• Bucuresti 30º C
    Baia Mare 30º C
    Brasov 27º C
    Cluj-Napoca 30º C
    Constanta 28º C
    Craiova 29º C
    Galati 29º C
    Iasi 31º C
    Suceava 28º C
    Timisoara 29º C
  • 1 EUR = 4.7249 LEI
    1 USD = 4.2241 LEI
    1 GBP = 5.2925 LEI
    1 CHF = 4.2222 LEI
    1 HUF = 1.4662 LEI
    1 BGN = 2.4158 LEI
    1 JPY = 3.8996 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Complexitatea relațiilor Trump-Erdogan și revenirea lui Bashar al Assad în față

25 Ianuarie, 11:24

Oricât ar părea de ciudat, realizările administrației americane, în nici o lună de la anunțul intempestiv al lui Donald Trump privind retragerea trupelor din Siria și Afganistan, sunt remarcabile.

Chifu

De necrezut cu ce viteză și sub ce presiune întregul establishment american - desemnat de Președinte drept mult-hulitul deep state - statul profund, folosit și pe la noi pentru a susține eticheta electoralistă de “stat paralel” – a reușit să creioneze și să umple de conținut, practic peste noapte, o strategie americană pentru regiune.

De la o zi la alta, practice, administrația americană a creat o doctrină Trump – calchiată după Doctrina Reagan, cursa înarmărilor și secăturirea de resurse economice a Rusiei în acest proces, înglodând-o în Siria ca în Afganistan, între 1979-1989 – o retragerea condiționată din Siria cu atingerea tuturor obiectivelor și limitarea costurilor, precum și crochiuri de soluții de pace în Siria, relația israeliano-palestiniană, Irak, Afganistan și Golf. Nu sunt documente finale, crochiurile suportă ajustări, de aici, poate, și relativa incoerență și diferențele de abordare între componentele administrației, tocmai pentru că timpul pentru coeziune, convergență și detalii a lipsit pentru a avea același discurs între Președintele Trump și Administrația sa de la Casa Albă, Consiliul pentru Securitate Națională(NSC) și consilierul pentru Securitate Bolton, Departamentul de Stat și Secretarul de Stat Pompeo, respectiv Pentagon și Armata americană.

Totuși e de remarcat această realizare deosebită, care vine cu câteva teme majore: Doctrina Trump așezată pentru a bloca sau îndigui aspirațiile Rusiei de hegemon și putere care să acopere vidul creat de retragerea trupelor americane, reconstruirea relației cu Turcia și menținerea sa angajată cu soluțiile în spațiul occidental, prin particularitățile și interesele sale vitale, condiționalitățile și cele 5 puncte ale retragerii americane din Siria, ordonată, așezată și fără termene, în final. Astfel, maxima complicație și nodul gordian sirian trebuie să mențină Turcia departe de combinația din formatul Astana cu Rusia și Iran, în timp ce trebuie să trateze nuanțat problematica multiplilor actori și tendințe reunite în Siria, cu precădere pe cea a recentei alianțe israeliano-arabe, care discută re-energizarea lui Bashar al Assad pentru contracararea Iranului și influenței turce în Siria, postura majoră a kurzilor și perspectivele păcii în Siria.

Nodul Gordian sirian

Întregul efort de reașezare, explicare și recuperare a pozițiilor americane după anunțul intempestiv al lui Donald Trump a fost unul enorm. Mai întâi, prima preocupare a fost aceea de a include retragerea într-o formulă mult mai gândită și o strategie coerentă, cu precădere în ceea ce privește Rusia, postura sa în Siria și Orientul Mijlociu și ambițiile sale, cu atât mai mult cu cât continuă investigații tot mai aprofundate împotriva lui Donald Trump și relațiilor sale vinovate cu Rusia, angajementelor financiare și ingerințelor sale în Ancheta FBI. De aceea prima preocupare a fost relația cu Rusia și noua doctrină Reagan, despre care am vorbit deja(de pus link la material/materiale anterioare).

Doctrina Trump ca doctrină Reagan 2 a apărut atât de repede că aproape te gândești că, în cei 2 ani de mandat Trump, establishmentul a realizat că urmează reacții intempestive, impredictibile, chiar dacă legate de promisiunile din campanie, încât a elaborat o bază alternativă de politici, doctrine și abordări pe care să le aibă la îndemână, pentru a putea să încadreze orice gest al Președintelui într-un context care să avantajeze America. De aici și apariția în timp aproape real a acestei soluții, cursa înarmărilor și pasarea în brațele Rusiei a Siriei și problematicilor complexe de acolo, cu toate condiționalitățile atașate.

Dar imediat după acest moment, au apărut marile teme ale Orientului Mijlociu în care cei ce trebuiau liniștiți și cu care trebuia negociat erau statele din zonă. De aceea consilierul pentru Securitate națională, John Bolton, a plecat în locurile cheie ale actorilor regionali aliați interesați, Turcia și Iran, în timp ce Secretarul de Stat Mike Pompeo a făcut un lung turneu de 10 zile pentru a compensa situația cu lumea arabă, sunnită și statele mici din regiune, dependente de sprijinul American.

Asta pentru că Siria reprezintă o maximă complicație, la aproape 8 ani de război civil, dar și un nou gordian care a strâns interese multiple și diverse. Mai întâi pe cele ale actorilor globali sau cu pretenții globale, SUA și Rusia; apoi a puterilor regionale, Turcia, Iran, Israel, Arabia Saudită; ele se suprapun pe rivalitățile vechi și războaiele în derulare, de joasă intensitate sau cu răbufniri explozive, pe axa sectară sunniți-șiiți, dar și în interiorul lumii sunnite, între monarhii arabe și Frația Musulmană și abordarea revoluționară ca soluție; în fine, actorii locali, interni, din Siria, cu precădere allawiții lui Al Assad, sunniții cu diferite coloraturi, kurzii preponderent în SDF-Forțele Democratice siriene, și, evident, dușmanul major, Daesh - ISIS, autoproclamat Stat Islamic.

În plus, războaile, rivalitățile și conflictele, ca să nu mai vorbim de competiții, vizează și aspecte interetnice, pe cele religioase și sectare, dar au detentă majoră cu efecte regionale: relația turci-kurzi, cea între Israel și Iran, respectiv milițiile pro-iraniene de pe teren, competiția și confruntarea de sorginte geopolitică Occident-Rusia, cu preponderență ruso-americană, dar și problemele de securitate cu detentă regională – refugiați, migranți, terorism, luptători străini. Cam așa ar arăta o agendă în care interdependența și relațiile nespuse sunt atât de profunde încât cu greu poți mișca o bucată a mozaicului sau o piatră din eșafodaj fără să se prăbușească tot eșafodajul. Și când piatra în cauză e America lui Trump, cu atât mai mult turbulențele antrenează cutremure profunde și escaladări nebunuite pe diferitele fronturi deschise în Siria.

Ambițiile și amenințările turce în Siria și perspectiva planului de pace american între turci și kurzi

Astăzi datele arată că acțiunile au pornit de la Ankara și anunțul, la 10 decembrie, a președintelui Erdogan privind intrarea trupelor turce în Nordul Siriei. SUA au fost avertizate să nu stea în fața trupelor turce, masate la granița cu Siria, pentru că dușmanul major rămâne YPG, trupele kurde de autoapărare, considerate de către Turcia drept organizație teroristă și legată de separatiștii PKK – Partidul Poporului din Kurdistan. La 14 decembrie, discuția telefonică Erdogan-Trump a liniștit apele și amânat incursiunea pe baza promisiunii lui Donald Trump că vor fi retrase trupele americane din Siria în beneficiul trupelor turce, fapt angajat și anunțat public de către președinte, după notificarea oamenilor din propria administrație și, în mod secvențial și mai superficial, a aliaților cu interese în Siria și membri ai coaliției anti-ISIS.

Reacția am văzut-o: demisia secretarului Apărării, Jim Mattis, a trimisului special în coaliția ISIS, McGurk, a unui număr de oficiali din Pentagon și un vuiet general al mass media și partenerilor SUA de pe teren, inclusiv neliniști majore ale kurzilor, pregătiți să ofere Manbij-ul loialiștilor sirieni ai lui Al Assad, pentru a evita intrarea Turciei în acel spațiu, dar și negocieri ale kurzilor cu Rusia și Al Assad pentru o formulă care să evite viitoarea ciocnire turco-kurdă.

Anunțul retragerii trupelor a determinat o creștere exponențială a neîncrederii în trupele americane care i-au pregătit și echipat pe cei 60.000 luptători kurzi și arabi din Forțele Democratice Kurde, care se simțeau trădați și abandonați. Totuși, anunțul a fost nuanțat imediat, de la 30 de zile s-a ajuns la 120 de zile, la o retragere ordonată, dar și la nevoia ca până la retragerea americană Deash – ISIS să fie învinsă și să existe garanții privind nerevenirea ei în prim plan, iar aliatul kurd să fie protejat de o eventuală incursiune turcă în sud.

Și, ulterior, a urmat vizita lui Bolton la Ankara și Tel Aviv. Mai întâi la Ankara, fără a-l întâlni pe Erdogan, vizita a vizat mai multe aspecte, în primul rând o dorință de a identifica angajamentele și discuțiile turco-ruse, care au avut loc la toate nivelurile – politic, diplomatic, intelligence, militar, imediat după anunțul retragerii, printr-o vizită la Moscova. Din datele publice, Ankara a refuzat să discute conținutul înțelegerilor cu partea americană.

Apoi dezbaterea a vizat condițiile retragerii americane și răspunsuri la preocupările turce privind cele 16 baze americane din nord-estul Siriei – Ankara a cerut distrugerea lor sau predarea lor către turci – dar și situația armelor și echipamentului greu din regiune și recuperarea armelor de la kurzi. Discuțiile militare nu au avut loc în palatal prezidențial, iar detalii nu există, nici măcar dacă subiectele au avut răspunsuri. Știm doar că discuțiile au fost bune și că se negociază în continuare.

Ieșirea publică, la Tel Aviv, a consilierului pentru Securitate Bolton, care a dezvăluit condiționările ca Turcia să nu atace kurzii din SDF/YPG, a stârnit furia lui Erdogan și reacții vehemente împotriva lui Bolton. Erdogan a afirmat că aici Bolton a făcut o greșeală și el crede în discuțiile sale cu Trump. Pe de altă parte, Bolton a respins orice divergență cu Trump, susținând că a vorbit dde 5-6 ori la telefon cu acesta în timpul vizitei și că punctele de agenda și mesajele au fost discutate cu Președintele. Ba la diferențele ivite cu Pentagonul, a apărut imediat pe surse faptul că ordinul de retragere a fost semnat de Bolton însuși, cu toate nuanțele de rigoare. Și diferențele de abordare Bolton – Pompeo trebuie puse pe aceeași cauză, a vitezei de elaborare a strategiei, a evoluției acesteia de la crochiu spre definitivare și a evoluțiilor în timp și în funcție de reacțiile partenerilor de pe teren. Modificări vor mai urma, ajustări și negocieri de asemenea.

În plus, Bolton a pus divergențele publice cu Erdogan pe seama campaniei electorale pentru localele din Turcia, la 31 martie, și pe probleme în discursul intern din Turcia, nu pe o nemulțumire a lui Erdogan față de SUA. Erdogan nu s-a întâlnit cu Bolton, ci doar consilierul pe securitate Kalin, iar discuțiile despre partea kurdă au apărut și în afirmațiile lui Trump, și în a doua discuție telefonică Trump-Erdogan,  care anunța temporizarea și condițiile retragerii americane, și în discuțiile directe cu partea turcă, care a înțeles și și-a asumat condiția de a nu acționa în Nordul Siriei, riscând să rănească soldați americani și de a nu afecta aliații kurzi ai SUA care au luptat pentru eliminarea Daesh. Doar că apariția publică a acestor date a trebuit contracarată de Erdogan tot public.

Cazul Gulen, din nou pe masă

Turcia și SUA au întărit relațiile și pe alte direcții. Poate cea mai spectaculoasă rămâne situația extrădării lui Fetullah Gulen, clericul domicilian în Pensylvannia. El este considerat de către Turcia drept principal autor și finanțator al planului tentativei de lovitură militară de stat din 15 iulie 2016, iar dosarul extrădării sale a fost trimis în SUA. Totuși probele din dosar sunt insuficiente pentru a putea obține extrădarea.

O delegație alcătuită din dilomați militari și agenți FBI a vizitat Turcia anterior vizitei lui Bolton, într-una din întâlnirile de rutină, dar cu o agenda specială: să analizeze și să vadă ce poate adăuga la cererea de extrădare a Ankarei pentru a o aduce în spațiul legal admisibil în SUA. Abordarea nouă vizează criminalitatea din zona infracțională și financiară pe care Ankara a adăugat-o la solicitările anterioare.

Ankara a oferit mai multe documente autorităților americane, provenind de la adepții lui Gulen capturați în Turcia, între care acte ce dovedesc transferuri ilicite de bani și elemente de spălare de bani. Acestea interesează direct SUA și pot să constituie baza unui dosar de extrădare. Dar și a unor acuzații directe în SUA pentru cleric și organizația sa. Cu această ocazie, agenții FBI au putut chiar să-l audieze video, la o curte din Ankara, pe Kemal Batmaz, unul dintre guleniștii suspecți, un civil găsit și capturat în baza militară care a servit drept cartier general puciștilor din 15 iulie.

Potrivit datelor oferite, Batmaz era alături de pretinsul șef al loviturii militare, Adil Oksuz, și l-a însoțit pe acesta în vizita din SUA la clericul turc, cu două zile înainte de tentativa nereușită de lovitură de stat împotriva lui Erdogan. Motivația drumului era aceea de a aduce planurile loviturii de stat în Turcia. Dar dacă pe această dimensiune probele sunt încă restrânse și neconvingătoare, documentele financiare și probele, inclusiv audierea recentă, ar putea să fie baza serioasă a unei anchete pentru spălare de bani în SUA și o posibilă bază de extrădare în Turcia.

Obiectivele americane înaintea retragerii din Siria

La Ankara, John Bolton a prezentat un non-paper, o notă diplomatică cu 5 teme ce conțin obiectivele americane înaintea retragerii din Siria, condiționalitățile și aspirațiile finale ale SUA pe care Turcia trebuie să le însușească și să le îmbrățișeze pentru a putea să se bazeze pe retragere negociată americană. În plus, Ankara e prea interesată de a vedea acest pas, dar și de a menține bunele relații cu Washingtonul pentru a nu face gesturi ce pot inversa o asemenea tendință și ordinal de retragere.

Deși nu au putut fi furnizate multe detalii despre retragerea trupelor și bazelor americane din nord, SUA a transmis că baza de la frontiera irakiano-iordaniană va rămâne pe loc, cu tot ceea ce înseamnă ea, și că nu intră sub incidența ordinului de retragere a trupelor din Siria. SUA a luat notă de doleanțele Turciei privind retragerea bazelor, distrugerea lor sau transferul spre Ankara. Fără comentarii, pentru moment.

Documentul american în 5 puncte este, însă, cel mai relevant pentru regiune și pentru perspectiva americană în privința Siriei. Bolton a fost însoțit la Ankara de către generalul Joseph Dunford, președintele Joint Chiefs of Staf(echivalentul Șefului Statului Major al Apărării) și de James Jeffrey, noul trimis special american pentru coaliția anti-Stat Islamic. Discuții separate au avut loc la nivel militar.

Primul punct al SUA este că retragerea nu se va face peste noapte, ci ordonat și coerent, și numai din zona de nord-est a Siriei, zona kurdă. În al doilea rând, retragerea se poate face după ce Daesh-Stat Islamic este înfrântă pe deplin și există garanții că nu se va mai putea ridica și organiza vreodată, responsabilitate ce ar reveni Turciei, care a prezentat partea ei de planuri în acest sens - deși a insistat că îi e greu să planifice dacă nu are termene și răspunsuri americane la propriile întrebări. Temele au fost detaliate în întâlnirea la nivel militar. SUA menține capabilități și lovește aerian în continuare până la retragere, de unde semnalul clar că nu se pune problema transferului controlului spațiului aerian către Turcia, subiect discutat la Moscova explicit de către Ankara cu partea rusă.

În al treile rând, SUA dorește o negociere a preocupărilor de securitate turce în privința kurzilor și YPG, și reciproc, a preocupărilor kurde în legătură cu incursiunea și operațiunile turce în regiunea kurdă. Aici apare mențiunea explicită al protecției forțelor care au luptat alături de americani împotriva Daesh, dar și cooperarea turco-americană, chiar alături de întreaga coaliție, pentru a elimina organizația teroristă. Acțiunile de deconflictualizare pe spațiul aerian și în teren rămân asumate de către Washington.

Condiția retragerii trupelor iraniene și a milițiilor pro-iraniene – cu preponderență a Hezbollahul libanez și milițiile șiite pro-iraniene din Irak – intră în al patrulea punct din non-paper, mai ales că SUA tocmai a inclus Corpul Gardiennilor Revoluției Islamice în rândul organizațiilor teroriste, deși funcționează pe teren ca aliat al lui Al Assad. Baza Al Tanf rămâne activă, în sudul Siriei, după cum spuneam, cu toată pleiada de roluri vizând refugiații și opoziția siriană Armata Siriană Liberă.

În fine, al cincilea punct vizează din nou relația turco-kurdă, mai ales după ce partea kurdă a amenințat că va elibera toți prizonierii din Daesh-Stat Islamic pe care-i deține din cauza nevoii ca toți luptătorii săi să se apere, în cazul unei incursiuni turce și războiului sângeros care se anunță. SUA a subliniat fără echivoc faptul că eliberarea acestor militanți din închisorile kurde este inacceptabilă, încărcând și mai mult presiunea cătrre Ankara.

După schimbul public de vorbe dure între Bolton și Erdogan, Turcia a anunțat că va continua pregătirea și va declanșa operațiunea ofensivă la frontiera sa sudică, împotriva kurzilor, dacă SUA amână retragerea pe baza unor “scuze ridicule”. Cert e că, în cazul Manbij, pacea pare să se realizeze cât de curând, subiectul fiind discutat de partea turcă cu SUA dar și la Moscova cu partea rusă. În urma soluției de la Manbij, în provincia Idlib, vom ști sum va arăta și cum se va respecta formula de cooperare și relația turco-kurdă.

Kurzii au amenințat că dau orașul loialiștilor lui Assad și rușilor, ai cărei poliție militară patrulează deja în apropiere, în timp ce partea americană a respins faptul că acest transfer s-ar fi produs. Cel mai probabil, retragerea administrației kurde și a Consiliului Militar kurd al orașului va deschide calea preluării de către turci a controlului orașului, soldat și cu mutarea la locul original al mormântului lui Suleyman Shah, în apropiere de Manbij, de la locul unde se află azi, lângă Kobane, acolo unde fusese mutat în 2015. E vorba despre un monument din perioada otomană, teritoriu turc și apărat de turci pe baza unei înțelegeri vechi cu Siria lui Al Assad.

 

Turcia a dat americanilor două dosare roșii, unul privind pretinsele crime de război kurde și al doilea vizând acțiunile Ankarei de găzduire și apărare ale kurzilor din nordul Siriei și Irakului, inclusiv a celor 300.000 de refugiați kurzi aflați în Turcia. Ceea ce nu s-a discutat este tema esențială negociată cu rușii la Moscova, respective înfiinarea zonei tampon cerută de Turcia în Nordul Siriei, de-a lungul frontierei, suficient de largă pentru a bloca atacurilor kurde la frontiera turcă, cu împingerea și mutarea kurzilor mai în sud, la distanță de frontieră și de rudele lor kurzii din Turcia. Subiectul a fost pomenit în treacăt, dar nu a fost discutat cu americanii.

Rivalitatea intra-sunnită: proiectul israeliano-arab în 4 puncte pentru susținerea Americii lui Trump

Dar dacă pe relația și doleanțele aliatului turc lucrurile sunt clare, iar cu Beniamin Netanyahu discuțiile au fost limpezi și tranșate rapid la Tel Aviv – limitarea tehnologiei chineze și accesului la portul Haifa versus recunoașterea controlului și suveranității israeliene asupra Înălțimilor Golan, dar și abținerea din publicarea planului de pace American pentru Orientul Mijlociu până după alegerile din Israel pentru Kneset – nu la fel de simple au fost lucrurile în privința celorlalți aliați, și a alianțelor noi care se stabilesc astăzi în regiune.

Într-adevăr, SUA au primit un sprijin direct – deși nu pe deplin satisfăcător, și cu multe capcane – de la noua alianță israeliano-arabă. Israelul, alături de Arabia Saudită(retrasă încă din prim plan) Emiratele Arabe Unite, Egiptul și multe alte state arabe, au creat un plan cu 4 măsuri pentru a sprijini SUA, în urma unei întâlniri ce a luat în discuție rivalitățile sectare, pe cele geopolitice regionale cu Iranul, dar și pe cele intra-sunnite cu Turcia, pe care o consideră principala amenințare de azi în regiune.

Yossi Cohen, directorul Mossad, serviciului legendar și atotputernic israelian, s-a întâlnit în Golf cu partenerii arabi și a pus bazele acestei coaliții de sprijin pentru SUA și subminare a Iranului și Turciei în Siria și în regiune. În întâlnire, Turcia a fost considerată prima amenințare – alături de Frăția Musulmană și Qatarul, care susțin varianta revoluționară anti-monarhistă sunnită în regiune – urmată de Iran, pe a doua poziție. Iranul poate fi îndiguit militar, dar Turcia are capabilități mai importante. Puterea iraniană e fragilă, dar amenințările adevărate vin de la Turcia, susțin participanții.

Lista celor patru măsuri de sprijin a SUA conține susținerea SUA pentru negocierile cu talibanii, și realizarea retragerii din Afganistan a celor 14.000 de militari, care susțin guvernul afgan. Negocieri au avut loc la Abu Dhabi, pe relația SUA-talibani fiind implicați la masa saudiții, emiratezii și pakistanezii ca mediatori și oficiali ce vor asuma, în numele statelor lor, misiunea din Afganistan.

A doua măsură vizează contolarea componentei sunnite din Irak în favoarea americanilor, minimalizând influența turcă sau chiar obținând retragerea completă a trupelor turce din Nordul Irakului. Alianța Axei Naționale a avut probleme în nominalizările propuse de sunniții grupării monarhiste, dar a reușit reechilibrarea lucrurilor după presiuni asupra oficialilor aleși deja la Bagdad.

Revenirea lui Bashar al Assad

Al treilea punct a vizat susținerea kurzilor împotriva Turciei. E vorba despre YPG în Siria, dar și despre guvernul regional din Kurdistanul irakian, care să fie eliberat de constrângerile turce. În subsidiar, un efort general este făcut spre a readuce relațiile saudito-americane pe linia de plutire, cu recuperarea prințului Mohammad bin Salman, însă eforturile au fost sortite eșecului, chiar dacă această coaliție oferea și un moment de vizibilitate absolut, soldat cu dividende majore de imagine pentru Trump, respectiv strângerea de mână și marcarea reconcilierii arabo-israeliene, cu Netanyahu și prințul bin Salman în prim plan.

Partea americană este, încă profund afectată de implicarea prințului în asasinarea jurnalistului Khashoggi, dar și de ancheta superficială și nelivrarea datelor solicitate internațional, inclusiv de Turcia, așa încât reconstrucția relației pe această direcție ar putea dura sau chiar ar putea să nu se producă deloc. Ba chiar evoluțiilor pot duce și spre reacții mai dure, precum scoaterea prințului din linia moșternirii saudite.

Dar poate cea mai șocantă parte a planului israeliano-arab este reactivarea lui Bashar al Assad și reintroducerea sa în prim-plan ca actor, pentru eliminarea Turciei din prim plan (și a Rusiei, absentă cu totul din proiectele grupării), sub condiția ca acesta să se îndepărteze direct de Iran și să susțină retragerea trupelor iraniene și a milițiilor șiite din Siria. Mesajul urma să fie livrat de președintele sudanez Omar al Bashir, în prima vizită la Damasc a unui lider arab din 2011, la 16 septembrie, urmat de șeful adjunct al intelligence-ului emiratez, la 27 decembrie, care a anunțat redeschiderea ambasadei sale, după 8 ani.

Gesturile de bunăvoință și reconstruire a relației Siria-lumea araba au venit în cascadă, Bahrain-ul redeschizându-și misiune diplomatică la Damasc în timp ce Ali Mamlouk, consilierul pe Securitate al lui Assad, a fost primit într-o vizită publică la Cairo, anunțând normalizarea relațiilor și cu Egiptul. Egiptul a transmis explicit că așteaptă ca Siria să declare drept principali dușmani Turcia, Qatarul și Frăția Musulmană și să încerce o apropiere de kurzi. Algeria așteaptă să îl invite pe Al Assad la reuniunea Ligii Arabe din Tunisia, în martie, la 7 ani de la suspendarea Siriei din organismal trans-arab.

Iranul și bătălia sectară ca țintă predilectă în Orientul Mijlociu

Iranul rămâne, totuși, principala preocupare a SUA înregiune. Turneul lui Pompeo în cele 9 state arabe subliniază această perspectivă și pregătesc o conferință-reuniune în care vor participa toți aliații și statele arabe, la Varșovia, având drept scop discutarea temelor legate de Iran. E vorba despre o adevărată coaliție anti-iraniană din Asia, Africa și statele emisferei occidentale, pentru a fi siguri ca Iranul nu va mai avea o influență destabilizatoare în Orientul Mijlociu.

Atât Bolton, cât și Pompeo, dar și Donald Trump însuși și largi componente ale Pentagonului și Armatei Americane au drept principal țintă în Orientul Mijlociu reducerea substanțială a influenței iraniene. Pe lângă Daesh-Stat Islamic, acesta e principalul obiectiv american. El coincide aici cu abordările Israelului și ale statelor arabe. Expulzarea Iranului din Siria necesită un efort larg și conjugat, și nu se poate rezolva peste noapte. El vizează și retragerea sprijinului pentru Hezbollahul libanez, pentru milițiile șiite din Irak, pentru finanțările și armele oferite rebelilor Al Houthi din Yemen.

Israelul a purtat deja numeroase intervenții în Siria, vizând cu precădere transferurile de arme dintre Iran și milițiile șiite, cu preponderență Hezbollah, dar și activități și întâlniri în centre de comandă și control iraniene sau ale Gardienilor Revoluției, de pe teren, din Siria. Rusia a autorizat aceste raiduri și nu a utilizat propriile sale arme antiaeriene împotriva avioanelor israeliene, chiar dacă a fost nemulțumită în cazul incidentului soldat cu doborârea de către anti-aeriana siriană a avionului de transport Iliushin cu militari ruși, după care s-ar fi ascuns avioanele de vânătoare israeliene. Iar Iranul rămâne principalul său rival și amenințare în regiune.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: