• Bucuresti 2º C
    Baia Mare 2º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca 1º C
    Constanta 6º C
    Craiova 2º C
    Galati 3º C
    Iasi 2º C
    Suceava 0º C
    Timisoara 4º C
  • 1 EUR = 4.6485 LEI
    1 USD = 4.0861 LEI
    1 GBP = 5.1722 LEI
    1 CHF = 4.1190 LEI
    1 HUF = 1.4383 LEI
    1 BGN = 2.3768 LEI
    1 JPY = 3.6010 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Criza din Marea de Azov și perspectivele securității regionale în Marea Neagră

30 Noiembrie, 11:57

Evenimentele de săptămâna trecută au marcat o nouă situație inflamată în jurul Strâmtorii Kerci, la intrarea din Marea Neagră în Marea de Azov.

Chifu

Practic, în războiul ruso-ucrainean, lucrurile au escaladat la nivelul tirurilor din partea marinei militare ruse împotriva celor trei vase ale marinei ucrainene, în Marea Neagră. Cu rănirea a 3 militari ucraineni, în timp ce alți trei au fost loviți în timpul tirurilor și a capturării navelor.

Al treilea front deschis în războiul ruso-ucrainean

Într-adevăr putem constata că s-a deschis un al treilea front în războiul ruso-ucrainean. Este vorba despre lansarea frontului în Marea de Azov, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei. Apoi, vorbim fără dubiu despre o premieră, despre cum se anexează de facto o mare. Dacă am avut anexări teritoriale, azi vedem cum Rusia a anexat, de facto, Marea de Azov.

Dar poate cel mai important lucru este că, dacă până acum am vorbit despre ambiguitate, neatribuire și negare credibilă în acțiunile hibride ale Rusiei, azi acțiunea se face direct sub steag rusesc. La anexarea Crimeii, au acționat așa-numiții “omuleți verzi”, trupele speciale GRU cu uniforme noi și recognoscibile, fapt care l-a făcut pe Vladimir Putin, la 1 an după anexarea Crimeii, în 14 martie 2015, într-un interviu televizat, să recunoască faptul că era vorba despre trupe ruse. “Noi eram”, a afirmat Putin, “doar nu era să lăsăm baza noastră de submarine din Sevastopol să devină o bază NATO”.

În Estul Ucrainei, al doilea front a avut drept protagoniști voluntari, mercenari și soldați ruși “aflați în concediu”, “care s-au rătăcit dincolo de frontiere”, cum ne spunea candid Ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov, și arme “cumpărate, probabil, în piață la Rostov pe Don”. O ambiguitate expusă după Debaltseve, în vara lui 2014, când a fost nevoia ca armata regulate rusă să pătrundă în estul Ucrainei, aproape deschis, pentru a re-echilibra frontul unde Armata ucraineană, susținută de voluntari, amenința să rupă cele două pseudo-republicuțe și legătura dintre ele, într-o ofensivă în care lucrurile urmau să se restabilească, dacă nu era o forță regulată ordonată, puternică și capabilă să restabilească linia frontului.

Acum, în Marea Neagră – vasele ucrainene au fost lovite când încă nu pătrunseseră în Marea de Azov, acolo unde dăinuie încă ambiguitatea statutului – (vezi https://adevarul.ro/international/rusia/cum-anexeaza-mare-cazul-marii-azov-1_5bee8de2df52022f758471cf/index.html) – agresiunea a fost una directă, și chiar dacă a avut la bază nerecunoașterea anexării Crimeii și transformării de către Rusia a întregii strâmtori Kerci în ape teritoriale și strâmtori interne, (strâmtoarea a fost blocată de un petrolier, nimeni nu a pătrus acolo), atacul s-a produs când navele erau în marea liberă, navigând spre Vest, înapoi spre Odesa. Asupra lor s-a tras concomitent din avion, din elicoptere de atac și de pe nave, cu 6 rachete anti-navă, iar abordajul și preluarea navelor intră lesne la capitolul piraterie de stat.

Implicații și context strategic a unei agresiuni militare calificate în Marea Neagră

Întărirea Flancului Estic al UE și NATO s-a făcut pe considerente strategice convenționale: partea de nord a Flancului Estic a fost cea mai vizată, pentru că acolo avem câmpia europeană unde s-au desfășurat toate acțiunile militare din istorie, cu certitudine din primele două războaie militare, și unde geografia nu ajută în nici un fel apărarea. Acolo unde statele baltice, aflate între Rusia, Belarus și Kaliningrad, pot fi recucerite dar nu apărate, acolo unde un fait accompli poate fi stabilit oricând de către Rusia. Acolo unde doar descurajarea prezenței multinaționale(altfel simbolice) și apărarea comună întărită prin articolul 5 al NATO pot să conteze.

Pe de altă parte, Rusia știe foarte bine să facă cu ochiul într-o parte și să acționeze în alta. Până una-alta, anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei au vizat, mai degrabă, partea sudică a Flancului Estic al NATO. Aici, în coastele României, la 340 mile marine, două minute de zbor al unei rachete. Mai mult, și acest incident, provocarea realizată prin agresiune directă la adresa navelor militare, cu rănirea militarilor ucraineni, s-a derulat în Marea Neagră, în partea sudică a Flancului Estic, nu în zona de Nord.

Trebuie să notăm, de asemenea, în context, că pe baza revizionismului Rusiei și a abordării sale revanșarde, regulile jocului sunt în schimbare majoră la nivel european. Nu e cazul să trecem în revistă tratatele de control a armamentelor care nu mai sunt valabile, care sunt încălcate sistematic, sunt  interpretate sau relativizate. În primul rând, Tratatul Forțelor Convenționale în Europa a fost denunțat de către Rusia în 2007 și Moscova s-a retras efectiv din el în 2015. Acesta controla un număr de categorii de armamente pentru a evita escaladarea, militarizarea și a realiza creșterea încrederii în regiune, cu precădere în zona gri și la zonele de contact între blocul occidental, NATO și UE, și Rusia.

Apoi Tratatul Forțelor Nucleare cu Rază Medie în Europa (Tratatul INF) e încălcat de Rusia de 7 ani, ne spune Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Tratatul INF despre care toți se agită astăzi să susțină menținerea lui, acum că SUA somează direct, public, Rusia să-l respecte, în caz contrar Washingtonul se va retrage oficial. Nu în ultimul rând, putem constata că singurul tratat încă în vigoare, care intră sub imperiul creșterii încrederii, este Tratatul Cer Deschis, al inspecțiilor din aer pe teritoriul celor două părți.

În rest, au căzut, prin revizionismul Rusiei, pe rând: Acordul Helsinki 1, fondator al CSCE, care vorbea despre respectarea suveranității, integrității teritoriale și a independenței statelor și despre inviolabilitatea frontierelor în Europa, Tratatul Halsinki 2, fondator al OSCE, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Actul Fondator NATO – Rusia (aici documentul are principiile Helsinki în prim plan, iar restul de două treimi este referința la Tratatul Forțelor Convenționale în Europa, deci azi a mai rămas din el respectat doar titlul și coperțile acestui Act), același lucru și în relațiile UE- Rusia, unde Acordul de Parteneriat și Cooperare nu mai are nimic viabil și doar varianta Acordurilor Messeberg par să mai intereseze, pe variantă bilaterală ruso-germană, de discutare a securității Europei în format doi plus doi, la nivel de președinți ai Comisiei și Rusiei și de Miniștri de Externe – înalt reprezentant UE. Nu mai vorbim despre Memorandumul de la Budapesta 1994(cu garanții statele membre ale Consiliului de Securitate al ONU) și toate acordurile CSI de la formarea în 1991 până astăzi.

7 motivații și semnificații pentru atacul militar din zona Kerci

Pentru a explica izbucnirea crizei din preajma strâmtorii Kerci, trebuie să începem prin a privi cu atenție și a compara contexte și situații, încercând să ne punem în locul Rusiei. Astfel, putem constata că, cu nici o săptămână înainte de atac, Ucraina a introdus în propria Constituție – cum a făcut-o deja Georgia și a încercat să facă Republica Moldova, cu perspectiva europeană - integrarea în NATO și UE(vezi https://evz.ro/nato-ue-si-garantiile-constitutionale-ale-orientarilor-strategic.html). O garanție a orientării strategice a cărei relevanțe să vădește în multiple momente, mai ales că Rusia nu cred că are vreun vis că va avea prea curând o coaliție pro-rusă la Kiev.

Dacă ne aducem aminte de anexarea Crimeii, vedem că și atunci acțiunea s-a produs după ce a devenit clar că nu numai populația își dorește integrarea în UE și semnarea acordului de asociere cu UE(respins de Yanukovici la Vilnius) și nu integrarea în Uniunea euro-asiatică, ci chiar întreaga clasă politică, ce merge în acea direcție. De aceea, după Maidanul pro-european de pe străzile Kievului, din noiembrie 2013-februarie 2014 și represiunea cu 100 de morți a forțelor de ordine sub influență, consultanță și control rus, Yanukovici a fugit, un declanșator al acțiunii ruse în Ucraina.

Apoi, în al doilea rând, nu trebuie uitată ruperea ortodoxiei ucrainene de Biserica Rusă. Reabilitarea bisericilor schismatice – Patriarhia Ortodoxă ucraineană și Mitropolia ortodoxă ucraineană ruptă de Mitropolia Kievului și a întregii Ucraine sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse - de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui și perspectiva anunțată de acordare a autocefaliei (sinodul ecumenic de ieri a confirmat Tomosul) a creat o ruptură și distrugerea unui alt instrument de control post- imperial al Rusiei la nivelul credinței și populației, un instrument de influență enorm în Ucraina. De altfel, e un trend pe care a intrat Patriarhia Ecumenică, cea care a desființat și mitropolia rusă a Europei Occidentale tot cu ocazia prezentei reuniuni a Sfântului Sinod.

În al treilea rând, ciocnirea în Marea de Azov era de anticipat. Am mai avut divergențe încă de la Independența Ucrainei, am avut criza din 2003 cu insula Tuzla - o insulă din proximitatea malului rus pe care Rusia a vrut să o unească fizic cu propriul teritoriu pentru a schimba regulile, a prelua la delimitare șenalul navigabil din strâmtoarea Kerci, o serie de resurse petroliere din Marea de Azov și a dezechilibra situația existentă. În urma acestei crize, s-a semnat un acord prin care Marea de Azov e declarată mare internă între Rusia și Ucraina, ieșind din dreptul mării și convenția UNCLOS. Acordul nu a fost ratificat niciodată de Rusia din 2003, de unde ambiguitatea statutului utilizată astăzi, ca să nu mai vorbim despre prezumția de premeditare în acest caz.

Pe de altă parte, în cazul nostru concret, marina ucraineană a notificat trecerea prin strâmtoarea Kerci a navelor sale – de unde timpul fizic pentru ca Rusia să blocheze strâmtoarea cu un petrolier plasat sub podul (altfel ilegal construit) peste strâmtoarea Kerci. Numai că partea rusă a explicat că aștepta să i se ceară PERMISIUNEA pentru traversarea strâmtorii, și nu să fie DOAR notificată. Faptul că în septembrie trecuseră pe acolo navele ucrainene militare exclude orice argument că am avea de a face cu o provocare ucraineană(susținerea lui Vladimir Putin, două zile după criză).

În al patrulea rând, Rusia se plânge de presupusa încercuire la care ar fi supusă de către NATO în Vestul său, respectiv de către Statele Unite de jur împrejurul lumii. E un sentiment de frustrare și o neînțelegere a regulilor internaționale la care este parte, în special a acordurilor din spațiul post-sovietic, de la formarea CSI până astăzi. Într-adevăr, Rusia a acceptat că republicile unionale devin state independente și suverane, libere să-și aleagă singure partenerii pentru securitatea și prosperitatea lor. Astăzi încearcă să le impună un statut de suveranitate limitată de propriile interese, o doctrină Brejnev reinventată, la care s-a adăugat asumarea unor privilegii speciale, definite unilateral, de apărare a drepturilor „rușilor, rusofonilor și compatrioților”, orice ar însemna cele trei concepte.

Pe de altă parte, se identifică un sentiment al izolării din care Rusia nu mai iese. E de ajuns să verificăm agendele deplasărilor lui Vladimir Putin din ultima lună, și a premierului Medvedev(da, Rusia are și un premier, dacă ați uitat, a fost și președinte) care înseamnă participări la numeroase reuniuni minore, conferințe marginale, o lună întreagă, doar-doar să fie băgată în seamă. Izolarea aceasta și dorința de a reveni în prim plan și de a fi băgată în seamă poate fi o explicație mult mai bună decât cea a dorinței de a ieși din cercul presiunii NATO și a SUA care o înconjoară, după propria percepție. Și anularea întrevederii Trump-Putin de la reuniunea G20, de la Buenos Aires, vine să marcheze lovitura exact în zona cea mai sensibilă și dureroasă pentru ruși: izolarea.

“Provocarea ucraineană”, dezmințită de faptele și așezarea trupelor pe teren

În al cincilea rând, deși s-a vorbit de către Vladimir Putin și propaganda rusă de provocarea făcută de Ucraina, navele mergeau dintr-un port ucrainean, Odesa, într-un alt port ucrainean, Mariupol, prin marea liberă, Marea Neagră, unde se aplică dreptul mării al ONU (Convenția UNCLOS) prin strâmtorile comune ruso-ucrainene în marea comună sau în marea liberă, Marea de Azov - în funcție de acordul la care ne referim, dat fiind cazul ambiguității ce persistă aici. Deci nici o încălcare de “ape” teritoriale.

În plus, partea ucraineană vorbește despre provocarea navelor ucrainene ca să tragă. Într-adevăr, ce s-ar fi întâmplat dacă acestea deschidea focul spre a se apăra? Scopul final ar fi generarea unui atac terestru masiv spre direcția Mariupol. Vorbesc despre asta nu numai oficialii ucraineni – de la Președintele Petro Poroshenko la șefii SBU – ci mai ales poziționările pe teren ale capabilităților ruse imediat după atacul militar la adresa navelor ucrainene: 500 de avioane pregătite, 180 de elicoptere de atac, dublarea numărului de tancuri, la 20 km de Mariupol, și așa mai departe. Capabilități despre care serviciile de informații ucrainene au făcut vorbire, dar care pot fi verificate de către oricine.

Al șaselea punct de motivație este, într-adevăr, perspectiva anului electoral ucrainean, cu alegeri prezidențiale în luna martie și generale la final de an. Blocarea economică a strâmtorii Kerci și a porturilor ucrainene. În Marea de Azov de circa 6 luni, rușii fac controale inopinate, blocând transporturile, întârziindu-le, anunță exerciții militare reale sau false pentru a bloca traficul, descurajând transportatorii și aruncând în aer afacerile pentru că, după ce că au construit un pod foarte jos, pentru a bloca accesul navelor de tonaj mare, care fac transportul eficient, acum îl blochează și pe cel obișnuit. Mai mult, o scădere cu 1-2% din PIB a economiei ucrainene poate afecta alegerile. Din păcate, la toate semnalele anterioare privind șicanele și abuzurile în Marea de Azov, NATO, UE, SUA au reacționat foarte slab, de unde încurajarea pentru acțiunea militară a Rusiei pe care am văzut-o.

Nu în ultimul rând, al șaptelea, putem să ne uităm la explicațiile care implică politica internă, Vladimir Putin a scăzut dramatic în sprijinul popular – un hâtru ar spune că e un caz de aplicare a zicalei cum ajungi al doilea când alergi singur. A ajuns la 39% sprijin public după criza pensiilor, și reformele nu au ajuns încă la taxe și impozite. Și anexarea Crimeii s-a consumat după ce Vladimir Putin ajunsese sub 40% sprijin public, de aceea a fost nevoie de un război și o realizare majoră ca să-l reabiliteze în sondaje, ridicându-l la 80%. Mai mult, Edinaia Rossia, partidul său, a avut rezultate dezastruoase în alegerile locale, deși nu are, practic, competitori reali. Opoziția e aneantizată, și foarte slabă, alteori inexistentă, oricum controlată și subminată constant prin acțiuni administrative. Și totuși, rușii controlați dar nicidacum naivi, au reacționat prin vot. Acesta e un fapt.

Despre politica internă ucraineană, s-a zis că Petro Poroshenko e slab și nu intră în turul doi. Vladimir Putin spunea că-i pe locul 5 chiar, cu 5% din sprijinul popular. Nu știu la ce sondaje s-a uitat, dar situația arată pe Poroshenko pe locul trei, cu 12%(față de 18% al Iuliei Timoshenko) la relativă egalitate cu fostul ministru al Apărării Hritsenko, ultimul nebeneficiind de o structură teritorială majoră. Firește că oricine s-a așteptat că Poroshenko va folosi oportunitatea ivită de criză și va plusa în propriul beneficiu. Intrarea într-o criză și gestionarea consecventă și solidă duce la creșteri electorale, cu observația că și gestiunea proastă a unei crize poate duce la efectul invers. Deci un joc la risc mare, lesne de anticipat de către partea rusă(mai ales sub presiunea Maidanului din Kiev și a naționaliștilor, era imposibil să aibă altă reacție) de unde narațiunea rusă privind „provocarea ucraineană”.

Reacțiile necesare: o pledoarie pentru Flota NATO în Marea Neagră

Reacțiile diplomatice au fost extrem de ferme și bine plasate. Și nu vorbesc despre componenta apelurilor telefonice: Vladimir Putin îi cere doamnei Merkel să îl aducă pe Poroshenko la ordine, doamna Merkel vorbește cu Președintele ucrainean să discute direct cu Moscova, cu Putin, după care Rusia lui Putin afirmă că nu are ce discuta cu Poroshenko și cu ucrainenii. Deci eșec total.

Mă refer direct la dezbaterea din Consiliul de Securitate al ONU, cu precădere la respingerea propunerii ruse de a discuta despre „încălcarea suveranității sale teritoriale” – propunere plasată cu o oră înaintea reuniunii convocate de SUA/Ucraina, și respinsă cu 7 voturi împotrivă, 4 abțineri și 4 voturi pentru, Rusia, China, Kazahstan(nu-mi amintesc să fi recunoscut nici el anexarea Crimeii) și Bolivia. Dezbaterea ulterioară, cea propusă de SUA, a fost una extrem de bună în care nimeni nu a avut decât cuvintele clare despre agresiune la adresa Ucrainei și în care ambasadorul rus – reprezentantul adjunct la ONU al Moscovei - a fost complet izolat. Credem noi că a fost un moment în care descurajarea s-a produs față de o ulterioară agresiune terestră spre Mariupol.

Ce ar trebui făcut? Un număr de idei sunt pe masă, și din nou nu mă refer la cele ucrainene mai ofensive, de a aduce nave NATO în Marea de Azov, propunere evident respinsă drept provocatoare pentru Rusia.

E vorba, mai întâi, despre sancțiuni. Regimul de sancțiuni trebuie întărit. Nu se întâmplă peste noapte, există o anumită inerție, dar noile sancțiuni pot viza sistemul Swift de transferuri financiare internaționale, sau pot viza direct marile bănci ruse, sau resursele celor responsabili vizați din băncile occidentale. Apoi e vorba despre livrările simbolice de arme pentru Ucraina. Poate fi o bună abordare strategică aceasta: la fiecare pas al agresiunii ruse, Ucraina primește arme. Acum ar fi buna rachetele anti-navă cu care să fie dotate porturile ucrainene Mariupol și Berdiansk pentru a se apăra în cazul unei agresiuni de pe mare. Poate și ambarcațiuni militare ușoare pentru Marea Neagră și Marea de Azov.

Tot pentru descurajarea oricărui atac viitor, ar fi utilă o declarație explicită potrivit căreia, orice centimetru va înainta Rusia în interiorul teritoriului ucrainean, Ucraina va primi câte arme și sprijin are nevoie pentru a se apăra. Și invers, orice centimetru va încerca Ucraina să-l facă, agresiv, pentru a-și recupera teritoriul ocupat prin forță va fi soldat cu pierderea sprijinului occidental. E o declarația care, făcută unanim și susținută prin fapte, poate juca un rol relevant de descurajare a unei viitoare noi ciocniri de orice tip.

Marcăm aici și schimbarea de abordare globală în privința Rusiei: dacă până de curând era preferată rezerva, echilibru, evitarea escaladării prin expunerea publică a responsabilităților, ținând evenimentele de natură agresivă ale Rusiei, de pe toate meridianele, în afara spațiului public, folosindu-se doar canalele de comunicare diplomatice, astăzi s-a trecut la o strategie de “blame and shame”, expunere și blam împotriva Rusiei pentru fiecare acțiune, care e însoțită de probele pentru fiecare agresiune, cele ce pot fi făcute publice, și de circularea în spațiul aliat, pe canalele de schimb de informații, a datelor nepublice care probează și expun agresiunea rusă.

În fine, cred că situația actuală pledează fără drept de apel pentru instituirea unei Flote NATO la Marea Neagră. Acțiunile ruse agresive nu s-au produs în Marea de Azov, ci chiar în Marea Neagră, alte acțiuni de intimidare și blocare a transportului au loc în largul portului Odesa, rămânând puține culoare de mișcare pentru comerțul ucrainean, iar un asemenea tip de acțiune se poate replica și în alte locuri din Marea Neagră, dacă reacția nu este imediată și la timp. Aici rezervele Turciei și ezitările, răzgândirile și dansul Bulgariei ar trebui să primească argumente puternice, iar prezența structurată a NATO în Marea Neagră, sub forma unei flote care cuprinde vasele tuturor aliaților, devine obligatorie pentru securitatea regională.

Sursa: deschide.md

Citeste mai mult despre: Iulian Chifu, razboi, rusia, Ucraina
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: