• Bucuresti 25º C
    Baia Mare 24º C
    Brasov 21º C
    Cluj-Napoca 22º C
    Constanta 20º C
    Craiova 24º C
    Galati 24º C
    Iasi 24º C
    Suceava 20º C
    Timisoara 23º C
  • 1 EUR = 4.6303 LEI
    1 USD = 3.9308 LEI
    1 GBP = 5.2996 LEI
    1 CHF = 3.9298 LEI
    1 HUF = 1.4578 LEI
    1 BGN = 2.3675 LEI
    1 JPY = 3.5428 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Mizele alegerilor locale de la Chișinău

18 Mai, 09:38

Suntem în pragul primului tur al alegerilor locale pentru municipiul Chișinău. De la începutul campaniei am ales să evit implicarea și comentariile pe aceste teme aici tocmai pentru a lăsa spațiu tuturor actorilor să se manifeste liber și să nu poată clama impactul analizelor noastre în rezultatele pe care le vor obține fiecare dintre ei.

Chifu

Și de la lansarea oficială a campaniei, după analiza de debut în care anunțam cum stau lucrurile și propuneam diverse soluții, m-am abținut de la orice comentariu. O fac și de această dată, dar îmi permit să mă uit la mizele acestor alegeri.

Mai întâi, cea mai importantă miză o reprezintă perspectiva alegerilor generale. În funcție de rezultatele la aceste alegeri, se stabilesc ierarhii, se consolidează tendințe și se marchează perspectivele de forță sau retractile ale unor actori, în funcție de cum s-au poziționat în final în alegeri. Și, cu tot dragul, cum spuneam la începutul campaniei, râde mai bine cine râde la urmă.

În al doilea rând, actualele alegeri prefigurează lecții învățate, în modul cel mai neplăcut, pentru unii dintre actori, lecții ce reclamă șocuri și acțiuni imediate pentru a preîntâmpina dezastrul la alegerile viitoare. Mai ales că formula electorală nu tolerează greșeli noi. Coalizările de forțe sunt necesare în sistemul first past the post, respectiv componenta uninominalului într-un tur cum e organizată competiția pentru jumătate din numărul de locuri din viitorul parlament.

În al treilea rând, e vorba despre testarea unor soluții și variante pentru alegerile generale. Cum performează un candidat independent, cum livrează un anumit profil sau altul, cum performează o strategie de campanie și cum funcționează o alianță. Ce-i lipsește, cum poate fi întărită și cum e necesar să se repoziționeze raporturile între componentele sale pentru a putea performa în viitor. Ce trebuie să facă unii actori pentru a se maturiza accelerat și a putea performa măcar în viitor, în alegerile generale, pentru a nu-și rata pe deplin cariera politică.

Nu în ultimul rând, lecțiile campaniei alegerilor locale vor putea fi dure pentru unii competitori. Unii vor fi marcați definitiv de spectrul ieșirii din istorie. Cu strategii greșite și planificări neadecvate, riscă să iasă din joc definitiv. Ca partide sau ca personaje politice. Cum poți, altfel, să reacționezi dacă ai plecat speranță, cu zestre importantă, și ai încheiat mort politic ambulant. În alte cazuri, unii vor încasa o notă de plată atât de usturătoare încât vor trebui să tacă din gură următorul ciclu electoral, dacă se mai pot reinventa politic, în timp.

E adevărat că unii ar putea să fie împinși, astfel, să schimbe taberele, să descopere peste noapte flexibilități negândite și apucături inedite. De aceea vindecarea după campanie și gestiunea eșecului, fie el și parțial, trebuie făcută cu atenție, pentru a evita umilirea candidaților refolosibili. Doar să fie puși la locul potrivit și impactul lor în politică să ajungă în acord cu performanțele, nu cu ambițiile și capacitatea de a ridica vocea și a bate cu pumnul în masă.

Ca orice campanie electorală, confruntarea cu realitatea crudă și dură a votanților, cu toate componentele sale, va dezvălui multe carențe, vulnerabilități și, de ce nu, în cazul unora, calități negândite. Inversări de trenduri, descoperirea unor noi lideri politici, cu detentă, atractivitatea unor noi formule și modele politice(sau independente) va conta în mod substanțial. Nu numai în alegerile generale ce vin, ci într-o perspectivă mai îndelungată a politicii din Republica Moldova. Cum va conta și accesul la resurse – bani, finanțări, media, impact cu oamenii în variantă door to door, forță și voință cu impact electoral pozitiv.

Vom reveni aici asupra unora dintre dezavantajele în echilibrul campaniei, care vor trebui revizuite în economia viitoarelor alegeri generale, pentru că cred că alegerile locale reprezintă un test și pentru puterea bicefală de la Chișinău, Președinte-majoritate, iar aici distorsiuni majore și dezavantaje vizibile se mențin, nesancționate instituțional. Și trebuie intervenit urgent, pentru ca să poată fi validate viitoarele alegeri, iar protagoniștii să aibă șanse egale în alegeri.

În rest, succes tuturor! Cel / cei mai buni să câștige sau să intre în turul doi, și mobilizarea să probeze din nou atractivitatea și unde se află spațiul renașterii speranței în Chișinău. Rezultatele și performanța electorală sunt cel mai bun judecător al tuturor, învingători și perdanți deopotrivă. Iar distanțele în rezultate sunt calificante pe deplin în privința performanțelor posibile și calităților de locomotivă electorală, de viitor, ale fiecăruia. Nu mai vorbim despre impactul asupra opțiunilor politice ale unor jucători.

Și grijă mare la poziționările față de al doilea tur! Și acestea sunt la fel de importante și pot deveni costisitoare electoral în perspectiva generalelor, chit că ești spectator în turul doi! Ca și ridicolul din perspectiva contestărilor în stradă de la înălțimea unor rezultate situate doar la genunchiul broaștei!

A, și pentru că nu pot să mă abțin, poate mai alungați - precum Iisus negustorii din Templu - și pretinșii experți și strategi de paradă care sunt autorii tuturor eșecurilor repetate ale multiplilor candidați pe care i-au pilotat prin campanii la Chișinău. Că vin sau nu de la București! În rest, pre mulți am să popesc eu după....

Sursa: deschide.md

Citeste mai mult despre: alegeri, Chișinău, Iulian Chifu, Republica Moldova
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: