Denis Korotkov din Sankt Petersburg, a trebuit să dispară după ce a primit amenințări ca urmare a expunerii afacerii atacului Wagner la adresa trupelor americane și kurdo-arabe, care a dus la moartea câtorva sute de ruși în Siria, lângă Dar Ezzor.

Rusia a profitat de retragerea americanilor din Africa și de slabul apetit de a mai menține prezență permanentă acolo, dar și de imaginea proastă a foștilor coloniști, cu precădere francezi, din Africa, și a preluat pozițiile. În Libia, s-a plasat de partea generalului Khalifa Haftar și contra guvernului recunoscut de ONU și de SUA. Egipt, o veche bază sovietică a fost revitalizată în desert, spre Libia. De altfel, peste tot e vorba despre rivalitatea cu SUA, despre un război cu Occidentul în toată lumea. Iar rezultatele se văd și astăzi.

Prezența în Estul Mediteranei nu e decât un pas făcut, nu numai pentru Siria și Orientul Mijlociu. La cererea mișcării Al Houthi, pro-iraniană, și pe o complexă acțiune în parteneriat cu Iranul, Rusia a preluat capabilitățile de pe fosta bază navală sovietică de pe insula Socotra, pe care a controlat-o din 1962 până la prăbușirea URSS. Rezultatul strategic este controlul spre Golful Aden și Oceanul Indian, pe de altă parte paritatea controlului pe Marea Roșie, o prelungire a prezenței în Estul Mediteranei, și prin controlul bazei navale anunțate deja de președintele Al Bashir al Sudanului. Sunt 2500 soldați Wagner în Siria, 170 în Sudan, 500 la frontiera Republica Centrafricană-Sudan, din date recunoscute public de Rusia sau de gazde. Dar acești mercenari pot fi folosiți și în Rusia, cu aceeași capacitate de negare credibilă a autorităților. Ce urmează? Balcanii de Vest? Serbia? Bosnia Herzegovina? Macedonia?

Și relația dintre aceste trupe și autoritățile ruse, cu precădere GRU, e complicată. Deși folosesc acoperire militară clasică, primesc ordine și decorații rusești, sunt tratați în spitalele rusești, ei pot fi abandonați oricând și se poate spune că sunt simpli aventurieri. S-a întâmplat cu doi asemenea soldați capturați și uciși de către Daesh- Stat Islamic, la fel ca în cazul atacului celor câteva sute la adresa bazei americane(în fapt a rafinăriei din apropiere). Dar relația complexă ridică și semne de întrebare dependența oligarhului care-i plătește, Evgheni Prigojin, de Putin, respectiv nivelul de loialitate și posibilitatea ca, vreodată, să se îndrepte împotriva intereselor statului rus de aiurea sau chiar împotriva lui acasă. În plus asasinarea unora dintre liderii separatiști pro-ruși din Donetsk și Luhansk ridică semne de întrebare privind autonomia acestor grupuri și execuțiile unor lideri locali care nu ascultă de ordinele Moscovei sau implicarea în rivalități de control sau împărțirea beneficiilor asupra unor resurse și capacități economice lucrative.

Dacă SUA a avut Blackwater și alte grupuri militare private, cu legea aferentă contractorilor militari, Rusia a respins legalizarea sau un statut al acestor grupuri, care rămân la limita legii. În plus, există deja o convenție de la Montreux a codului de conduită și obligațiile armatelor private și companiilor de Securitate în zonele de război, cu 54 state semnatare. Nu și Rusia.

Apropierea malurilor: Turcia reface relațiile cu SUA, cu ochii la nodul gordian sirian din Idlib

După ce a reașezat raporturile cu Germania în speranța apropierii viitoare de UE, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a reînnodat relațiile și reclădit punțile cu Statele Unite la sfârșitul săptămânii trecute, când un tribunal turc din Aliaga, regiunea Izmir, a ridicat interdicțiile de arest la domiciliu și părăsirea țării de către pastorul evanghelist Andrew Brunson. Evident că fiecare din părți a reacționat imediat pentru a marca faptul că nu e vorba despre o intervenție politică - Erdogan, nici că nu e rezultatul unor negocieri – nu negociem pentru ostatici, susține Donald Trump, respectiv încurajăm să fie eliberați toți prizonierii americani, în primul rând cei angajați de către ambasada SUA – Secretarul de Stat Mike Pompeo.

Totuși cel mai important punct al deciziei de vineri și sâmbătă îl reprezintă o reașezare a relațiilor bilaterale turco-americane. Tulburate profund în ultima vreme de dispute pe teme considerate cruciale, relațiile dintre cei doi aliați cu cele mai mari armate din NATO nu puteau să rămână astfel. Și, e adevărat, în spate se află foarte multe teme de contencios.

Putem pune punctul de plecare al divergențelor strategice turco-americane la momentul 2003, când Turcia a refuzat survolul și utilizarea bazei de la Incirlic în Irak. Au urmat acțiunile de descompunere a establishmentului militar turc în repetate rânduri, în scandalurile Ergenekon și Sledgehammer. În perioada mai recentă, tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, nemulțumirile au apărut de la decolarea avioanelor F16 care urmau să doboare aeronava prezidențială de la baza Incirlic, fără ca partea americană să intervină, fapt reproșat Washingtonului.

Dar poate cele mai grave divergențe vin de la războiul din Siria, acolo unde SUA a susținut în mod consecvent gherilele kurde, inclusiv forțele de auto-apărare YPG-PYD, coloana vertebrală a Forțelor Democratice Siriene-SDF, kurdo-arabe, considerate de către Ankara ca fiind legate de PKK și, oricum, organizații teroriste. Nu-i vorba că, de cealaltă parte, SUA a reproșat toleranța excesivă a Turciei față de ISIS, lucru respins vehement de către Ankara. Rămâne episodul ciudat al opririi de către procurorii turci a unui transport special al MIT, serviciul militar de informații turc, care ar fi fost arme destinate, zice-se, ISIS, episod care a declanșat vânătoarea de guleniști și teoria statului paralel chiar înainte de tentativa de puci.

Dacă mai adăugăm și episodul Halk Bank, condamnată pentru afacerile și încălcarea embargoului iranian, cu directorul arestat și condamnat în SUA, ca și episodul respingerii extrădării clericului turc Feitullah Gulen, aflat în Pensylvania, avem un peisaj al celor mai importante divergențe ce alimentează relația bilaterală. Mai există și alte probleme, între care arestarea unui număr de cetățeni turco-americani sau angajați turci în companii americane, ba chiar și la misiunile diplomatice americane, implicați în scandalul Hizmet - organizația lui Feitullah Gulen, și așa-numitului stat paralel.

Efectele unor măsuri mai dure luate de către SUA asupra Turciei s-au văzut la Ankara, într-un adevărat război economic care a sugrumat lira, care a pierdut 40% din valoare. Ulterior, topirea resurselor și veniturilor populației în inflație și prăbușirea rapidă a creșterii economiei, au determinat reacții importante. Cum ginerele lui Erdogan e Ministru de Finanțe, și acest aspect a adus contestări în Turcia.

Președintele SUA, Donald Trump, l-a primit pe pastorul eliberat cu familia la Casa Albă. Un prilej nou pentru a adăuga mulțumirile pentru președintele turc, Trump insistând că nu a fost ușor și nu i-a fost ușor nici președintelui Erdogan. E de înțeles că, în subtext, a fost un pas înapoi, Președintele turc și-a călcat pe inimă și pe orgoliu în acest demers. Însă mesajul cel mai important este că SUA și Turcia merg spre relații foarte bune, chiar excelente astăzi. Lira a încetat să cadă, în perspectiva eliberării pastorului evanghelist, iar ridicarea sancțiunilor și eliminarea taxelor suplimentare pentru produsele industriale turcești pot re-stabiliza economic Turcia și pot aduce din nou încrederea investitorilor.

Președintele Erdogan și establishmentul turc par să fi învățat lecția. Nu că nu puteau, cu încăpățânare, să meargă înainte. Dar în perspectiva problemelor din nodul gordian sirian, în provincia Idlib, numai presiunile americane și europene nu erau potrivite. Mai mult, Turcia a gustat, la Teheran, un moment foarte greu, când a fost ignorată de către Rusia și Iran, care anunțau susținerea opțiunii lui Al Assad de recucerire a întregului teritoriu sirian, deci și a provinciei Idlib, acolo unde Turcia are trupe și interese, și unde se află, la Manbij, în acord cu SUA pentru patrulare comună, orașul având o puternică minoritate kurdă și trupe prezente ale SDF, Forțele Democratice Siriene, majoritar kurde.

În acest context complex, Turcia are nevoie de sprijin occidental în primul rând din cauza presiunilor la care o supune Rusia, dinspre Crimeea militarizată și dinspre Estul Mediteranei, controlat autoritar deja de Rusia, care a amplasat și baterii S300 în Siria. Astfel că, dincolo de angajarea pe mai departe a Rusiei și Iranului, Turcia a anunțat participarea la formatul pe Siria format de Franța, Germania și Rusia – cu presiuni pentru scoaterea lui Arafat din viitorul statului sirian – dar și relația bilaterală cu SUA ameliorată oferă noi pârghii și alternative. O reapropiere mai consistentă de Israel ar putea întregi instrumentarul larg al Turciei pentru a se confrunta cu nebunia din Siria și presiunile asupra propriului stat.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: